Cum se măsoară valoarea? În kile de orgoliu sau în puncte ISI?

Turcescu şi-a restrâns cogeamitea platoul, la vitrina din Calea Victoriei. Deh, nu mai sunt finanţatorii săi la putere. Luni seara l-a adus pe Mircea Cărtărescu, în calitate de victimă, cu doi avocaţi: Liiceanu şi Patapievici. Nu înţeleg de ce scriitorul de box-office avea nevoie de justificări publice. Omul a scris mult. Bine sau prost, judecă timpul. Ce i-a deranjat a fost acuza formulată de ziarul Cotidianul.ro. Cum că în construcţia imaginii sale, ICR a betonat aproape un milion de euro. „Nu e mult” a sărit Liiceanu. Nici eu nu cred că e o sumă uriaşă, dar sunt totuşi nişte bani acolo.  Asta în timp ce majoritatea scriitorilor români plătesc ca să li se publice cărţile. Vădit enervat, patronul editurii Humanitas a comparat investiţia în promovarea scriitorului cu cea din bârnele Nadiei Comăneci. Eh, nici chiar aşa. Gabriel, ai sărit calul! Nadia e un campion olimpic neegalat încă. Iar barele de la Oneşţi n-au costat, baş, atâta. Pe Nadia o ştie o planetă întreagă, pe când pe Mircea doar câteva sute de librari, las, de la mine, poate mii. 10.000 de exemplare în Germania e ca şi cum ai câştiga campionatul de juniori pe un Land. Nu putem compara performanţele Nadiei cu ale lui Cărtărescu, chiar dacă ne place să ne imaginăm, noi, „intelectualii lui Băsescu”,  planetari.

Unul dintre liberali, Bogdan Duca, sesiza existenţa a 350 de kilograme de orgoliu în platou.  Nu în kile ar trebui măsurată calitatea intelectuală. Ci în punctele ISI. Dar şi acolo pauză. Filozoful, care tot îl invocă pe Noica, lipseşte din  Panthenonul academic al lumii. Dar e ţâfnos şi plin de aroganţă faţă de acuzatorii lor publici, mulţi dintre aceştia, trebuie să recunosc, de o calitate îndoielnică. Grupul Patapievici, Liiceanu, Pleşu a pierdut puterea. Niciun dezastru. E legal şi moral ca noii guvernanţi să-şi impună oamenii în structurile de stat. Loserii pot continua în spaţiul privat, fără nicio împotrivire. Că doar acolo se măsoară mai bine performanţa. Sub pălăria banilor publici, orice piţifelnic se poate considera manager. E timpul ca piaţa să decidă: cine merită soclul.

Apropos, încă nu pricep care sunt unităţile de măsură ale valorii. Mi se spune că Mircea Cărtărescu a vândut peste 500.ooo de volume în România. Ok. La un nivel comparabil este şi Casa Regală. Nu am auzit pe niciun reprezentant al Dinastiei Române să se laude cu sutele de mii de cărţi vândute publicului român.

Marea problemă a membrilor grupului – autoproclamat de elită – este că şi-au construit nu numai soclurile, dar şi-au pus şi colanele de „boieri ai minţii”  pe propriile chipuri de ceară. Madame Tussauds ar putea fi chiar invidioasă. Ar fi fericită ca cineva să-i plătească din bani publici nu numai plastilina, dar şi drepturile de autor, la o eventuală deschidere a Muzeului său celebru şi la Bucureşti.

Cine a stabilit că trebuie să existe ierarhii pe o piaţă liberă? Unii preferă Mircea Cărtărescu, alţii pe Radu Aldulescu, mulţi pe Norman Manea, eu pe Andrei Codrescu,  de gustibus non est disputandum. Valoarea nu se măsoară în tone de maculatură. Taraful din Clejani cântă în deschidere la Johny Deep, cu 100.000 de spectatori,  naiul lui Gheorghe Zamfir e pe sute de milioane de CD-uri, artistul vizual Ştefan Popa Popa’s expune la Vatican şi e cunoscut de toate cancelariile lumii, Angela Gheorghiu încântă cele mai elevate publicuri de la Scala din Milano, trecând prin Covent Garden, la Carnegie Hall, fără niciun ajutor de la statul român. Ei nu fac parte din elita culturală a neamului românesc?

Se pare că în „grila de merit” a grupului Liiceanu, Patapievici, Pleşu, Cărtărescu nu există o altă unitate de măsură decât Mircea Cărtărescu. Ce trist! La fel ca ultima carte a brandului naţional: Ochiul căprui al dragostei noastre. Oare editorul îşi citeşte cărţile înainte de publicare? Doar printr-o lectură sumară i-ar fi sărit nişte amănunte în ochi. Poate l-ar fi întrebat, măcar în particular, de ce e trist? Cartea pare să fie scrisă de un învins. Pe vreme când Gabriel Liiceanu scria că „Regele este capul întors al unui popor către cer” şi îşi manifesta „plenar” încrederea că MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA, Cărtărescu trecea placid prin Obor şi îşi căuta identitatea. În casa lui, conform mărturisirilor din carte, nu a existat nici Rege, nici Dumnezeu, doar picturi naive despre Adah Kaleh.

Şi încă ceva. Gabriel Liiceanu se pare că a uitat sfatul pe care i l-a dat Vargas Llosa: „orice scriitor care are un partizanat politic renunţă conştient la jumătate dintre posibilii săi cititori”.  Poate că „Peştele în apă” a scăpat din lectura obligatorie a editorului. Sau e o uitare strategică? Dumnezeul din cer sau Diavolul din arhive pot da nişte răspunsuri.

 

 

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

7 Responsesto “Cum se măsoară valoarea? În kile de orgoliu sau în puncte ISI?”

  1. markus spune:

    ” Unul dintre liberali, Bogdan Duca ” ?
    Prietene ala e demult cu Forta Civica si MRU, liberal a ramas cu numele, s-a dus dupa Popescu care-l hranea

  2. bogdanbratescu spune:

    Marius, totuși, nu e adevarat ca iICR a ”betonat” un milion de euro in Cartarescu si ca liiceanu spune ca ”nu e mult”. Ceea ce a publicat cotidianul. ro este ca ICR a cheltuit ptr promovarea lui M Cartarescu – in 4 ani- 4 milarde lei vechi, adica vreo 90 000 de euro, te rog sa verifici. daca liiceanu spune ca nu i se pare mult, se refera, totusi, la ACEASTA suma.

  3. alice spune:

    Acest articol este denigrator pentru unii si partinitor, implicit, pentru altii. Cand veti invata, oameni buni, sa scrieti incat sa ne placa si noua si sa invatam ceva bun? Sau poate doar va aflati in treaba, si trebuie sa umpleti niste pagini.

  4. Alice spune:

    Pe scurt: pe un blog de literatura figurile emblematice ale culturii romane din prezent sunt batjocorite. Oare mai este acesta un blog al unui iubitor de literatura? Cum explicati paradoxul?

  5. Drushk spune:

    Esti penibil! Cu acest articol, ai transformat un blog/site de cultura in parodia ieftina a unei emisiuni de la Antena 3…
    Sa batjocoresti oameni emblematici ai culturii romane fiind „pe fata” pro USL, arata micimea intelectului tau, si subiectivism 100%. Ti-ai gresit cariera… inca se fac angajari la Antene, sa stii….

  6. Nicolae spune:

    Oftica este o boală națională care se extinde ca o epidemie la găinile virusate ce stau prea mult la calculator. Și scriu. Sau la televizor să-și spele creierul cu emisiunile lui Dan Diaconescu ori ale lui Felix, motanul securist.
    Obișnuiț să cînte aria calomniei, domnul publicist, ilustru anonim, are stofă de frizer. Rade tot ce prinde: Liiceanu, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, dar fără a pune nimic în loc, în domeniul literaturii ori filosofiei. Important e să bălăcărească. Altfel, ca orice cîine de servitute, are o privire inteligentă, dar nu se poate exprima. Obiectiv, în scris.

  7. bine punctat spune:

    Apreciez in articolul dvs. faptul ca ridicati cateva intrebari bune (chiar daca sustin alti comentatori trabuie sa oferiti alternative cand ii criticati pe cei ce „merita” sa ne reprezinte in exclusivitate). As accentua problema ISI nu din punct de vedere al cifrelor (ISI are probleme lui) ci din punct de vedere al vizibilitatii respectivelor personaje la nivel international (nu la party-uri organizate de ICR)…
    Absenta articolelor sau cartilor publicate international la edituri prestigioase (dar mai ales articolele care fac referire la ei in jurnale academice internationale) ii fac pe Patapievici, Plesu, Liiceanu insignifianti pt comunitatea academica internationala deoarece orice filosof, critic social, etc. care are un impact real si semnificativ beneficiaza de atentia si critica internationala pt “contributiile”a duse stiintelor sociale si umaniste. Care dintre ei este un Foucault al Romaniei, un Bourdieu al Romaniei, un Derida al Romaniei, un Baudrilard al Romaniei, etc? Despre cine vorbim aici? Despre niste oameni evident inteligenti, evident cunoscuti in Romania dar care au o contributie academica originala nula/aproape nula in mediul academic international. Nu adulatia maselor de oameni cu o pregatire mediocra face pe cineva valoros pt cultura universala ci recunoasterea venita de la cei ce se ocupa cu aceleasi subiecte ca si tine la nivel international. Altfel, cadem in grandomanie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *