Claudiu Neacşu – Atingerea

COPERTI30Cititorii pasionaţi de literatură de ficţiune se pot bucura acum de o inedită apariţie editorială : romanul “Atingerea”.

În primul rând, din momentul în care am început lucrul la acest volum, am urmărit să transmit un mesaj care se poate constitui într-o temă de reflecţie pentru oricine : căutarea cu orice preţ a perfecţiunii sufleteşti poate fi chiar ea însăşi o imperfecţiune. Realitatea ne învaţă că integritatea spirituală absolută este doar o iluzie. Suntem cu toţii de acord că în sufletul fiecărui om se dă o luptă între tentaţie şi datorie. Tentaţia se adresează inimii. Datoria se adresează creierului. Între inimă şi creier se dă o bătălie strânsă, cu rezultat întotdeauna incert.

Povestiri în ramă – despre cum banalul românesc poate ajunge de…poveste

În al doilea rând, mi-am îndreptat eforturile spre “îmbrăcarea” acestui mesaj într-o poveste captivantă, complexă, emoţionantă şi incitantă, poveste în care cititorii să găsească toate ingredientele unui roman care se citeşte cu sufletul la gură : mister, suspans, aventură, intrigă, umor, dragoste.

Subiectul romanului este original, absolut nou. Pot spune că am reuşit o combinaţie spectaculoasă de elemente care nu au, în aparenţă, nici o legătură între ele. Cititorii vor avea parte, în afară de o poveste destul de atractivă, de încă o surpriză plăcută : un subiect despre care nu s-a mai scris până acum.

De ce “Atingerea” ? Las cititorilor plăcerea dezlegării acestei enigme…

„Un science -fiction, un roman surprinzător. Când am citit manuscrisul domnului Neacşu, am făcut ochii mari cât cepele. Nu-mi venea să cred cât de original putea fi subiectul. O carte care te pune pe gânduri. Foarte greu rezişti tentaţiei de a  sări paginile pentru a dezlega misterul. Frazele se succed cu multe informaţii noi, pagină după pagină, imprevizibil. Sincer, un roman care poate fi citit şi a doua, şi a treia oară”. Editura

Atingerea.com

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

38 Responsesto “Claudiu Neacşu – Atingerea”

  1. Daniela Tanu spune:

    Pot spune ca am rasfoit paginile acestui roman cu mult interes si pasiune,am descoperit o poveste fascinanta,surprinzatoare si originala,bine scrisa,care a reusit sa ma uluiasca si sa ma puna pe ganduri …merita citit!!!

  2. Manuela Tudose spune:

    Exceptional modul in care a fost conceput acest roman !!! Si ce idee ! Originala si tulburatoare ! Misterul este servit gradat, pana te face sa clocotesti de curiozitate si sa nu mai poţi lasa cartea din mana ! O capodopera ! Iar subiectul cartii parca m-a jucat pe degete ! Finalul este surprinzator si uluitor, mi-a placut extrem de mult si mi-a intrecut orice asteptare. Ideea romanului este splendida ! Pacat ca nu putem citi prea des astfel de carti. Actiunea, misterul si explicatia aceea uluitoare au facut sa-mi cada cerul pe cap si sa raman cu gura cascata ! O carte mare, care nu trebuie ratata !

  3. balan carmen spune:

    Entuziasmant si inteligent subiectul cartii ! Tocmai am citit-o si m-a impresionat foarte mult. E un roman pe care nu o sa-l uiti niciodată. Cuprinde suspans, mister, actiune, dragoste, tot tacamul. Te obliga pur si simplu sa-l citesti pana la capat. O nebunie de carte ! Dupa ce am terminat si ultimul capitol, m-am gandit cu infiorare ca s-ar putea sa fie si adevarata ideea… Chiar a meritat sa-mi rezerv timp pentru a citi o poveste incredibila si fascinanta. Adrenalina multa si o idee noua, originala, extrem de interesanta. Totul a fost foarte nou şi supercaptivant. Recomand din suflet acest roman excelent

  4. Sevastre Gabriela spune:

    O carte cu un subiect nemaintalnit pana acum in cartile pe care le-am citit dar in acelasi timp interesant. O lectura usoara in care se imbina armonios descrierile cu dialogul . La inceput ar putea surprinde multitudinea de personaje si intamplari intre care nu exista aparent nici o legatura dar spre finalul lecturii aflam ce legatura era de fapt intre ele. Recomand tuturor sa citeasca acesta carte.

  5. Pavel Gheorghe spune:

    Cu o remarcabila usurinta de exprimare si intr-un mod captivant, autorul, meticulos si profund, da culoare si continut ideilor sale.
    Firul actiunii prinde putere; personajele principale sunt puse in valoare cu multa maiestrie, din loc in loc apar acele fascicole ce intrerup actiunea, ceea ce face sa creasca si mai mult suspansul.
    Realizarea si publicarea acestei carti constituie un efort pe deplin meritat.

  6. Constantin VASILIU spune:

    O abordare originala a unui subiect sf care ii confera un statut aparte,o realizare profesionala, moderna de exceptie, care oricand ar putea reprezenta un punct de plecare al unui scenariu de film.Rezervati-va timp pentru citirea acestei povesti. MERITA!

  7. Mihaela spune:

    As vrea sa stiu daca se gaseste pe internet ” Marea carte a Sufletului Uman’

  8. Dorel spune:

    Un roman de suspans absolut formidabil. Practic, o carte pe care nu o mai lasi din mana. O creatie unica ce merita citita!

  9. Dorel spune:

    Pentru domnul Cornel… Va inteleg supararea, dar nu dati vina, pentru problemele dumneavoastra, pe altii… Asumati-va responsabilitatea! Pot sa va ajut, daca doriti. Toate cele bune!

  10. marius spune:

    In prima faza un roman de exceptie! L-am citit, e foarte OK din toate punctele de vedere. Mie personal mi-a placut.Acum ptr. D-l Cornel. Daca muncesc oameni ptr. D-l Neacsu, cred ca o fac din bunavointa(sigur nu sunt obligati), si de ce nu, se face reclama la o carte exceptionala.Cum acceptam atatea reclame la diferite produse bune sau mai putin bune, oare la un roman strica reclama. P.S as dorii s-a va intreb, totusi cate carti cititi pe an?? Cu stima tuturor. Special iubitorilor de carte.

  11. Mariana spune:

    O carte care merita citita ,un roman senzational,incantator si socant care te ademeneste cu misterul lui.

  12. RALUCA spune:

    O carte minunata care trebuie citita neaparat.Stima multa pentru Claudiu Neacsu

  13. MURARU ELIZA spune:

    „ATINGEREA”!?-Balsam pentru creier.Suspans,servit pe indestulate care te ….patrunde.O superpoveste,o amintire pentru toata viata!Merita!NOTA MAXIMA!Toata stima,pentru UNICUL-Claudiu Neacsu

  14. Ana.P spune:

    Felicitari pentru carte domnului Claudiu Neacsu. Cel mai important este sa sustinem scriitorii buni si sa incercam sa-i promovam. Iar toti cei care vor sa-l denigreze pe Domnul Claudiu nu ar trebui sa fie luati in seama.

  15. Dorel spune:

    In curand, va fi cea mai apreciata si citita carte a momentului.

  16. catalin spune:

    salut
    eu credca e mai bine sa nu mai aplecam urechea la tot ce se spune,toti avem greutati si sunt si oameni fara un loc de munca da asta nu inseamna sa isi ingrape fiecare speratele si sa traiasca numai din spusele altora

  17. catalin spune:

    salut din nou si eu sunt fara servici si am si un baetel de crescut si cred ca suntem datori sa facem fiecare cum ne dicteaza mintea si sufletul.Oricum claudiu a spus de la inceput ca nu forteaza pe nimeni si va fi o lupta foarte lunga dupa care vor fi si rezultate SPER.

  18. catalin spune:

    Pentru domnul CORNEL aveti mare dreptate si cred ca fiecare trebuie sa isi asume responsabilitatile lui. apropo am vazut ca sunteti dispus sa ajutati , ma puteti ajuta pe mine cu un loc de munca daca se poate.

  19. catalin spune:

    iar in legatura cu acest roman recomand sa fie citit,si apoi se poate discuta daca mai aveti ce. si nu uitati speranta moare ultima
    va multumesc si va urez o zi buna.

  20. Roman Georgeta spune:

    ,trebuie sa cunosti putina psihologie sa poti intelege.se atinge sensibila a psihiicului.

  21. Roman Georgeta spune:

    de ce nu se publica toate cuvintele din comentariu?

  22. Roman Georgeta spune:

    se atinge ,,coarda,, sensibila a psihicului. iinsasi viata e un mister.

  23. geta spune:

    intr-adevar,trebuie sa muncim sa avem realizari.sa cream,sa promovam. facem sf-uri ne folosim imaginatia dar,sa lasam hazardul,traim intr-o lume reala.daca la inceput se face un fel de voluntariat ce garantie exista in continuare ca acea munca va fi rasplatita?pentru ca sa fim realisti,avem nevoie multi ,de fapt toti.

  24. nu conteaza spune:

    Am citit cartea, abordarea lasa de dorit, un critic serios nu i-ar asuma prea multe credite. E o carte de duzina, buna de citit in metrou. Atat.

  25. Andreea Gherasim spune:

    Atingerea, este unul dintre putinele romane care m-au impresionat in adevaratul sens al cuvantului! Am numai cuvinte de lauda la adresa acesti carti si a autorului bineinteles! Inainte sa cumpar cartea, eram putin sceptica, ca toti romanii si ma intrebam cat de bun poate sa fie un roman scris de un autor roman?! Mi-am spus ca singurul mod in care as putea sa aflu raspunsul este sa cumpar cartea si sa o citesc….iar ceea ce am citit m-a facut sa cred ca si Romania poate urca mult mai sus decat este! Un roman inedit!

  26. Radu Tudorel spune:

    Se ştie foarte bine că , printre afirmaţiile marelui poet Eminescu a fost şi aceea că , „Shakespeare nu trebuie citit , trebuie studiat” .Trimiterea ar putea fi valabilă şi în cazul autorului romanului aflat în dezbatere , domnul Claudiu NEACŞU . Şi nu sunt doar cuvinte gratuite……

  27. Valerica Pirvu spune:

    Felicitari ,domnule Neacsu !
    Un roman de foarte buna calitate.
    Daca i-i citesti doar titlul nu ai cum sa intalegi.
    ATENTIE ! Citirea acestui roman creaza dependenta la citit !!!

  28. Marius Mocanu spune:

    Un roman splendid care te tine conectat 100%. Are ceva acest roman care m-a impresionat sincer foarte mult. Este o carte care trebuie citita de toti doritorii de suspans. Felicitari Claudiu Neacsu.

  29. Liviu spune:

    O porcarie de roman!

  30. Andrei spune:

    nu am citit romanul dar pot spune ca strategia de marketing e cel putin dubioasa. in loc sa ni se prezinte actiunea, personajele, alte titluri de acelasi autor … ni se ofera sansa sa devenim colaboratori, sa vindem mai departe acest roman intr-un sistem piramidal. si, din comisioane, poate ne recuperam investitia. sau poate nu. matematica spune ca un mic procent din cei ce il cumpara in speranta ca vor face un ban in plus vor reusi sa-si recupereze investitia si un procent si mai mic vor reusi sa straga inca 50 RON pe langa asta. oare merita efortul? eu unul prefer sa cumpar o carte dintr-un loc unde este o oferta mai variata si unde mi se vinde efectiv cartea, nu speranta de a face bani. iar pentru a face bani sper sa-mi vand numai munca, nu sa incep intai prin a cumpara ceva pentru ca mai apoi sa vad daca pot vinde. si sa nu uitam pretul. 51 RON incluzand transportul este foarte mult comparativ cu alte carti ale unor autori mult mai cunoscuti si apreciati. poate noi ne permitem acesti bani, dar ganditi-va ca sansa de a gasi pe altii care sa dea acesti bani pe carte este foarte mica. sunt deja f multi care cauta sa vanda aceasta carte si ii vedem activi cam pe orice forum, site …

  31. Otilia spune:

    Este interesanta cartea domnului Neacsu. Te tine in suspans pana ultima data. Ma bucur ca fac parte din echipa acestui minunat proiect.
    Va multumesc tuturor!

  32. Stanciu Catalin spune:

    Am citit romanul si este genul de carte pe care nu o lasi din mana pana cand nu o termini.

  33. Raluca spune:

    Eu am citit romanul si pot zice ca nu l-am lasat din mana pana nu l-am terminat!!!e absolut fantastic,o idee geniala neintalnita la noi in Romania.finalul iti da de gandit.parerea mea ca aceasta carte este pt oamenii inteligenti si deschisi la minte!!!!felicitari d-nule Claudiu nota 10+

  34. avram iancu spune:

    @ Radu Tudorel -> nu sunt cuvinte gratuite, ai dat 50 de lei pe ele

  35. Gogu spune:

    Cred ca autorul este un caz patologic! Iar Atigerea se refera la perturbatiile din creierul autorului. Sa se duca la doctor! Terapia cu 4 femeiemeie nu l-a ajutat deloc. Sa incerce cu o femeie de cauciuc/plastic!

  36. Alice spune:

    Foarte prost scrisă, faptul că începe o idee pe care o lasă baltă și pe care o reia mai târziu e de prost gust. Nici ideea pe care e construită cartea nu e prea bună, nu e nimic original. Nu își merită banii. E o carte cel mult mediocră.

  37. Marius Avram spune:

    Nu pot spune ca m-a impresionat…
    Sincer, consider ca e interesanta, cel mult, insa sufera putin la constructie si abordare. Nu e chiar captivanta, din pacate e…” forgettable”!

  38. Penescu Coornel spune:

    As vrea si eu sa fac rost de aceasta carte,locuiesc in Bucuresti si ma pot deplasa in orice zona pentru a o obtine.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *