Currently Browsing: Istorie

Imanuel Geiss – Istoria lumii. Din preistorie până în anul 2000

Structurata în 136 de teme şi profiluri  din preistorie până în anul 2000, lucrarea de faţă prezinta cursul istoriei universale în succesiune cronologică şi prin intermediul unei abordări sistematice. Sintetic şi într-o viziune de ansamblu, bazat pe cunoşterea profundă a istoriei, compendiul lui Imanuel Geiss pune la dispoziţia elevilor, studenţilor şi tuturor celor interesaţi de istorie cunoştinţele fundamentale în...

Nicoleta Ionescu Gura – Dimensiunea represiunii din România

Volumul tratează dislocările de persoane şi fixările de domiciliu obligatoriu din regimul comunist, fiind prima lucrare care abordează acest subiect de sine stătător şi prima cercetare bazată pe documentele din arhiva CC al PCR, cât şi ale fostelor organe de securitate. Lucrarea reconstituie, pe baza documentelor inedite de arhivă, ca şi a memorialisticii, dislocările de persoane si fixarile de domiciliu obligatoriu în România, din perioada 1948-1989, după venirea partidului comunist la putere, care au avut loc în baza ideologiei luptei de clasă. Order Dimensiunea represiunii din România Preţ @ RON49,90 Qty: Adauga in cosul de...

Jenny March – Mituri clasice

Un adevărat „Who’s Who“ al antichităţii greco-romane, cartea de faţă, apărută la prestigioasa editură PENGUIN, constituie un ghid fascinant şi accesibil al miturilor civilizaţiei clasice, care formează substratul esenţial al culturii europene din toate timpurile. Autoarea îşi propune să repovestească întregul corpus al miturilor antice, începând cu crearea universului, şi să indice totodată felul în care aceste mituri au fost abordate şi inserate în literatura clasică greco-romană, dar şi în operele literare şi artistice ale epocilor ulterioare. Fie că este vorba de furiosul Minotaur, captiv în labirintul cretan; de legendarul Icar, care zbura prea aproape de Soare; de cele 12 munci ale lui Hercule, sau de Zeus care o vizita pe Danae, transformat în ploaie de aur – mitologia greacă şi romană abundă în poveşti simbolice de iubire, război, trădare şi eroism. Cartea conţine nenumărate ilustraţii alb-negru, câteva hărţi(lumea grecească în antichitate, lumea mediteraneană, constelaţiile cereşti), iar la sfârşit o bibliografie – o adevărată sursă de informaţii pentru cei pasionaţi de domeniu şi nu numai. Order Mituri clasice Preţ @ RON43,00 Qty: Adauga in cosul de...

Oppenheim Walter – Habsburgii şi hohenzollernii. 1713-1786

O relatare limpede a cauzelor, naturii şi efectelor rivalităţii dintre Austria şi Prusia într-o perioadă tumultoasă a istoriei Europei. Analiza se concetrează asupra impactului războaielor, în special a războiului pentru succesiunea la tronul acestor două state şi a Europei ca întreg. O analiză aparte este consacrata rolului cheie al unor remarcabili şefi de stat, în special al lui Frederic cel Mare al Prusiei. Se adresează elevilor, studenţilor, dar şi publicului larg. Toate capitolele includ planuri de studiu pentru elevi şi...

Steinhardt – Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia

Volumul conţine dialogurile „întrupate la Rohia” ăntre autorul Jurnalului fericirii şi Ioan Pintea, convorbiri care punctează o serie de momente esenţiale ale itinerarului spiritual al lui N. Steinhardt. Redescoperim cultura românească din perioadele inter- şi postbelica, N. Steinhardt evocând numeroase personalităţi, precum Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Geo Bogza, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru. DeSteinhardt Jurnalul...

Jean-Sylvestre Mongrenier – Rusia ameninţă oare Occidentul?

În Rusia ameninţă oare Occidentul?, J.-S. Mongrenier analizează „timpii lungi” ai istoriei, precum spunea Fernand Braudel, şi, implicit, acordă o mare importanţă moştenirii mongole în Rusia. Se spune că aceasta ar fi avut o mare influenţă asupra temperamentului conducătorilor ruşi de-a lungul secolelor. Felul în care împăraţii mongoli au ştiut cum să-şi extindă şi să-şi menţină sfera de dominaţie asupra unor teritorii imense, perspectiva lor asupra spaţiului pentru un control mai eficient reprezinta o piesa de baza a bagajului intelectual al tarilor, precum si al conducatorilor sovietici. J.-S. Mongrenier estimeaza ca aceasta este, fara indoiala, originea acestui „despotism oriental” cu care unii si altii au guvernat o societate rurala, aservita de catre primii la sfarsitul Evului Mediu si pe care au oprimat-o apoi intens comunistii. Order Rusia ameninţă oare Occidentul? Preţ @ RON28,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »