Ovidiu Pop – Trickster
Trickster este, povestea lui Doru, conceput „din greşeală” de doi muncitori proaspăt urbanizaţi şi crescut de bunici în anii socialismului atotbiruitor în arhetipalul sat ardelenesc Roagăz. Doru e un copil sănătos, normal şi inteligent, numai că refuză multă vreme să vorbească.
Paralel cu această existenţă ca atâtea altele, au loc evenimente ciudate, culminând cu apariţia lui Pan, personaj proteic şi bulgakovian, care pare să urzească modelul complicat al lumii întregi dintr-un mozaic de „secvenţe“, dintre care istoria de faţă nu este decât unul din fire.
Povestea unei coroane de oţel este o scriere cu titlu simbolic, consacrată evocării rolului jucat de regalitate în frământata epocă a războiului de independenţă faţă de Poarta otomană.
Romanul Sînt o babă comunistă! continuă „experimentul de mentalitate” început de Dan Lungu cu Raiul găinilor, coborârea într-un comunism remanent nu la nivel politic sau social, ci la nivelul omului obişnuit trecut prin acel sistem şi profund marcat de el. Sînt o babă comunistă! te provoacă să zâmbeşti, să râzi în hohote, să te întristezi, dar mai ales să-ţi întrerupi, pentru câteva clipe, lectura şi să ieşi afară spre a te convinge că realitatea e altfel, că oamenii sunt altfel. Însă, chiar şi după acest exerciţiu, nu-ţi rămâne decât şansa să constaţi că scriitorul şi-a cunoscut vecina de bloc, pe fiica acesteia plecată în Canada, l-a cunoscut pe fostul tău coleg de serviciu care spunea bancuri politice, fiind în acelaşi timp informator, te-a cunoscut pe tine. Şi apoi a scris această carte tocmai pentru a ne oferi tuturor o nouă oglindă, în care să ne vedem aşa cum suntem şi cum, de multe ori, n-am vrea să fim.
În anul 1068, istoria Transilvaniei se scria la Chirales. În bătălia de pe dealul Cserhalom, pecenegii şi cumanii au fost înfâinţi definitiv, iar prinţul învingător a devenit Sfântul Ladislau. Cronica pictată de la Viena o aminteşte ca pe una dintre bătăliile cruciale ale Evului Mediu. Unde sunt şi ce făceau romanii acelor veacuri? Unul dintre posibilele răspunsuri se afla în această carte. Romanul prezinta scene de viata, cultură şi religie într-un tablou refacut la aproape un mileniu de la aceste evenimente. La poalele Cserhalomului însă, Chiralesul păstrează şi azi o aură de mister şi melancolie. Kyrie Lex este un roman-palimpsest despre istoria unor învinşi care au rămas pe loc.
Volumul de proză Johnny Panic şi Biblia Viselor include un corpus amplu de texte în proză, de la povestiri de tinereşe şi maturitate până la fragmente din jurnalele şi însemnările personale ale autoarei Sylvia Plath.
La un an după debutul editorial cu texte critice, Costi Rogozanu revine cu un surprinzător volum de povestiri, foarte bine controlate stilistic, în care literatura cool este încadrată de tuse satirice. Fuck the cool. Spune-mi o poveste este, prin ea însăşi, o pledoarie pentru poveste, iar mijloacele stilistice care „îmbracă” naraţiunea aduc plusul de savoare absolut necesar literaturii de prima mână. Costi Rogozanu debutează în proză cu siguranţa celui care a ştiut dintotdeauna că are ceva de spus şi s-a hotarât s-o facă numai după ce şi-a asigurat accesul la „instrumentele” reale ale literaturii.
Paul Goma: un „caz“ incitant la culme al literelor române. Un „caz“ depăşind pe cele din interbelic ale unor Panait Istrati sau Mihail Sebastian, deoarece s-a schimbat dramatic contextul, contemporanul nostru fiind expresia unor împrejurări ale istoriei ce transcend în aşa grad orice miză individuală, încât angajează într-un fel sau altul conştiinţa fiecăruia dintre noi…„Punerea în paranteză“ a lui Goma prin obstacole produse tipăririi şi difuzării creaţiilor d-sale s-a împletit cu un proces de calomniere menit a-l „stropi cu vitriol“, a-i desfigura chipul…O mânie de 
Combinaţie perfect închegată de policier şi proză istorică, Steaua mărilor reprezintă un roman inedit, în care mijloacele auctoriale suprarealiste susţin inspirat o poveste clasică. Jurnalul ultimei călătorii a corabiei Steaua mărilor devine astfel un motiv pentru împletirea unor fire narative aparent contrastante. Povestea unui jurnalist american întretaie cronicile unor familii irlandeze cărora soarta le-a hărăzit o călătorie care nu se dovedeşte a fi o salvare. Cu o notă pronunţată de veridicitate şi cu numeroase răsturnări de situaţie, romanul lui Joseph O’Connor constituie o lectură captivantă şi diversă. Scenele erotice se îmbină cu cele macabre, picarescul este echilibrat de scene din înalta societate — toate acestea într-un dozaj suficient pentru realizarea unei povestiri greu de uitat.
Dacă România ar fi fost Cehia sau Polonia, dacă românii şi-ar respecta valorile-valori, oamenii-oameni, scriitorii-scriitori, Paul Goma ar fi avut un destin public identic cu destinul lui Havel sau Walesa. Cum însă motorul istoriei noastre este amnezia, el a fost obligat să rămână, chiar şi după 1989, Paul Goma, adică un disident neacceptat de regimul-în-continuare-comunist de la Bucureşti. Într-o ţară demnă şi cinstită cu ea însăşi Paul Goma ar fi fost de multă vreme academician, reper moral şi scriitoricesc, autor de manual. Inventator al unui stil-unicat, între Céline, Creangă şi Faulkner, stil marcat de experienţele trăite-rememorate-recuperate în stricta lor 
Viaţa-memoria-istoria ca un tren… Pagină cu pagină, cuvânt după cuvânt, vrei să rămâi în captivitate. E adevărat că nici nu poţi coborî, nu încă. Uneori te sufocă istoriile sale şi de-abia aştepţi o haltă, undeva, prin vreo altă amintire, numai să poţi respira un pic. 
„Recitesc şi iar recitesc. Sunt fragmente care mă obsedează. Mă înspăimântă bătaia şi umilinţa îndurate de tânărul Paul Goma. Mă înspăimântă cazna tuturor semenilor noştri care au mărturisit prin faptă şi prin scris, cărora nu le semănăm şi care au îndurat suferinţe neverosimile pentru alintaţii, îmbuibaţii, apaticii şi nesimţiţii regimului comunist. Numai indivizii defecţi sufleteşte şi cu mintea pervertită pot crede că reuşesc să umilească azi un om care a cunoscut iadul, întorcându-se de acolo mai speriat şi mai puternic decât oricare dintre noi. Nu, nu este o contrazicere din parte-mi. Când veţi citi rememorarea bătăilor de la Gherla, în cartea omonimă, poate vă veţi angoasa. Căci şi spaima este utilă uneori. Oroarea şi suferinţa nu sunt expresii stilistice, sunt trăite. Aici e diferenţa majoră dintre o scriitură adevărată şi «profesiunea» scriiturii.
Doru Braia Când un european cu state mai vechi în comunitatea continentală vine pentru prima oară în România, reacţia acestuia este implacabil stupefacţia. Din primul moment. Indiferent de mijlocul de transport folosit, constată imediat că timpul alocat c
