Stine R.L. – Albinuţa puturoasa
În general, când vorbim despre o şcoală, folosim cuvinte şi idei alese, adecvate izului solemn pe care îl inspiră prin menirea ei educaţională. R.L. Stine, însă, ne prezintă o altfel instituţie, o şcoală a derbedeilor, descriind aventurile elevilor săi cu o ironie deloc detaşată şi plin de sarcasm. Eroul principal, Bernie Barosanu’, alter-ego-ul autorului, se-nţelege, este un băiat de clasă a patra, foarte mândru şi gata mereu să sară în ajutorul prietenilor săi, dar nu întotdeauna cu intenţii oneste. În cel de-al doilea volum, Bernie reuşelte să îşi înscrie propriul câine la şcoală, fraierindu-şi astfel profesorii, şi nu pentru prima oară.
“Un Lun Dun” începe cu povestea a două prietene în vârstă de 12 ani, Zanna şi Deeba, care trăiesc într-un complex rezidenţial londonez. Zanna devine la un moment dat un ciudat obiect al admiraţiei. Animalele o privesc cu veneraţie, grafitti-urile o “slăvesc”, şoferii de autobuz o curtează şi o urmăresc prin cafenele. Aşa că, atunci când cele două fete zăresc ceea ce părea a fi o umbrelă ruptă, dar vie, încercând să se caţere pe pervazul Zannei, încep să o urmărească. Şi de aici tot suspansul.
Poveştile lui Creangă sunt delectabile deopotrivă pentru copii şi pentru adulţi. Însă numai cei din urmă le pot gusta pe deplin savoarea. Creangă pare a nu-şi fi bătut capul să inventeze poveşti: avea destul material la îndemână ca să mai fie nevoie de aşa ceva. Cât datorează el creaţiei folclorice anonime şi cât îi este aceasta tributară după publicarea poveştilor şi absorbţia – sau reîntoarcerea – acestora în circuitul oralităţii e o chestiune ce poate interesa migăloase cercetări erudite. Farmecul poveştilor lui Creangă nu stă în invenţie – cel mult, aici şi-a spus cuvântul selecţia făcută de scriitor dintr-un inventar disponibil atât de bogat. Ceea ce atrage şi cucereşte, în primul rând, e „punerea în scenă“ – nemaivorbind de darul rostirii plastice, suculente, atât de mult comentat şi analizat.
Într-un ţinut pierdut în cutele hărţilor, unde timpul stă locului şi din catapulte zboară chiloţi bufanţi de damă, apariţia gumei de mestecat provoacă o problemă spinoasă pentru Baronia Cant… Lucy Wickwright, slujnica muncitoare a fiicei lordului Cant, nu iese niciodată din cuvântul stăpânei, nu minte şi ia întotdeauna asupra ei vina pentru capriciile şi toanele domniţei. Mare greşeală! Pentru micuţa servitoare cu degete-sprintare, problemele încep imediat ce fata se aliază rebeliunii împotriva gumei de mestecat, mişcare ce ameninţă însăşi temelia baroniei. Când descoperă secretul şocant ce stă la baza revoluţiei, Lucy se vede pusă în faţa unei alegeri foarte dificile: îl va ajuta pe un tânăr rebel, ori o va proteja pe cea pe care o iubeşte cel mai mult pe lume?
“Ăsta da, porc!” Acestea sunt cuvintele pe care Charlotte, un păianjen care trăieşte sus, într-un colţ al hambarului, le-a ţesut pe pânza ei, pentru a-şi exprima sentimentele faţă de Wilbur, purceluşul. Pe Wilbur îl iubeşte toată lumea: şi Fern, fetiţa care i-a dat lăptic cu biberonul, salvându-l de la moarte, şi gâştele, şi oiţele din ogradă, până şi şobolanul Templeton. Viaţa pe care o duce în coteţul lui ar fi minunată, dacă stăpânii n-ar plănui să îl taie de Crăciun. Aşa că prietenii se pun pe făcut planuri de salvare, iar Charlotte, pe ţesut pânze…miraculoase.
Şcoala de balet a domnişoarei Lili a fost invitată să dea un spectacol pentru Prinţesa Ţării Şoriceşti, iar Angelina nădăjduieşte să fie ea solistă. Dar se întâmplă o nenorocire şi primeşte doar un rol secundar. La început, este atât de dezamăgită, încât vrea să renunţe la balet, dar, până la urmă, se hotărăşte să muncească sârguincios, pentru binele tuturor prietenelor sale şi pentru reuşita spectacolului. Apoi, o neaşteptată răsturnare de situaţie va conduce la un final fericit pentru toată lumea.
Pe drumul de întoarcere de la şcoală, Tim dă peste un căţel pierdut, pe care părinţii lui refuză să-l primească în casă. Băiatul ştie ce trebuie făcut. Se furişează afară din casă, la miezul nopţii, ia un taxi, împreună cu câinele, până la aeroport, iar de acolo un avion spre Europa Răsăriteană… Va trebui să pătrundă într-o închisoare de maximă securitate, să piloteze un elicopter şi să fugă peste graniţă cu inima în gât, în aventura sa palpitantă cu un căţel numit Grk!
Jaxon este al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu şi fost ucenic la un vrăjitor, dar asta, până când a comis o îngrozitoare greşeala, fiind alungat de magistrul sau, Vrăjitorul Argus. Un an mai târziu, pe când hoinăreşte prin ţinuturile din Nord împreună cu Smokey, un pui de dragon neastâmpărat, îşi vede numele pe un afiş în care se oferă pentru găsirea lui o sută de monede de aur… Oare chiar atât de îngrozitoare să fi fost greşeala lui?!…
Într-o dimineaţă, Cy, un băiat ca oricare altul, când era gata să se trezească dintr-un vis înfricoşător ce se petrecea în Egiptul Antic, descoperă că se poate întoarce în lumea visului. Dar acest lucru este împotriva regulilor, îi reproşează Stăpânul Viselor, un pitic răutacios cu puteri magice, care apare de nicăieri. Totuşi, Cy reuşeşte să intre din nou în vis, iar din acest moment viaţa lui devine cu totul neobişnuită, fiindcă lumea visului şi realitatea se întrepătrund într-un mod ingenios.
Fiecare vis are nevoie de un stăpân – cineva responsabil de el, precum cel care spune o poveste. Dar când Cy încearcă să devină el însuşi un Stăpân al Viselor şi să-şi controleze propriul vis, totul merge îngrozitor de prost. Deodata invadatorii vikingi ard din temelii un sat, îl fugăresc pe Cy cu topoare uriaşe – iar o prinţesă saxonă autoritară spune că el e porcar! Nu aşa trebuia să se desfăşoare visul lui! Totul a scăpat de sub control!
Sughit Străşnicul Stavrid al III-lea a fost un erou viking - îndrăzneţ, curajos şi totdeauna deosebit de isteţ. Dar chiar şi eroii vikingi au început de undeva. În fenomenala aventură din acest volum el îşi povesteşte primele zile de erou – când încă mai avea destule de învăţat despre luptele cu spadă, naufragiile corabiilor şi dragonii ucigaşi de oameni…
Mircea Cărtărescu Ce vreme şi ce vremuri stranii trăim! Suntem la jumătatea lui martie şi iarna, departe de a fi o amintire, cum ar fi fost firesc, ne aduce în memorie cumplitele ninsori din ’53-’54, tot din martie şi aprilie, de care 
