Regele cu pene constituie debutul în proză al unui autor matur, urmărit de dorinţa de a scrie Romanul. Şi chiar reuşelte. Compusă din doua secţiuni, „Etajul de purpură” şi „Fructul zemos”, povestea se coaguleaza în jurul câtorva personaje, conduse de o mână sigură în dozarea efectelor şi a suspansului. Nimic ostentativ în această poveste: nici lecţii de viaţă, nici cugetări aforistice, nici locuri comune, ci naturaleţea şi precizia unui fir românesc impecabil. Don Stephano, Dulcineea, Nausicaa, Maica Antoaneta. Numele lor nu sînt alese întâmplător din onomastica hispanică, dar şi din cea homerică, deoarece rădăcinile acţiunii se afla în mitul literar Don Quijote şi în Odiseea. Educaţia exclusiv livresca a lui Don Stephano face din acesta o jucarie în mâinile realităţii, configurându-i un destin de cavaler rătăcitor. Plasat în contemporaneitate, acest caracter de factură clasică reuşelte performanţa captării interesului continuu al cititorului.
Prozatorul ştie să intercaleze atât strategiile narative, cât şi suspansul. Recursul la livresc sau la motivele mitice l-ar include esteticii postmoderne, dar Constatin Ciucă refuză, deocamdată, încărtiruirea în vreo castă, curent sau ideologie literară. Atrage atenţia coagularea firească a discursului epic, naturaleţea, lipsa epatărilor exhibitionist-erudite, ironia fină, dar şi abilitatea de a investiga savuros insul aflat în posturi deseori ilare sau degradante. Nord literar
O carte stranie si fermecatoare in acelas timp. Nici nu imi vine sa cred ca este scrisa de un român. Nu am mai citit demult ceva atat de deosebit si de bine scris.