Cristian Firică – Excepţii de la principiul relativităţii efectelor contractului

Concepţia care a stat la baza elaborării acestei lucrări are în vedere o metodă de analiză comparativă a instituţiilor şi noţiunilor, tranzitorie de la reglementarea vechiului Cod civil la cea a noului Cod civil, analiză care evidenţiază diferenţele de reglementare sau doar de nuanţă între instituţii. În acelaşi timp, confruntarea noului Cod civil cu sursele sale intelectuale de sorginte europeană, nord-americană şi nu numai este un fapt ce are menirea de a ne arăta cât datorează noua reglementare postmodernismului juridic contemporan în materia excepţiilor de la principiul relativităţii efectelor contractului.
Identificarea elementelor cu caracter de noutate legislativă este realizată atât prin raportare la ideile şi soluţiile dezvoltate în timp de doctrină şi jurisprudenţă, cât şi prin prezentarea părerilor autorului şi comentarii cu intenţia de a explica eventualele implicaţii şi probleme pe care noile reglementări le-ar putea ridica practicii judiciare.
Pe parcursul întregii lucrări sunt împletite aspectele teoretice cu cele practice, astfel încât lucrarea înfăptuită să ofere o imagine cât mai clară asupra excepţiilor de la res inter alios acta, o succesiune logică şi un aspect de continuitate, pornind de la lămurirea noţiunilor de contract, efecte, relativitate, excepţii şi terminând cu prezentarea şi analiza a două excepţii reale şi două aparente de la principiul relativităţii efectelor contractului.

Order Excepţii de la principiul relativităţii efectelor contractului Preţ @ RON55,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *