Ma Jian – Scoate limba!

Scoate-limba_MA-JIAN_mareCel mai adesea, se spune că Tibetul pe care îl înfăţişează Ma Jian în Scoate limba (seria de povestiri publicată în 1987 sub titlul complet de Arată-ţi albul limbii sau gol-goluţ) este „departe“ — departe de viziunile oficiale edulcorate, departe de proiecţiile occidentale entuziaste şi departe de toate locurile comune care figurează acest spaţiu drept „acoperişul lumii“ şi îl reduc la o carte poştală cu Palatul Potala; voci mai firave spun că brutalitatea, sexualitatea dezlănţuită şi primitivismul lumii descoperite de naratorul-reporter sunt şi ele subtile îndepărtări şi distorsionări orientaliste ale unei realităţi de o infinită complexitate. Indiferent cum stau lucrurile, prin textele lui Ma, a căror forţă tulburătoare ne bântuie mult timp după încheierea lecturii, avem şi şansa unei apropieri  cea faţă de formidabila generaţie a scriitorilor chinezi de la sfârşitul anilor 1980.

De acelaşi autor

Tăiţei chinezeşti

Order Scoate limba! Preţ @ Lei18.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Christian Jacq – Ce dulce e viaţa la umbra palmierilor

Pentru prima dată în cariera sa de scriitor, Christian Jacq ne aduce în prim-plan o serie de povestiri din îndepărtatul Egipt. Povestiri pline de mister şi magie. Artişti sau simpli aventurieri, păstori sau regi devin rând pe rând personaje de poveste. Poveşti din Egipt. Cu harul său, scriitorul creează o atmosferă unică şi o vrajă care te captivează cu fiecare pagină citită. Căci cartea în întregimea ei este o chemare, chemarea unei lumi ce străbate timpul şi te poartă spre secretele marii piramide.

De acelaşi autor

Afacerea Tutankhamon

Order Ce dulce e viaţa la umbra palmierilor Preţ @ Lei22.99

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Ioan Mihai Cochinescu – Visul de iarnă al Isabellei

Volum de proze scurte de o desăvârşită virtuozitate. Personajele lui Cochinescu sunt privite din interior, din spaţiul unde se duc bătăliile sufletului. Autorul lasă cititorului plăcerea de a constata singur ce gândeşte şi ce spune omul, astfel încât cuvântul unui personaj să pornească din trăirile sale cele mai intense, să treacă prin mintea cititorului şi abia apoi să fie vizibile în pagină. Deşi Isavella visează cârnaţi, o lume miraculoasă se ridică din acest amănunt banal, iar cititorul este martor şi participant.

Order Visul de iarnă al Isabellei Preţ @ Lei22.99

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Irvine Welsh – Acid House

acidhouse-3676Spre deosebire de cărţile anterioare ale lui Irvine Welsh, Acid House se bazează însă mai mult pe satira socială, intrigile se întreţes într-o lume feroce, lovind în banalitate şi grotesc, descoperind o comedie neagră. Doi profesori de filozofie se ceartă până încep să se ia la pumni; băieţii care se ocupă de transportul mobilei devin obiect al dorinţei pentru vedetele de la Hollywood; Dumnezeu însuşi, enervat de impotenţa unui tânăr nefericit, se implică în acţiune şi îşi transformă progenitura într-o muscă. Nihilismul şi egoismul rămân trăsăturile de bază ale drogaţilor, de nedistins din această perspectivă, care îşi spun pe rând poveştile cutremurătoare.

De acelaşi autor

Porno

Jeg

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Nichita Danilov – Mama Sonya

Ieşită parcă din faldurile violetului burg bacovian, maşinăria fantastică a lui Poe şi binecuvântarea lui Urmuz, Mama Sonya, cartea de povestiri a lui Nichita Danilov, ne aduce aminte de halucinanta cutie a Pandorei, din care degetele de prestidigitator ale autorului scot din întuneric în lumină, desfăşurându-le în faţa ochilor uimiţi ai cititorului, un evantai de tablouri absurde, fabule bufone şi circuri babilonice, toate rod al unui puternic morb existenţial venit din sfera inconştientului colectiv…

Order Mama Sonya Preţ @ Lei20.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Juan Carlos Onetti – Istoria cavalerului şi a fecioarei venite din Liliput cu burta la gură

Istoria cavalerului si a Fecioarei venite din Liliput cu burta la gură este o colecţie de povestiri centrate pe o serie de personaje care îşi trăiesc istoriile personale în oraşul virtual Santa Maria. Prima povestire, “Avenida de Mayo”, a apărut în 1933, iar ultima, “Va veni si rândul câinelui”, vede lumina tiparului in acest volum. Istoria cavalerului… cuprinde aşadar aproape toată proza scurtă a lui Onetti, scrisă pe parcursul a mai bine de patruzeci de ani.

Order Istoria cavalerului şi a fecioarei venite din Liliput cu burta la gură Preţ redus @ Lei19.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Jane O’Connor – Fancy Nancy şi căţeluşul fiţoşel

coperta_2134.gifFancy Nancy şi căţeluşul fiţoşel Fancy Nancy se întoarce! Iar când familia ei decide să cumpere un căţel, ea e convinsă că va fi cea mai fiţoşică fetiţă din lume. Doar un căţel mic şi pufos nu poate fi decât… fiţoşel. Dar familia ei vrea un câine mare… vai, câtă lipsă de eleganţă!

De acelaşi autor
Fancy Nancy

Order Fancy Nancy şi căţeluşul fiţosel Preţ @ Lei35.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Jane O’Connor – Fancy Nancy

coperta_2133.gifFancy Nancy e de părere că totul e mai bun dacă e mai fiţos. De la tiara sclipitoare de pe capul ei, până la vârfurile pantofiorilor strălucitori, Nancy e hotărâtă să-şi înveţe familia câte ceva despre cum e să fii fiţos. Ea îşi transformă părinţii şi surioara mai mică pentru o singură seară magică şi inventează o poveste drăgălaşă cu sau fără înflorituri… fiţoase.

De acelaşi autor

Fancy Nancy şi căţeluşul fiţoşel

Order Fancy Nancy Preţ @ Lei35.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Bedros Horasangian – Miss Perfumado şi alte femei

MissPerfumadoNumai cine nu-l cunoaşte pe armeanul cu suflet pentru femei poate spune că povestirile sale sunt plictisitoare. Luând un titlu cosmopolit (Cesarei Evora i se zice Miss Perfumado), Bedros Horasangian revine în literatura română ca un povestitor de forţă. Cel care prin anii ‘70, prin uscăciunea literară de la noi, aducea parfumul noii generaţii, reuşind să ia într-un an o sumedenie de premii, revine după o lungă absenţă cu un volum de treisprezece povestiri, una mai exotică decât alta.  Plasate în cîte un oraş european plus New York, Istanbul şi Montréal, povestirile poartă drept titlu numele unei femei şi spun câte o poveste de dragoste, cele mai multe nefericite. Plimbîndu-se prin Central Park, un bărbat cîntăreşte posibilitatea de a o urma pe „Roxanne“ la Boston şi de a-şi salva astfel relaţia; în plin comunism, leningrădeanul Oleg o întîlneşte pe moscovita „Nataşa“ pe plajă la Odesa, se îndrăgostesc şi apoi îşi petrec ani buni căutîndu-se unul pe altul; la Napoli, Giuseppe poartă după el o zi întreagă o pernă veche pe care nu găseşte unde s-o arunce, aşa cum îi ceruse „Giulietta“; ajuns la Berlin, saxofonistul de culoare Jay compune cîntecul „Lady Day“, pentru Karin, nemţoaica pe care o cunoaşte în urma unui mic accident; „Noemi“ – o evreică singură din Tbilisi – se hotărăşte să vadă marea şi pleacă la Soci; în Paris, „Isabelle“, o altă femeie marcată de singurătate, convieţuieşte cu un şoricel; „Kiki Iguazu“ este porecla primită de o argentiniancă de la iubitul ei pictor cu care trăieşte la Paris; „Carol“ este o profesoară lesbiană din Montréal încă nepregătită pentru o nouă relaţie, după moartea iubitei; în Lisabona, Ricardo se îndrăgosteşte de o necunoscută pe care o va reîntîlni la un bordel sub numele „Anaïs“; londoneza „Marisa“ are o aventură în Azore, în timp ce iubitul ei pleacă în India ca să scrie un reportaj…

“Oraşele din prozele lui Bedros Horasangian n-au viaţă, sînt doar nişte spaţii goale ale ficţiunii peste care au fost lipite imagini de pliant turistic însoţite de zeci de informaţii culturale. Dacă Giuseppe este italian, atunci în următoarele pagini scriitorul face în aşa fel încît să apară în text referiri la Marcello Mastroianni, Aldo Moro, Adriana Faranda, Chianti, Il Calcio, Berlusconi, Leopardi, Garibaldi, Murano, Rai Uno, La Stampa, Fiat, Taormina, Verdi etc., nume, branduri şi simboluri culturale care, în afară de faptul că sînt toate italiene, n-au ce căuta împreună într-o proză al cărei personaj se întîmplă să trăiască în Napoli. Iar metoda se repetă în fiecare proză”, scrie Marius Chivu în “Dilema veche.”

Cartea este de un cosmopolitism debordant, dar şi evocator de mituri. Iubitorii de Billie Holliday, Janis Joplin, Nina Simone, Amalia Rodriguez, Cesária Evora îşi pot da întâlnire cu personajele lor îndrăgite pe calea deschisă de Miss Perfumado.

De acelaşi autor

Sala de aşteptare

- fragment -

M A R I S A

Dragul meu PR,

Îţi scriu din nou, prezentă la apel, după o duminică petrecută mai mult sau mai puţin aiurea la marginea lumii în care trăiesc fără prea mult elan. Aş vrea să-ţi spun atîtea, mi se roiesc în cap nici eu nu mai ştiu cîte, desigur mai mult prostii, dar cînd este să mă pun pe scris la calculator mă simt blocată. Cred că mi-ar fi plăcut şi mie să scriu scrisori şi nu e-mailuri. Dar astea-s timpurile care le-am apucat. Fără jupon şi portjartierele care nu ţi-ar fi displăcut ţie. Sunt atipică pentru generaţia mea, cumva odlfashioned, cu gusturi care deja nu mai sunt nici trendy şi nici glossy. Scriu repede şi fără consistenţă. Îmi dau seama de asta, dispare acel firesc, ca atunci cînd eşti lîngă mine. De data asta voi contrazice ritmul capricios al corespondenţei noastre. Greu de înţeles pentru cineva din afară. Voi răspunde imediat, şi nu va fi doar reacţia spontană a unei postadolescente la rîndurile şi pisălogeala ta constantă de ziarist ambiţios şi afemeiat. Am prilejul, răbdătoare fiind, ca să-mi descarc supărarile, cîte au fost, indignările, multe, şi mai ales nedumeririle, oricît aş reduce din ele, şi mai multe. Ai plecat în seara aia repede, e treaba ta. Şi tot nu ştiu de ce. Mă sună pe mobil Elfy. Am să revin.

Marisa

Acum. Întreruperea mi-a fost de folos. Sunt mai puţin nervoasă.

Paul: putea-i să mă scuteşti de scene penibile acasă, mai ales că veniseră în vizită şi nişte rude ale noastre din Portugalia. Sunt din Lisabona, ştiu că nu te interesează, vin rar şi tocmai acum s-a nimerit. Ce explicaţii să dau pentru lipsa mea de chef şi starea mea proastă, fetelor ălora venite la Londra să vadă nu ştiu retrospectivă, care nu mă interesează defel, de la Tate Galery şi să facă cumpărături la Harrods, doar cu gîndul la nefericita aia de Lady Diana şi El Dodi al ei. Ei bine, ele nu aveau nici o vină că noi ne certăm din te miri ce. Şi tu ai plecat pe neaşteptate apoi la Mombay, fără să mă pregăteşti în nici un fel. Ca să ce? Ca să scrii un reportaj pentru The Independent, că doar aşa ţi-a promis Mr. Brian Smith şi ţi-a dat bani de drum. Eu ca şi cum nu exist. Evenimentele astea idioate şi India sunt mai importante pentru tine decît Marisa TA. Mereu îmi scoţi ochii că sunt Marisa TA, dar eu nu simt decît foarte rar chestia asta. Şi în general cînd nu eşti lîngă  mine. Sau cînd mă voi întoarce şi eu de la bursa din California. Ceea ce nu e normal. Marisa TA, zău că-mi place! Ce să spun, mare chestie. Eşti un prost. Asta eşti. N-o să te angajeze ăia la ziar nicicum.Vor doar doar să-ţi  publice reportajul, corespondenţele şi, ascultă la mine, eventual să te expui TU unor riscuri, da, la asta nu te-ai gîndit? Degeaba te încăpăţînezi să faci pe free lance journalist-ul, gaşca aia de la ziar a lui William o să te mănînce. Sunt nişte obedienţi cu toţii, scriu cum le place şefilor, nu-ţi dai seama? Nu au nevoie de unul colţos ca tine. Şi cu ochii după femei la orice pas. Şi cam beţiv. Şi foarte dezordonat pe deasupra, tot eu trebuie să strîng după tine oriunde am fi. Chiar şi la tine acasă, altfel nici nu aş putea trece pe acolo, cum eşti în stare să faci atîta mizerie. Dar în fine, faci ce vrei, cum ai şi făcut-o pînă acum, de m-ai sacrificat pe mine pentru capriciile tale: dar să ştii, cu toate că ai profitat ca un nemernic ce eşti de bunătatea mea, n-o să mai ai viaţă uşoară cu mine. De acum încolo, India sunt eu. De-ar fi să mai dai ochii cu mine. Nu sunt supărată, dar vreau să-ţi spun ceea ce tot amîn să-ţi mărturisesc. Profit de plecarea asta ca să-ţi spun tot ce am de spus. Cîntatul tău la chitară este o preocupare frumoasă, dar am şi eu dreptul să fiu iubită corespunzător. Şi constant. Nu doar cînd ţi se năzare ţie că eşti trist şi părăsit de toată lumea. Şi eu ca o proastă te oblojesc pînă îţi trec rănile şi apoi tot eu trebuie să alerg după tine. Că tu nu mai ai timp de nimic, ai de scris, de citit, de jucat tenis sau de jucat pe degete sufletul meu cînd ştiu bine ce ochi dulci îţi face Jane. Jane este o proastă care crede că te iubeşte.Altă specialistă în India şi bărbaţi neînsuraţi. Şi chestia asta mă enervează şi mai tare. Mă crezi, bine. Nu mă crezi, şi mai bine. Cum ai ajuns la New Delhi? La BBC nu au anunţat nici un accident aviatic, aşa că presupun că eşti în stare bună. Şi o să mănînci cît vrei din mîncărurile alea iuţi care-ţi plac ţie şi mă exasperează pe mine. Mă doare burta de la ele, şi egoist cum eşti, nici că îţi pasă, dar fii atent cu apa, nu bea toate prostiile, doar minerală şi “Vichy”. Ştiu bine chestiile astea că bunicul meu a stat ani în şir în Macau şi în India. De unde să-mi treacă mie prin cap că o să pricopsesc cu unul ca tine, mort după India şi egoist cum nu găseşti în întreg Regatul Unit. Iar de prăpădiţii ăia de indieni, ce să mai spun, degeaba sunt generoşi că nu prea au cu ce.  Dacă nu înţelegi sufletul unei femei, cum naiba să pricepi vreodată ceva din toată cultura aia a lor, care pe tine te fascinează? Zău aşa. Şi mi-a fost teamă că ai luat-o şi pe Jane cu tine – te văd în stare de astfel de bancuri tîmpite – dar m-am interesat. E pe aici, şi ce bine ar fi să găsesc pe cineva da la London School of Economics să se încurce cu ea pînă te întorci tu şi scap şi eu de o adversară ca de un vis urît. Nu, ţie nu-ţi pasă deloc ce e în sufletul meu. Şi ai grijă, totuşi, pe unde umbli că Scotland Yard colaborează cu autorităţile indiene şi pakistaneze ca să prindă atentatorii. Pentru tine m-am documentat şi eu. Ba chiar m-am văzut la o cafea cu Miss Dorothy Gordon, de la Departamentul de Limbi Orientale, să aflu mai multe despre ce e pe acolo unde te-ai dus tu. Nu ca un deştept ca tine, ci ca o proastă cum sunt eu, că mă frămînt de fiecare dată mai mult decît e cazul pentru un om care nu merită sentimentele şi sacrificiul meu. Despre ce vorbeam? Şi nici un duş bun nu mi-a folosit de astă dată, în timp ce tata şi mama, ca să scuze lipsa mea de politeţe, tot dădeau explicaţii savante despre poluarea din oraş şi efectul alimentaţiei asupra nervozităţii locuitorilor din Hampstead.

Să mori de rîs, nu alta.Aş vrea să zîmbesc cu gîndul la tine, dar sunt nervoasă. Aş vrea să ies din cercul vicios al atîtor contradicţii. Mai mult îmi este frică de viaţă decît de moarte. Care oricum nu rezolvă nimic.

Gata, mă duc să mă culc. Sunt epuizată. Voi reveni mîine, sper într-o formă fizică mai bună.

Xoxo. Totuşi.

Adeus. Boa Noite.

Marisa

Paul,

mă enervezi iar. Sigur, mă întrebi ce mai fac, bem obrigado, Well, Thank You! Cum poţi să-mi debitezi asemenea enormităţi? Că este bine pentru relaţia noastră că ai plecat pentru o vreme în Asia – recunosc, nu mă aşteptam să te numească corespondent permanent la Islamabad, dar dacă asta vrei tu şi-ţi face bine, accept senină şi resemnată… – dar să mai spui că o plecare pentru un timp din Londra mi-ar prinde bine şi mie, îmi vine greu să admit! De cînd ai tu bune gînduri pentru mine şi viaţa mea, cînd noi amîndoi ne rotim doar în jurul persoanei tale? Şi acum, hodoronc-tronc, cînd eşti unde eşti, mă trimiţi şi pe mine în afara Londrei! Să mă odihnesc! Ca şi cum aş fi bolnavă sau cu nervii la pămînt. Nu, nu sunt deloc, dar chiar deloc. Ba Ringo, bunul tău prieten Ringo, îndrăzneşte să se dea la mine, cu toate că ştie cît ţin eu la tine – şi tu la el! – şi asta ar mai lipsi să mă încurc şi leg la cap cu nefericitul ăla de Ringo, dacă tu stai trei luni în Pakistan. Eu şi aşa sunt prinsă în carameaua cu plecarea mea la UCLA, care ridică atîtea probleme şi cu familia şi cu Dr. Brown care ar fi vrut să mă ia la el la catedră după masterat. Zice el. Cică mă apreciază – da, sunt şi oameni care mă apreciază! – foarte mult, dacă n-o fi ăsta vreun pretext să se ţină discret după fusta mea. Închipuieşteţi că de cînd nu mai eşti  tu pe aici am început să port şi eu fuste şi rochii ca toate femeile.Te enervau pe tine, dar mie îmi stă bine. L-am vopsit şi pe Jojo ca să se asorteze cu rozul de la una din rochii. Imi stă chiar foarte bine, rozul se poartă anul acesta. Şi machiajul natural, lumea se uită şi la mine nu doar la căţel! De ce ai crezut tu că trebuia să nu mă uit şi eu în oglindă şi să nu-mi mut privirea doar din ochii tăi albaştri? Ce zici, nu am dreptate? Chiar ieri Dr. Brown mi-a făcut un compliment la o rochie care abia mă mai încape. Încep să mă îngraş şi nu-mi place. Dr. Brown este extrem de amabil cu mine. Şi nu în fiecare zi ai de-a face cu o personalitate ca a lui. A cunoscut-o şi pe Margaret Thatcher, eu amuţisem cînd îmi vorbea de doamna asta de fier care mie nu-mi spune mare lucru. Pentru că este bătrînă şi nu ştie să se îmbrace ca lumea. Aici seamănă cu tine, îmi vine să rîd cînd descoper cîtă lume nu ştie să se îmbrace cu gust. Dar orice este posibil cu profii aştia care au neveste urîte şi studente frumoase. Mi-a spus Ringo, ce să spun, se ţine de mine şi face pe simpaticul. Cred că este şi puţin îndrăgostit de mine, se vede pe un bărbat imediat, oricît ar fi el de deştept. Oare chiar crezi că-i place de mine? Hai, nu fă mutre acum, poate îţi arăt ce-mi scriai şi tu nu mai departe de un an! Iar acum tu îţi vezi doar de treburile şi ambiţiile tale şi eu doar de ale mele. Să fii îmbătrînit atît de  repede amîndoi? Tu ai fost un moş senil de cînd ne-am cunoscut la concertul lui Joe Cocker. Îţi mai aduci aminte, tu zbierai ca un apucat şi m-ai călcat pe picior şi m-a durut rău de tot. Eu ţin minte toate detaliile astea pe care tu, sunt convinsă, le-ai şi uitat. Ticălosule! Era într-o miercuri, 5 mai, eu nu uit atît de repede ca tine. E păcatul meu, nu am ce zice.  Cum a fost la Peshawar? Ţi-am spus eu că o să te trimită doar în zone de conflict, de ce nu te-au trimis şi pe tine să faci reportaje despre plajele din Bora Bora unde m-ai tot înnebunit că e atît de frumos? La Cook nu ai reuşit să cumperi două bilete şi să plecăm şi noi ca o pereche ce suntem şi altundeva decît la Majorca asta de care m-am plictisit, te rog să mă crezi! M-am săturat de spaniolii ăştia care vorbesc tot timpul şi nu te lasă şi pe tine să deschizi gura şi să spui şi tu ce ai pe suflet sau în cap! Poate ai dreptate, iartă-mă, îmi trebuie şi mie puţină odihnă, facultatea asta mă termină. O să-mi iau şi un nou telemobil. Te rog să nu mă mai suni la ore aiurea cînd dorm sau sunt în oraş şi nu pot să vorbesc. Dacă faci o simplă socoteală cu fusele orare nu m-ai irita în plus. Plus că eu mă simt stingheră cînd aude lumea ce vorbim la telefon, te rog să mă crezi. Sunt şi eu prinsă pînă peste cap cu facultatea. Cursuri şi seminarii, lecturi obligatorii cumva de care sunt sătulă pînă peste cap. Studenţii de azi sunt nişte papagali care repetă doar ce tot perorează ăştia cu CV-uri de 1OO de pagini. Nici o idee nouă, să vezi şi tu că gîndeşte vreunul cu capul lui. Nici nu au cap, asta cred eu, decît telefonul mobil şi calculatorul. Mai joc şi eu snake în timpul orelor.Uneori le invidiez pe fetele astea care lucrează la McDonald. De ce oare trebuie să citim toate prostiile debitate de alţii, cînd în viaţă lucrurile sunt mult mai simple, dragul meu? Mă gîndesc acum că e bine că te-au trimis la Peshawar pentru că acolo n-o să te mai uiţi după femeile alea îmbrăcate din cap pînă în picioare în sacii ăia largi şi antisexy, nici măcar nu poţi să-ţi dai seama dacă are vreuna 21 de ani ca mine sau 21+21 ca mama. Sunt cumva bucuroasă şi din acest motiv, orice încercare de-a ta de a pune mîna pe vreo pakistaneză musulmană ar putea să atragă cine ştie cîte zeci de gloanţe asupra ta din partea vreunui soţ gelos care m-ar răzbuna şi pe mine. Spun, prostii, iartă-mă, dar ai un talent extraordinar de a mă scoate de pe fix.

Şi la urma urmelor de ce nu aş pleca şi eu cîteva zile din Londra?

Take care.

m.

Mr.P.R.

Sunt deja de trei zile la Brighton. Marea şi plimbările lungi de-a lungul falezei îmi dau o altă stare. Realmente nu pot să cred ce înseamnă să iei puţin aer şi să ieşi niţel din preocupările mele de zi cu zi. Dar şi din frămîntările mele de noapte de noapte, unde, desigur, ai şi locul tău asigurat. Surîd, încă. Sunt mai tolerantă azi, pentru că este uluitor ce bine de simţi cînd nu mai eşti blocat în propriile nelinişti. Am  vrut măcar pentru cîteva zile să las deoparte totul şi pur şi simplu să-mi dăruiesc o zi de vacanţă. Nici nu-ţi dai seama ce reconfortant poate să fie. Parcă toată natura freamătă sub mîngîierea drăgăstoasă a soarelui. Încerc să ies din carapacea mea de nefericire şi să intru din nou în lume. Respir. Ce bine! Îmi reprim de această dată graba care mă caracterizează şi produce atîtea necazuri. O exaltată nu am fost niciodată, cu atît mai puţin în acese zile. Trebuie să-mi găsesc puţin timp şi pentru mine, m-am lăsat mereu pradă unor entuziasme de moment. Consecinţele? Consecinţele sunt clare şi limpezi ca apa Mării Moarte: eu sunt singură la Brighton, tu nu se ştie exact cu cine la Kandahar. Nici nu mi-ai scris, nici nu mi-ai spus la telefon, a trebuit să citesc în ziar.The Independent mai are un cititor şi asta datorită articolelor tale. Interesant tot ce scrii tu despre ce se întîmplă pe acolo. Greu de imaginat, însă, cum îţi petreci serile şi nopţile în astfel de locuri. Că doar nu dormi în cort cu mudjahedinii sau în taberele militarilor NATO. Vezi, cum ţi-am şi spus, portughezii nu au trimis soldaţi acolo. Şi asta pentru că Tony Blair al tău nu este atît de apreciat chiar cît, şi cum, crezi tu. În fine, nu asta e problema. Nu-mi rămîne decît să zburd, măcar cu mintea, dacă nu şi cu sufletul, să fac o pauză de respiraţie în afecţiunea mea unilaterală pentru tine. Şi valurile astea care tot fîş-fîş-fîş în capul meu pînă reuşesc să mă enerveze şi mă duc grăbită la hotelul meu, nu-ţi spun care, au plătit ai mei cît nu face, şi să deschid televizorul. Iată că s-a găsit şi pentru mine un colţ de lume unde să găsesc timp şi să am stare şi pentru mine. Acum plec la piscină. Nu prea sunt în apele mele, dar am să-mi revin repede. Aici nu semănăm, dar deloc.Tu eşti în stare să stai bosumflat şi-o săptămînă.

L

marisa

Tot la Brighton sunt.

Inot zilnic într-o piscină superbă, cu apă de mare minunată.Mişcarea şi gimnastica îmi fac bine, am lăsat-o şi cu pîinea mai încet şi mi-am îmbunătăţit stilul bras şi, şi, şi… m-am tuns foarte scurt !!? Ce zici ?  Cred că Dr. Brown o să fie topit dacă mă vede, de ce să mint că nu-mi displace politeţea lui exagerată. Între agresivitatea ta care mă jigneşte şi umileşte cînd nu mă aştept, astfel de tratament gentil mă onorează.Vreau să fiu conştientă, şi spun asta cu timiditate şi ruşine faţă de un nesimţit ca tine, că timpul meu drămuit de cîte am pe cap va prinde aripi aici. M-am împrietenit cu o fată din Brazilia. Faptul că vorbeam amîndouă în portugheză ne-a făcut să ne ataşăm imediat una de alta.Adică, ştiu eu cum să spun,voiam să-mi descarc inima şi sufletul cuiva şi aşa s-a nimerit. Giga este din Sao Paolo, mi-a povestit atîtea şi ea din viaţa ei. Din cauza ta, care eşti pe cît de afemeiat, pe atît de misogin, am stat mai mult printre amicii tăi. Mare greşeală, au şi femeile sensibilităţile lor. Gata, te-am plictisit destul, plec la plimbare şi sper să fac şi o baie bună.

J

Marisa

Pe fugă.Tot la Brighton.

Incă două zile de vacanţă. Surpriza, surprizelor. Dacă tu nu mi-ai mai scris de trei zile – mulţumesc, totuşi pentru telefonul de aseară – eu am trăit frumos şi am avut parte de bucuria de a-l reîntîlni pe Jorge. Iubitul meu de la 15 ani, cel care m-a sărutat prima dată. Mamei nu i-ar fi displăcut ca Jorge să se ţină după mine şi la 18 să mă căsătoresc cu el, dar el a plecat cu părinţii în America şi abia acum aflu că s-a întors înapoi la studii în Anglia. Şi unde, la Ştiinţe Politice, la Oxford. Părinţii lui sunt foarte bogaţi, provin dintr-o familie veche de negustori portughezi stabiliţi la Londra de peste două sute de ani. Şi rîdeai de mine că mîncăm doar sardele şi îi tragem toată ziua cu Saudade. Prost ai fost, proastă şi eu că m-am îndrăgostit de unul ca tine. Acum eram şi eu la casa mea, cu servitori care să-mi aducă micul dejun la mine în cameră şi să-ţi spună la telefon ţie că Senhora esteo cupată! Mamăăă, ce-mi place secvenţa asta. Uite, recunosc că ideea ta, chiar  dacă răutăcioasă, mi-a făcut bine. Sunt la mare şi nu mai îmi pasă de nimeni şi nimic. Duc şi eu o viaţă normală printre oameni normali. Îţi dai seama ce viaţă ducem noi la Londra? Bine că am scăpat de Tony Blair. Nu-mi plăcea de soţia lui să mă tai, tot nu înţeleg cum a făcut patru – patru, Dumnezeule! – cu o femeie ca ea. Dar aşa sunt bărbaţii, cine le dă puţină atenţie, pac! îţi trag un copil şi nu mai scapi de el. Măcar aici m-a ferit Fecioara Maria să am şi un copil cu tine. Asta ne mai lipsea. Uite că dacă sunt în toane bune îmi funcţionează şi mintea mai altfel. Gata, mă culc. La televizor e un film cu Tom Courteney, “Billy Mincinosul”. Ăsta eşti cam tu, niciodată nu ai ştiut cam ce vrei. Poate şi eu, recunosc. Nu-mi place să joc teatru. Ştii bine că nici teatrul nu-mi place.Prefer de departe, muzica. Acum mă culc pe vocea lui Joe Cocker. Tot îmi place de el. Şi nu e legat de tine, ticălosule!

Cu tine ce se mai întîmplă?

marisa

Scurt. Sunt extrem de obosită şi iritată.

Şi e-mailurile tale pline de reproşuri şi scuze, dar şi telefoanele tale văicăreţe ca să te înţeleg, nu folosesc la nimic. Nu mă interesează că eşti sincer cu mine şi-mi mărturiseşti fără jenă că-ţi place de corespondenta France Presse la Kabul, că e o franţuzoică drăguţă şi divorţată pe deasupra! Ce să spun, mare realizare, şi pe mine mă săruta Jorge Morales la 15 ani – zicea bine mama că să nu mă las păcălită de englezii ăştia cu două feţe, nu degeaba a plecat ea din Gibraltar… – şi la 18 te iubeam ca o proastă pe tine. Nu suport egoismul şi pragmatismul vostru englezesc. Vreau lîngă mine oameni care să trăiască cu adevărat şi să nu judece la rece orice gest. Mă irită acest fel de a fi. Poate mă voi schimba şi eu cînd voi fi bătrînă. Pînă atunci şi pînă una, alta, nu voi sta cu mîinele în sîn.Sunt în mare formă fizică. Nu doar că m-am tuns, dar merg şi la sală de cîteva zile. Am renăscut.

Voi acţiona, te previn.

!!!!!!!

m.

iunie12,

Londra

PS.Simplu şi la obiect. Şi asta-i tot. Ieri m-am logodit cu Jorge Morales. Îţi place surpriza sau nu, asta e situaţia. Sper să fiu fericită. Plec în călătorie de nuntă în Azore. Bine că scap şi de Insulele Baleare, efectiv nu le mai suportam! Te-am iertat. Îţi doresc să fii fericit cu toate franţuzoaicele tale divorţate şi cu copiii lor cu tot. Măcar acum să ştiu că sunt cu adevărat fericită. Jorge m-a umplut de dragoste şi de flori, iar mama lui de bijuterii.Tu nu ai fost în stare să-mi iei nici măcar un buchet de trandafiri. Imi aduceai cîte o orhidee, degeaba îţi spuneam că aduc ghinion. Acum am flori cîte vreau. Asta aşa, ca să-ţi fac în necaz.

Marisa ((:

fostă a lui Paul

Bahia de Horta, Azore

Cu laptopul în braţe, cu ochii după pescăruşi, şi inima plină.

Cu faţa la ocean număr valurile. Desluşesc ce înseamnă să fii fericită. Nu-ţi trebuie prea mult, doar un om pe care să-l iubeşti cu adevărat. De ce nouă ne-a fost atît de greu să găsim calea către fericirea adevărată? Mă simt minunat alături de Jorge. Totuşi nu pot să-mi reprim un anume regret pentru tot ce a fost frumos intre noi. Ce mai faci cu franţuzoaica ta?

Mar Mar

Marisa:D

Hotel Embassy, Azore

Şi cînd ziceai că te întorci la Londra? Nu-mi închipuiam că sunt şi pe aici franţuzoaice. Jorge al meu mi-a spus aseară că-i place de Jeanette, soţia unui inginer din Toulouse aflat aici în vacanţă. El nu ştie de tine şi preocupările tale, dar mie mi-a căzut tavanul în cap. Mîine sunt înapoi la mama şi tata. Dacă vrei să ne împăcăm eu sunt dispusă oricînd. Iartă-mă. I love you,Paul!

Ate ja*

Desculpe-me**

Marisa

Rawalpindi Airport

Je t’aime, aussi!

Ate amanha**** !!!!!

Paul Robinson

*        Ne vedem în curînd ( portugheză)

**      Iartă-mă                   (portugheză)

***    Te iubesc, deasemenea (fr.)

****  Ne vedem mîine      ( portugheză)

Order Miss Perfumado şi alte femei Preţ redus @ Lei35.90

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Bogdan Suceavă – Miruna, o poveste

Bogdan Suceavă, în noua sa carte  “Miruna, o poveste“, dă în mintea copiiilor, într-un sens bun al expresiei. Coboară cu  lejeritate de povestitor veritabil  pe Valea Rea, împreună cu sora sa Miruna, acolo unde bunicul său locuia parcă din alt timp şi alt spaţiu. Încă de la început, percepţia naratorului despre Bunul său îi personalizează trăirea: “pantalonii săi albi şi aspri mi se păreau curaţi ca prin minune, pentru că eu, când mă jucam, mă murdăream întotdeauna”. Copiii descoperă în Niculae Berca un povestaş veritabil. Sunt fermecaţi de Andreiaş Gozman, un vârcolac, de fapt un cioban care se transformă în lup, apoi “puşcat” de vânători, de fântânarul care însoţeşte visele de coborâre în adâncuri, de prinderea bandei lui Oarţă, de baciul care ucide ursul cu mâinile goale. De unde plecarea la casa bunicului nu era pe placul celor mici, pentru că “mama îi spunea Mirunei că e un uriaş, iar uriaşii sunt în poveşti”, nu se mai dădeau duşi.

Autorul, în stilul fantasy,  încearcă să intersecteze două lumi. Acea liturgică şi patriarhală din istorisirile bunicului, cu cea a tinerilor care descoperă chipurile personajelor de basm.

Miruna, o poveste” este comparabilă cu “La ţigănci”, a lui Mircea Eliade.  Cazul povestaşului din Valea Rea poate fi echivalat cu cel al lui Iancu Gore din “Douăsprezece mii de capete de vite” un negustor care, după bombardament, iese din adăpost într-un alt timp,  prin altă măsură a vremii.

Pe Bogdan Suceavă,autoexilat peste Ocean, îl putem acuza de înscrierea  într-un curent intertbelic care a făcut furori şi a conturat marea literatură fantasy de la noi, dar fără a îndrăzni să-i contestăm originalitatea. Dacă Hortensia Papadat-Bengescu ne-a marcat copilăria cu scrierile sale, Bogdan Suceavă le poate modela copilăria fiilor noştri, cu aceleaşi povestiri, în cheie fantastică.  Dacă la  J. R. R. Tolkien istorisirile aveau final previzibil, la tânărul povestitor român, multe sunt cu cheie şi au o pildă din folclorul autohton.

În “Miruna, o poveste“, personajele care au spaţiul de trăire în prezent se amestecă cu eroii din trecut, cu baba Fira, Constantin Fântânarul sau Oarţă Aman, cele două planuri fuzionează, iar finalul e unul deschis, postmodern. Moartea bunicului o rememorează în plan simbolic pe cea a lui Ilie Moromete. Copiii regretă că Marele Povestitor va lua toate poveştile cu el, dar asta se întîmplă practic la moartea oricărui povestitor de marcă.

Deşi scriitor autohton, Suceavă duce în universalitate simplitatea ţăranului autohton. A copilărit în lumea profundă a Nuşcoarei Elisabetei Rizea, monument de înţelepciune, simţindu-se dator să împacheteze în formule magice trăirile unei lumi uitate. Cartea nu este un roman, doar o ţesătură fină de povestiri, ceva ce te duce cu gândul la “Povestaşul” lui Vargas Llosa, la “Un veac de singurătate” al lui Gabriel Garcia Márquez, dar cu tentă românească. Despre Bogdan Suceavă timpul va vorbi.

“Un exerciţiu de întoarcere la surse: adică la copilăria de sub Munţii Făgăraşului, pe valea Râului Doamnei, undeva în perimetrul delimitat de Posada, Mănăstirea Argeşului” (Observatorul cultural)

(fragment)

Îmi aduc aminte de prima mea vacanţă din vremea şcolii, atunci când părinţii noştri ne-au adus să petrecem două săptămâni la Valea Rea. Miruna, sora mea, nu vroia să rămână, pentru că mama i-a spus că bunicul e un uriaş. “Nu-mi place să-mi faci figuri”, i-a spus Miruna. Uriaşii sunt în poveşti. Bunicul e un om ca toţi oamenii. Am văzut-o însă cum s-a uitat la el atunci când bunicul ne-a ieşit în întâmpinare. Ceva tot era adevărat: din uriaşul de altădată, despre care ne povestea mama, rămăsese statura. Acum se mişca foarte greu, abia de putea păşi. Spatele îi stătea ţeapăn, de parcă ceva în el s-ar fi rupt şi nu s-ar mai fi putut roti deloc în nici o altă direcţie. Am auzit-o pe mama spunându-i tatălui nostru că bunicul are dificultăţi să urineze, şi îmi aduc aminte că am fost surprins. M-a deranjat ceea ce a spus mama. Astfel de lucruri se discută oare? Oare oamenilor mari nu le e ruşine chiar deloc? Nu ştiu dacă înţelegeam prea bine situaţia. Acum, după atâţia ani, îmi dau seama că pe vremea aceea nu am priceput nimic. Mă uitam la bunicul şi nu ştiam nici de boala lui, nici de unde vine, nici care fusese povestea vieţii lui, şi nu eram pregătit să o aflu. La ora aceea eu abia citisem un volum de Poveşti nemuritoare, văzusem la televizor serialul Daktari, în care era vorba despre jungla africană, şi mai văzusem şi povestea delfinului Flipper. Mă plictisea Capra cu trei iezi şi mă enerva Cenuşăreasa, deşi se pare că desenul animat cu acel nume era favoritul Mirunei. Eu preferam Tom şi Jerry şi duminica la ora două nu puteam sta fără să-i văd la televizor. Îl vedeam pe bunicul că nu e interesat de televizor, că nu ascultă la radio, că ignoră cu desăvârşire muzica. Îl vedeam că se îmbracă în haine cum nu mai văzusem la nimeni la Piteşti sau în altă parte şi mi se părea că îi stătea bine în alb. Purta o cămaşă albă, cusută cu râuri roşii şi negre, care îi cobora până sub chimir, iar pantalonii albi şi aspri mi se păreau curaţi ca prin minune, pentru că eu, când mă jucam, mă murdăream întotdeauna, iar Miruna se murdărea încă şi mai mult, pentru că ea era un băieţoi. Mulţi ani mai târziu, când am stat de vorbă cu Miruna şi ne-am amintit împreună acele zile, mi-a spus că acum îşi dă seama că noi am avut un bunic a cărui imagine ar putea fi exponat de muzeu, ca acelea care se pun în diorame, dacă fac parte dintr-un trib dispărut sau dintr-o populaţie exotică. Cât era în viaţa, nimeni n-ar fi îndrăznit măcar să se gândească la asta, pentru că avea o voce ca de tunet, o privire care ardea şi din când în când înjura cu atâta sete, încât mici tornade ridicau subiectul înjurăturii în aer şi-l purtau zece paşi mai încolo. Mai mult: http://atelier.liternet.ro/articol/5060/Bogdan-Suceava/Miruna-o-poveste.html

Order Miruna, o poveste Preţ @ Lei17.00

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)

Vladimir Nabokov – Povestirile lui Vladimir Nabokov

povestirileluivladimirnabokov-3632Volumul cuprinde povestirile publicate de Vladimir Nabokov în rusă, între anii 1920-1940, cele scrise în rusă, unele nepublicate la vremea aceea, altele apărute doar în revistele ruseşti din Berlin sau Paris.

Povestirile reunite în acest volum oferă o remarcabilă viziune de ansamblu asupra evoluţiei unui scriitor magnific… Efectul  unei asemenea desăvârşiri a exprimării indică o fineţe a auzului, o inventivitate profund uimitoare şi fără limite,  zboruri ample ale imaginaţiei.“ The New Yorker

De acelaşi autor

Rege, damă, valet

Invitaţie la eşafod

Order Povestirile lui Vladimir Nabokov Preţ @ Lei38.79

Shipping Rate: F

VN:F [1.8.3_1051]
Rating: 0 (from 0 votes)