Colecţia Enciclopedia Universală Britannica. 16 volume

În premiera pentru România, editura Litera, Jurnalul National şi Encyclopćdia Britannica, Inc. oferă tuturor celor dedicaţi studiului, precum şi celor dornici de o cât mai bună informare, un nou instrument de lucru – Enciclopedia Universală Britannica – conceput în 16 volume.

Adresându-se unui public foarte larg şi eterogen în privinţa gusturilor şi a preferinţelor, această nouă enciclopedie adună între cele peste 5 500 de pagini mii de articole esenţiale şi relevante care acoperă informaţii actualizate de cultură generală, dar şi evenimente de ultim moment din lume, preluate în mare parte din Britannica Concise Encyclopedia. Pe de altă parte, din dorinţa unei mai ample cuprinderi a câtorva domenii fundamentale (artă, filosofie, literatură, religie, ştiinţă), un număr semnificativ de articole au fost extrase din Britannica Global Edition.

Această ediţie reprezintă rezultatul efortului unui colectiv de traducători, redactori şi consultanţi de specialitate. Alături de articole din cele mai variate domenii, veţi găsi în cele 16 volume ale enciclopediei cele mai recente hărţi ale ţărilor lumii, un tabel cu laureaţii Premiului Nobel, alături de numeroase planşe şi ilustraţii sugestive, dar şi peste 1 000 de articole care vizează realităţile româneşti.

Enciclopedia Universală Britannica este o lucrare de referinţă indispensabilă şi uşor de consultat care acoperă multe arii de cunoaştere – istorie, geografie, ştiinţe, religie, sport, tehnologie, arte – şi răspunde rapid şi precis dorinţei generale de informare.

Order Colecţia Enciclopedia Universală Britannica. 16 volume Preţ @ RON318,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “Colecţia Enciclopedia Universală Britannica. 16 volume”

  1. Ramona Radulescu spune:

    Buna ziua!
    M-ar interesa daca acest pret (318 lei) mai este de actualitate si ce textura are coperta la exterior? Aveti si varianta legata in piele? Multumesc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *