Colum McCann – Dansatorul

1_produs„Viaţa lui Rudolf Nureiev, imaginată de Colum McCann, ne oferă ceva remarcabil… şi atunci când biografia tinde să izoleze personajul principal, scoţându-i în evidenţă unicitatea, înstrăinându-l pe individ de publicul său prin ridicarea sa pe un piedestal sau prin distrugerea acestuia, McCann obţine exact efectul opus… În viziunea lui McCann dansul reprezintă însăşi viaţa, plină de însufleţire şi de obstacole… Într-o scriere plină de virtuţi, hipnotică şi meticulos structurată, McCann oglindeşte omul. Incredibil şi opus curentului contemporan, a preferat să scrie despre o viaţă atât de complexă, atât de ieşită din comun şi banal, îndrăznind să facă aluzie la similitudini, la momente de inspiraţie – cu mult curaj lăsându-ne să credem că, în acest fel sau în altul, dacă avem curaj, şi noi putem trăi la fel de cutezător ca Rudolf Nureiev.” – Laurence Wareing, Glasgow Herald

Order Dansatorul Preţ @ RON29,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *