Mircea Cărtărescu – Aer cu diamante

Acum treizeci de ani, stînd noi, poeţi tineri şi furioşi, şi judecînd realitatea potrivnică, obidiţi de piedicile puse prin edituri nouă, corifeilor ei, ce ne dă-n gînd ideea? Să scoatem o carte-n regie proprie! O antologie din tot e mai bun, mai adevărat, mai modern în cultura română. Aţi prins şpilul? Noi eram ăia! Care «noi»? Păi, Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu şi subsemnatul. Eram, care să mă-nţelegeţi, floarea lirică românească. E drept, ar fi trebuit să fie cooptaţi printre înainte-mergători, Matei Vişniec şi Magda Cârneci. Dar, cînd Traian şi Mircea i-au făcut o vizită de tatonare lui Matei, nu l-au găsit acasă (…). L-au aşteptat o oră, două, trei, s-au plictisit şi aşa a ieşit Vişniec din poveste. L-au ales pe «Nino» Stratan (…) După aia, ne-am gîndit că ne trebuie o copertă, ilustraţii şi o editură. Cu editura era simplu. (…) Mai rămîneau coperta şi ilustraţiile. Aşa am făcut cunoştinţă cu Tudor(ică) Jebeleanu. Tudor a fost cu ideile. El a inventat cimitirul de locomotive, din Giuleşti, unde ne-am căţărat pe biele-manivele pentru posteritate. El a compus paginile de gardă. El a şters şi a redesenat, pentru fiecare dintre noi, exasperat de pretenţiile unor filologi… Şi împreună cu el am pozat nişte litere de plumb, sustrase cu greu de la tipografie, pe care le-am potrivit pe o coală de carton ciocan şi le-am pozat ore de-a rîndul. Titlul era gata: Aer cu diamante.“ ( Florin IARU, Academia Caţavencu, octombrie 2010) De Mircea Cărtărescu Nimic De Traian Coşovei Aeorostate...

Angela Marinescu – Blindajul final

Aceste trei cărţi – Structura nopţii, Blindajul final, Parcul – (dacă poate fi numită carte ceva ce cuprinde, între coperţi, texte de o intimitate, zic eu, agresivă), au fost scrise în perioada comunismului. Dar, spre deosebire de alţi colegi, nu consider că am făcut „rezistenţă prin cultură”, cum aşputea numi „cultură” ceva ce am scris fără să mă gândesc că aş face, tocmai, cultură? Dimpotrivă, cred, acum, că ceea ce am scris, în general, dar mai ales în cele trei mici culegeri de versuri (plus Var-ul, pe care, din nmotive tehnice, nu am vrut să-l reeditez) este nu atît cultură sau, cum tot spun de-a lungul anilor, subcultură (deşi nu ar fi rău nici astfel), cît, pur şi simplu, anticultură. Pentru că niciodată, dar absolut niciodată, nu am crezut şi nu am avut conştiinţa înfăptuirii unui gest de cultură, scriind. Era mai degrabă o revoltă, în subtext, că am ajuns, împotriva dorinţei mele, să „scriu” şi nu „să trăiesc”. Mi s-a cam fîlfîit şi de aşa-zisul comunism şi de cultură. De acelaşi autor Probleme personale Order Blindajul final Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dumitru Gălesanu – Emoţii în multivers

Poema, cântecul sau versul reprezintă pentru autorul acestor poezii o „fărâmă vie, smulsă din adâncul învolburat“ al propriului sine. Este garantia întru poezie a acestor versuri care, la o primă impresie, ar putea să apară ca ilustrând doar „idei“, când, de fapt, ele tintesc si spre muzicalitatea verbului...

Eliza Macadan – La nord de cuvânt

Lirismul pur al acestei poezii – de… „notaţie””, cum se spune cu un calficativ cam tocit de prea multă întrebuinţare – izvorăşte din o precoce şi puţintel amară autoscopie, din o luciditate dealtminteri tipică pentru generaţia tânără, dar şi dintr-un sentiment al solitudinii, până la un punct autoimpusa, dar şi impusă de împrejurări, provocată. (…) Order La nord de cuvânt Preţ @ RON12,00 Qty: Adauga in cosul de...

Daniel Puia Dumitrescu – Poveşti cu telecomandă

Daniel Puia-Dumitrescu este un poet care se situează, cel puţin prin limbaj, în aria poeziei realului, care are deja, în literatura română, o tradiţie remarcabilă. Universul său poetic se compune din elemente ale vieţii cotidiene, din eşantioane ale realului pe care poetul le decupează cu bună ştiinţă. Dincolo însă de universul realului, Daniel Puia-Dumitrescu propune „puneri în scenă“. Order Poveşti cu telecomandă Preţ @ RON12,00 Qty: Adauga in cosul de...

Traian Coşovei – Aerostate plângând

De la prima sa carte de poeme, Ninsoarea electrică (1979) şi până la Aerostate plângând, Traian T. Coşovei este poetul consecvent cu el însuşi, care, aşezând oul precum Columb (cum ar spune un mare critic român) îşi porneşte lucrarea lirică originală, îmbogăţind-o mereu. Am fi nedrepţi dacă n-am considera Ninsoarea electrică din 1979, carte de impact a generaţiei poetice ‘80, iar pe Traian T. Coşovei, poetul care a impus un ton generaţionist specific, urmat imediat de Emil Hurezeanu, Cărtărescu, Stoiciu, Iaru, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Vişniec, Ion Mureşan, ton şi viziune care diferenţiau net generaţia ‘80 de cea a lui Nichita Stănescu. De acelaşi autor Aer cu...