Curt Leviant – Jurnalul unei femei adultere

Doi prieteni se întâlnesc cu ocazia reuniunii organizate de şcoala evreiască pe care au absolvit-o cu ani în urmă. Atât Guido, fotograf, cât şi Charlie, psiholog de meserie, au în jur de 40 de ani şi sunt atraşi de o aceeaşi femeie, căsătorită, care se numeşte Aviva şi este profesoară de violoncel. Charlie începe o terapie cu Aviva, fără să ştie că aceasta este iubita lui Guido. Nici Aviva, pe de altă parte, nu cunoaşte legătura dintre cei doi bărbaţi.
O amplă poveste despre iubire şi plăcere relatată din triplul punct de vedere al acestor personaje. Evident, pe parcursul ei apar complicaţii, iar cei trei protagonişti se confruntă rând pe rând cu gelozia, dorinţa de libertate şi dificultatea de a păstra un secret. De unde şi tenta de seriozitate, seducţie, dar şi umor negru a romanului.
Este o carte inedită, textul fiind însoţit de un glosar explicativ care oferă detalii picante despre poveste, surprize şi glume. Întâmpinate cu entuziasm de critici ca fiind «minunate şi încântătoare», «desăvârşite şi hipnotice», cărţile lui Leviant îl certifică pe acesta drept unul dintre romancierii cei mai talentaţi de astăzi.
Jurnalul unei femei adultere a fost nominalizat de redacţia Lire în lista celor mai bune romane din 2008.

«Un stil original, o imaginaţie debordantă, dinamism şi idei provocatoare: cel mai recent roman al lui Curt Leviant, asemenea celorlalte cărţi ale lui, e o adevărată încântare pentru cititorul receptiv la emoţie.» Elie Wiesel

«Un roman magic, încântător… Te intrigă, e plin de senzualitate… O scriitură desăvârşită.» New York Times Book Review

«Jurnalul unei femei adultere constituie o reuşită literară, în mod evident mult mai mult decât o lectură adresată celor care suferă de infidelitate conjugală.» Lire

«Cartea este opera unui moralist, care însă evită să ne sufoce cu precepte morale. Ea jonglează cu remarci spirituale şi pline de umor, dezvă- luind ceasornicăria intimă a dorinţei.» L’Express

«O poveste care te hipnotizează, plină de poezie şi strălucit ţesută.» Publishers Weekly

Order Jurnalul unei femei adultere Preţ @ RON49,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *