Currently Browsing: Ştiinta

Lucian Boia – Primul Război Mondial

Cărţile lui Lucian Boia sunt mai mult decât reelaborări polemice, în sensul demitologizării şi înlăturării locurilor comune din istoria şi, implicit, din mentalitatea românească. Miza reală o reprezintă scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecăţi şi de teoriile general acceptate. Iar cartea de faţă constituie expresia sintetică, necesară şi lămuritoare, a ideilor de până acum ale autorului, având ca tematică principală ceea ce el numeşte „evenimentul fondator al lumii în care trăim“. Primul Război Mondial rămâne, prin problematica morală, prin amploarea fenomenului şi prin consecinţele dezastruoase, materializate nemijlocit în cea de-a doua conflagraţie mondială, una dintre cele mai zguduitoare drame din istoria modernă. Sistemul de la Versailles rămâne actul de naştere al Europei din zilele noastre. La ce bun să rediscuţi vinovăţiile sau responsabilităţile, deja de mult stabilite şi chiar asumate? De ce ar fi potrivit să se rescrie „semantica“ urmărilor imediate sau cu bătaie foarte lungă? Are rost să-i identificăm pe învingători şi pe învinşi, când poate, de fapt, Europa a fost marele perdant? Dacă ne dorim ca istoria acestui continent să însemne mai mult decât o simplă juxtapunere de istorii naţionale, fiecare rodându-şi şi reciclându-şi, între propriile graniţe, propriile mituri şi „idei de-a gata“, e necesar să facem, cu obiectivitate şi cu deschidere, exerciţii de imaginaţie precum această carte, să căutăm implicaţiile mai profunde ale întâmplărilor şi să găsim un echilibru în interpretare. În mod cert, Primul Război Mondial ne determină să privim lucrurile şi întreaga noastră evoluţie cu mai multă înţelepciune. „Se împlinesc o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Puţine episoade ale istoriei rămân atât de adânc ancorate în memoria colectivă. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al lumii în care trăim. Multă vreme văzut strict în termeni conflictuali (dreptatea noastră, vinovăţia altora), Primul Război Mondial îşi caută acum o elaborare deschisă şi liberă de prejudecăţi, susceptibilă de a fi împărtăşită de...

Ahamed Liaquat – Stăpânii finanţelor

Liaquat Ahamed ne demonstrează în Stăpânii finanţelor că Marea Criză din 1929, prezentată de mulţi drept un fel de catastrofă naturală pe care nimeni n-o putea preveni, a fost cauzată în primul rând de deciziile câtorva conducători de bănci centrale; lumea a plătit scump erorile acelor oameni, traversând ani lungi de prăbuşire economică. Prin analiza sa lucidă, documentată şi vie, autorul ne oferă o nouă înţelegere a naturii globale a crizei financiare, plină de învăţăminte pentru perioada pe care o traversăm în prezent. „O lucrare magistrală… Când afli cum a intrat lumea în spirala Marii Crize… nu poţi să nu te gândeşti la criza economică pe care o trăim acum.“ (The New York Times Book Review) Order Stăpânii finanţelor Preţ @ RON79,00 Qty: Adauga in cosul de...

Agenţia Naţională a Medicamentului – Farmacopeea Româna

Această ediţie a Farmacopeei Române, structurată într-un singur volum, ca şi ediţiile anterioare, marchează o sporire a calităţii medicamentului românesc şi o aliniere a acestuia la prevederile ultimelor ediţii ale farmacopeelor de circulaţie internaţională. Lucrarea, al cărei conţinut şi formă de redactare prezintă numeroase aspecte noi, prezintă monografii individuale de substanţe, produse vegetale şi preparate farmaceutice, monografii generale pentru preparate farmaceutice şi pentru metodologia generală de analiză, precum şi capitolele: Soluţii volumetrice, Indicatori, Reactivi, Standarde şi Tabele. Ordinea de expunere a monografiilor individuale este cea alfabetică, iar monografiile de preparate farmaceutice sunt întotdeauna precedate de monografia generală respectivă. Monografiile noi introduse in FR X sunt înscrise într-o listă care figurează în capitolul V. Monografiile pentru metodele de analiză au fost amplificate şi completate cu metodologii moderne de analiză din domeniul fizico-chimic. O atenţie deosebită a fost acordată capitolului Prevederi generale, care a fost revizuit, structurat în mod diferit şi completat cu noi specificaţii faţă de capitolul Generalităţi din FR...

Sophie Marinopoulos – Copilul tău cum se joacă

Sophie Marinopoulos a inventat o metodă pentru a-i ajuta pe părinţi să-şi înţeleagă mai bine copilul şi să se asigure de echilibrul şi de evoluţia psihologico-emoţională a acestuia. Cum aşa ? Observându-l cum se joacă ! Copilul se joacă cu guriţa la patru luni pentru a-şi dezvolta curiozitatea; la 12 luni se joacă de-a „cucu bau” pentru a învăţa să se separe de celălalt; se joacă de-a încălcarea regulilor la doi ani pentru a înţelege mai bine regulile impuse de părinţi; se joacă de-a v-aţi ascunselea la trei ani pentru a-şi învinge teama de a fi despărţit de mamă; se deghizează la patru ani pentru a-şi impune personalitatea; jocurile cu roluri de la cinci ani îi vor stimula imaginaţia; poveştile de la şase ani îi vor dezvolta limbajul, ceea ce este absolut necesar pentru relaţiile sociale; jocurile de societate de la şapte ani sunt ocazia unor confruntări cu părinţii şi cu ceilalţi… Jocurile sugarului şi ale copilului mic reprezintă baza pentru dezvoltarea sentimentului de securitate, pentru o viaţă emoţională echilibrată, pentru formarea deprinderilor intelectuale ce vor fi exersate în anii de şcoală. Order Copilul tău cum se joacă Preţ @ RON20,00 Qty: Adauga in cosul de...

Vasile Zamfirescu – Între logica inimii şi logica minţii

Despre constelaţia Freud Adler Jung, cu psihologia lor abisală, nu s a scris la noi cu atâta competenţă…; lucrarea celebră a lui Ludwig Klages, Spiritul ca tăgăduitor al sufletului, va fi cunoscută abia prin relatările de aici; asupra lui Nietzsche ca „precursor al psihologiei abisale“ nu se scrisese încă defel… De câteva ori în cursul lucrării sale, autorul se referă, ca la un egal al clasicilor sau al cvasiclasicilor comentaţi, la Blaga, ajungând chiar până la a socoti, în legătură cu problemele inconştientului, că procesul de trezire a conştiinţei filosofice la reprezentanţii orientărilor abisale îşi atinge punctul culminant la Blaga cu a sa „noologie abisală“…La fel va interesa, prin noutatea şi siguranţa interpretării ei, încercarea intitulată „O superstiţie a poporului român în lumina etologiei“. Folclorul şi basmele noastre pot fi cercetate şi altfel decât cu mijloacele etnografiei, mai ales în lumina ideilor veacului (inconştient colectiv, arhetip, psihologie abisală, simbolism), pe care un Mircea Eliade a ştiut atât de bine să le prefacă în instrumente de cunoaştere şi validare a culturilor folclorice. Autorul de faţă, interpretând cu mijloace moderne o superstiţie populară, reuşeşte să găsească înţelesuri în neînţelesul folcloric. Constantin Noica Order Între logica inimii şi logica minţii Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Victor Papilian – Anatomia omului. Aparatul locomotor

Familiaritatea cu care studenţii vorbesc despre Anatomia omului. Aparatul locomotor. Vol 1 – pe care o numesc simplu „Papilian” – se datorează explicaţiilor simple şi clare, precum şi bogatei iconografii ce însoţeşte textul. Şi această nouă ediţie, revizuită şi îngrijită exemplar de prof. univ. dr. Ion Albu, urmăreşte linia clasică a tratatului scris de profesorul Victor Papilian, dar actualizează terminologiile conform Nomenclaturii Anatomice Internaţionale, constituindu-se într-o lectură necesară nu doar pentru studentul la medicină generală şi stomatologie, dar şi pentru acei chirurgi care vor să-şi împrospăteze cunoştinţele de anatomie. Textul şi legendele figurilor au fost revizuite cu multă grijă, atât din punct de vedere stilistic, cât şi al conţinutului ştiinţific. O lectură necesară pentru orice student la medicină generală şi stomatologie. De acelaşi autor Anatomia omului. Splanhnologia. Vol 2 Order Anatomia omului. Aparatul locomotor Pret @ RON64,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »