Cristian Teodorescu – Medgidia, oraşul de apoi

1Romanul este o savuroasă colecţie de ,,istorii” individuale profilate pe fundalul agitat al anilor ’40 din secolul trecut, preţ de zece ani de zbucium politic, dar şi de viaţă, pur şi simplu. în decorul târgului dobrogean − care devine, în logica ficţiunii, un centru al Lumii − se ,,filmează”, cu maximă acuitate şi fidelitate a imaginii, memorabile secvenţe din vremea Războiului, a rebeliunii legionare ori a ocupaţiei sovietice.

“Medgidia, oraşul de apoi este un roman ce se încheie cu un rezumat care ar face invidios un şcolar de clasa a VII-a, un rezumat ce reia, doar la nivelul acţiunii, destinele personajelor din orăşel, care se văd, în cele din urmă, inutili în lumea de acum, trecută prin ciur şi prin naţionalizare: „nu mai aveau loc în oraşul de atunci. Şi nu se întrezărea nimic să le poarte, dacă nu speranţele, măcar nostalgiile în oraşul de apoi.” Adică în oraşul „de dinainte”, de dinainte de venirea comunismului. Oameni blocaţi în istorie, într-un roman născut din povestiti (cele vreo sută, fiecare de două maxim trei pagini), univers de bîlci, neconvingător, ce pare uneori a se autoparodia din cauza racourciului, a rezumatului folosit pînă la saturaţie pentru a satisface un număr de semne, a rezumatului care, în cele din urmă, tronează la finele volumului, ca un patron obosit şi lacom în dugheana sa înghesuită”, scrie AZ pe blogul său.
Order Medgidia, oraşul de apoi Preţ @ RON16,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *