„Romanul lui Dan Ţăranu e unul care ar putea fi socotit «de actualitate», dacă asta ar spune ceva. Drama lui e pe cât de simplă, pe atât de subtilă, iar viziunea, pe cât de aparent – şi adesea efectiv – frivolă, pe atât de gravă. Dialogul e de o spontaneitate şi de o naturaleţe mai mult decât admirabile, iar limbajul, plin de oralităţi, fireşte, înghite atât argourile zilei, cât şi o partitură sublimată de intertext. Prin nimic însă stridentă, ci părând crescută din verva firească şi autentică a scrisului. Aparenţele acestea frivole sunt echilibrate, atât narativ, cât şi simbolic, de o ieşire în grav. Într-un fel, condiţia umană pare văzută concomitent în cele două dimensiuni – tragică şi futilă. E greu de explicat cum se întâmplă aceasta, dar poate ca dificultatea vine tocmai din talentul cu totul aparte al autorului.” Al. Cistelecan
Leave a Reply