Currently Browsing: Istorie

Jean Noel Robert – Roma

Clişee vulgare sau o suficientă deseori închistată într-o confuzie cronologică condamnabilă par să ne confere statutul de atotştiutori atunci când ne avântăm fie şi în cea mai modestă peroratie pe teme romane. Cât despre limba latină, ce să mai vorbim? Pentru cei mai mulţi dintre noi, ea a devenit, în primul şi în cel mai nedrept rând, desigur, o limbă moartă! Şi totuşi, dincolo de intervenţii frizând grotescul şi lipsa totală de noimă şi metodă, ceva pare a fi chiar adevărat în siguranţa pe care o afişăm: civilizaţia şi cultura romană ca izvor nesecat încă, viu, al celor cărora le aparţinem...

Alan Farmer – Marea Britanie. Politică externă şi colonială. 1939-1964

Continuare a studiului dedicat de autor perioadei precedente, 1919 – 1939, cartea oferă un tablou al politicii externe britanice în perioada determinată de izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi venirea la putere a guvernului condus de Harold Wilson. Autorul insistă asupra relaţiilor Marii Britanii cu Europa, cu coloniile sale şi cu S.U.A. În paralel, este cercetat rolul jucat de personalităţi politice precum Churchill, Attlee, Bevin, Eden şi Macmillan. În acelaşi timp, lucrarea explică schimbarea intervenită în poziţia Marii Britanii în cadrul politicii internaţionale, în perioada 1939 – 1964. Deacelaşi autor Marea Britanie. Politică externă şi colonială. 1919-1939 Order Marea Britanie. Politică externă şi colonială. 1939-1964 Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dan Perjovschi – 20/22. Douăzeci de ani de texte

Volumul conţine desene ale autorului. 20/22. Douăzeci de ani de texte trasează istoria lui Dan Perjovschi la revista 22 şi, implicit, istoria României ultimilor 20 de ani. În 1991, Dan Perjovschi devine membru al redacţiei, unde este angajat şi astăzi. Ceea ce face din acest volum unul inedit este faptul că pentru prima oară Perjovschi este devoalat publicului în calitate de cronicar. Altfel spus, personajul principal al acestei cărţi este Perjovschi scriitorul. Volumul scoate la iveală un foarte fin stilist, un excelent observator al lumii inconjurătoare, un critic pertinent al fenomenului cultural, politic, economic şi social românesc şi internaţional. „Desenele lui Dan Perjovschi, care alternează cu virtuozitate între caricatură, cartoon şi graffiti, instruiesc privirea în vederea descoperirii legăturii complexe dintre viaţa cotidiana, agenda politică şi autodefinirea culturală.” (Marius Babias) „Nu avem mulţi editorialişti dotaţi cu o asemenea energie a conciziei ca Dan Perjovschi.” (Radu Cosaşu) „Textele de artă scrise de Perjovschi sunt valoroase pentru că dau imaginea perfecta a anilor ’90: arta rămasă încremenită vs primele show-uri în adevărat postcomunism, primele festivaluri de performance, primele instalaţii, primele happening-uri. Artistul este oglinda lor. Descrie totul cu detalii, redă adevărate scenarii vizuale, entuziaste. (…) 20/22. Douăzeci de ani de texte este cronica cea mai acută a României, aşa cum a văzut-o şi a scris-o unul dintre cei mai importanţi artişti vizuali ai momentului.” (Daria...

Alan Farmer – Marea Britanie. Politică externă şi colonială. 1919-1939

Lucrarea se concentrează asupra analizei căilor principale ale evoluţiei politicii externe britanice în perioada interbelică, acordând o atenţie deosebită relaţiei din anii`30 cu Germania şi analizei asupra atitudinii de conciliere promovate de Marea Britanie în această direcţie. În plus, cartea aduce în discuţie şi problema relaţiilor Marii Britanii cu dominioanele sale, India şi restul imperiului colonial. Analiza propusă se bazează pe surse istorice contemporane şi este susţinută de un bogat material cartografic şi de numeroase tabele sintetice. De acelaşi autor Marea Britanie. Politică externă şi colonială....

Mihai Retegan – Povestea unei trădări.Spionajul britanic în România 1940-1944

Bazat pe documente identificate în arhivele serviciilor speciale şi ale Ministerului de Externe de la Londra, lucrarea devoalează politica Regatului Unit faţă de România în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Scris într-un stil neobişnuit pentru o carte de istorie, volumul „Povestea unei trădări” focalizeaza procesul decizional la nivelul Serviciilor de informaţii britanice, relaţiile acestora cu organismele similare ale Uniunii Sovietice, opiniile cercurilor conducătoare britanice, americane şi sovietice despre organizarea postbelică a Europei Centrale şi de Răsărit. Pe de altă parte, documentele cuprinse în volum oferă date noi despre reţeaua spionajului britanic şi despre unele dintre acţiunile pe care „Special Operations Executive” le-a montat în România. În această ordine de idei este de remarcat relaţia directă dintre misiunea Autonomus şi vastul plan de înşelare a germanilor pe care maeştrii înşelărilor, britanicii, l-au elaborat pentru a ascunde locul viitoarei debarcări din Franţa. De acelaşi autor SSI&SOE. Jurnal politic Order Povestea unei trădări.Spionajul britanic în România 1940-1944 Preţ @ RON41,99 Qty: Adauga in cosul de...

Paolo Commarosano – Ghid pentru studiul istoriei medievale

Ghid pentru studiul istoriei medievale analizează cauzele şi consecinţele constituirii domeniului de studiu „istorie medievală” (concept, periodizare, probleme); propune clarificarea marilor chestiuni ale epocii: religia şi puterea politică, evoluţia economica şi clasele sociale, structurile guvernării, structuri culturale; prezintă izvoarele istorice care stau la baza cercetării, precum şi istoriografia, de la opere de sinteză la studii care analizează aspecte regionale, modificări de concepte sau dimensiuni economice, culturale şi...

« Older Entries Next Entries »