Charles Morris – Criza de un trilion de dolari

Considerată cea mai gravă după marele crah din 1929, actuala criză financiară a intrat în faza acută în septembrie 2008. Fannie Mae şi Freddie Mac, două instituţii americane de credit ipotecar susţinute de guvernul SUA, au fost la un pas de faliment. Bănci puternice precum Lehman Brothers şi Merrill Lynch s-au prăbuşit, în timp ce Rezerva Federală căuta disperată soluţii. Panica a luat amploare şi s-a pro- pagat ca un val seismic în întreaga lume, din Europa până în Japonia.
Chiar şi acum, la peste doi ani de la izbucnirea crizei, efectele ei încă se fac simţite. Care au fost, însă, cauzele care au determinat colapsul financiar? Cartea de faţă vă propune o analiză a ideologiei economice americane din ultimii 40 de ani, de la epoca liberal-keynesiană până la teoria pieţei libere aparţinând Şcolii de la Chicago. Morris este convins că paşii greşiţi făcuţi în timpul administraţiilor Nixon, Ford şi Carter, dar şi politicile Rezervei Federale au adus Statele Unite în derivă econo- mică, au provocat căderea dolarului şi declinul sectorului de afaceri american. Totul a culminat cu explozia balonului imobiliar a creditelor ipotecare subprime.
Fost bancher şi avocat, Charles R. Morris este unul dintre cei mai buni analişti financiari ai momentului. Publicată la începutul anului 2008, cartea de faţă este o adevărată profeţie a crizei ce urma să izbucnească, dar şi un ghid al celor care vor să descopere dedesubturile lumii finanţelor mondiale. De acelaşi autor a mai apărut, la Editura Litera, Criza economică şi profeţii ei.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *