Cristian Vasile – Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu. 1965–1974

CopertaPornind cu precădere de la documentele de arhivă emise de autori­tă­ţile ideologice care au supervizat instituţiile culturale şi de artă şi unităţile de învăţământ, autorul surprinde dinamica vieţii intelectuale şi artistice în primul deceniu al regimului Nicolae Ceauşescu, mai ales în relaţie cu strategiile puterii în domeniul cultural-ideologic. Rând pe rând, sunt analizate controversele în jurul înfiinţării Muzeului Naţional de Istorie, instrumentalizarea mişcării artistice de amatori care a prece­dat fenomenul „Cântarea României“, lumea teatrului şi a literaturii, precum şi sistemul educaţional.

„Cartea lui Cristian Vasile este ultima dintr-o serie de volume care îşi propun să investigheze relaţia dintre puterea totalitară, propa­gandă şi cultură. Sobră, precisă, erudită, contribuţia de faţă reconstituie pri­mul interval al epocii Nicolae Ceauşescu. Sunt încadrate, în paginile sale, biografii, instituţii, traiectorii intelectuale. Situată la confluenţa istoriei şi a ştiinţei politice, analiza lui Cristian Vasile devine un reper canonic al studiilor dedicate comunismului românesc.“ (Ioan STANOMIR)

„Ne aflăm în faţa unei cărţi pe care eu o consider parte a unei remar­ca­bile trilogii. Cred că şi în istoriografie, la fel ca în literatură, este o performanţă cu totul specială să reuşeşti să duci la capăt un astfel de demers. Cristian Vasile a furnizat deja istoriografiei române un triptic esenţial pentru cunoaşterea mecanismelor cenzorial-ideologice de con­trol şi modelare ale domeniului literar şi artistic. Graţie autorului, ştim cum a funcţionat aparatul cultural ideologic comunist în România, care au fost resorturile sale psihologice şi sociologice, cum a fost orga­nizat câmpul simbolic al dominaţiei totalitare, atât în versiunea ei originară, de o duritate colosală, cât şi în cele ulterioare, cu ale lor iluzii, abdicări, compromisuri şi speranţe eşuate.“

Order Viaţa intelectuală şi artistică în primul deceniu al regimului Ceauşescu. 1965–1974 Preţ @ RON32,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *