Currently Browsing: Junior

Johanna Spyri – Heidi

Bucurându-se de o largă popularitate şi beneficiind de numeroase reeditări şi transpuneri pe micul şi marele ecran, „Heidi” (1880) este impresionantă povestire a „fetiţei munţilor”, inspirată din copilăria Johannei Spyri (1827-1901), petrecută în ţinutul Hirzul din Elveţia. Destinul o poarta pe Heidi, o fetiţă de 5 ani, la oraş, în apropiere de Frankfurt, unde va întâlni prietenia adevărată şi o altă viaţă decât cea cu care fusese obişnuită. Prin inocenţa îi cucereşte pe toţi.  Dar dorul de munte, de Unchiul de pe Alm, de bunica, de Peter o va face să tânjească mereu după ţinutul miraculos al Alpilor elveţieni şi după viaţa minunată trăită acolo. Heidi este o carte citită de zeci de generaţii. E povestea fetei orfane care se împrieteneşte cu oricine, dar dorul de locurile sale natale nu-i dă pace. Una dintre cele mai răscolitoare poveşti ale copilăriei oricărui european, dezrădăcinat. De acelaşi autor...

Tolkien J.R.R. – Scrisori de la Moş Crăciun

În luna decembrie, John, Michael, Christopher şi Priscilla, copiii lui J.R.R. Tolkien, aşteptau cu nerăbdare plicurile acoperite de zăpadă purtând timbre de la Polul Nord. Înăuntrul lor descopereau câte o scrisorică având un scris tremurat, însoţită de nişte superbe desene în culori sau, uneori, doar de nişte schiţe. Aceste scrisori veneau chiar de la Moş Crăciun. Scrisorile lui Moş Crăciun ascundeau minunatele poveşti de la Polul Nord: Cum au fugit toţi renii împânzind întregul Pol Nord, cum ursul-polar s-a căţărat pe vârful Polului ca să caute gluga Moşului, dar Polul s-a rupt la mijloc şi a căzut pe acoperişul casei lui Moş Crăciun, iar bietul urs a aterizat direct în sufrageria Moşului, cum s-a sfărâmat luna în patru bucăţi, stelele desprinzându-se de la locul lor, Omul-din-Lună căzând în grădina din spatele casei lui Moş Crăciun. Veţi afla şi despre un teribil război, şi despre nenumăratele necazuri pe care hoardele de goblini le-au pricinuit Moşului şi ajutoarelor lui. Uneori, ursul-polar era cel care se chinuia să le scrie copiilor câte un răvaş; alteori însă, această sarcină cădea în seama lui Ilbereth, secretarul moşului, un spiriduş care avea un scris foarte caligrafic. De acelaşi autor Domnul...

Robert M. Ballantyne – Insula de corali

Romanul Insula de corlai, zugrăveşte soarta a trei tineri naufragiaţi pe ţărmul fascinant al unei insule din Oceanul Pacific. Întâlnirile lor neaşteptate cu triburile de canibali, ca şi cu piraţii, se transformă în aventuri palpitante şi cutremurătoare. Îndemânatici şi isteţi, cutezători şi credincioşi, adolescenţii vor înfrunta nenumarăte pericole, păstrându-şi în suflet speranţa vie că, într-o bună zi, vor reveni teferi în Marea...

Umberto Eco – Trei povestiri

Trei poveşti istorisite de Umberto Eco şi ilustrate de Eugenio Carmi, pentru copii, pentru cei mari, pentru cei ce au nevoie de basme. Cine altul, dacă nu maestrul Umberto Eco ar fi putut scrie o carte atât de minunată?! Cele trei povestiri, însoţite de ilustraţiile lui Eugenio Carmi, îşi cuceresc imediat cititorii prin frumuseţea, căldură, omenia deplină a mesajului. Din prima pagină, pătrunzi într-o lume specială (de care aveai nevoie fără să ştii chiar) şi nu poţi să nu te împrieteneşti cu Generalul – ajuns, sărmanul, portar la hotel –, cu Cei Trei Cosmonauţi – un rus, un american şi un chinez uimiţi să descopere cât de tandru poate fi un marţian! – cu Gnomii de pe Gnu, mai paşnici şi mai civilizaţi decât pământenii… De acelaşi autor Vertigo. Lista...

Kathryn Smith – Brăduţul de Crăciun

Orice s-ar spune, puţini sunt cei care, asemeni lui Andrei şi a tatălui său, au prilejul să-şi caute singuri, prin pădure, bradul pe care să-l taie şi alături de care să întâmpine Crăciunul. Numai că ei nu se mulţumesc cu orice brăduţ, ci vor să ia acasă cel mai frumos brad! Dar, după ce în sfârşit îl găsesc, vieţuitoarele pădurii le pregătesc peste noapte o surpriză pe cinste, una care să-i facă pe cei doi să uite de tăiatul brăduţului. Din acel an, familia lui Andrei îşi va schimba obiceiul sărbătoririi...

Eoin Colfer – Lista cu dorinţe

Rămasă fără mamă şi alungată de acasă de tatăl ei vitreg, Meg rătăceşte dintr-un loc în altul şi intră în tot felul de necazuri, până când i se înfundă de tot: după o încercare nereuşită de a da spargerea în apartamentul unui pensionar, Meg are o altercaţie cu complicele ei, care o ameninţă cu un pistol şi o trimite direct în… rai. Pardon, direct în… iad. Ba în rai! Nu, în iad! Sfinţii şi drăcuşorii se întrec să pună stăpânire pe sufletul ei, aşa că nu se ştie încă unde-şi va petrece veşnicia. Lupta e strânsă, iar salvarea fetei atârnă de un fir de păr… al pensionarului pe care încercase să-l jefuiască. Order Lista cu dorinţe Preţ @ RON22,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »