Currently Browsing: Educatie

Michel Montignac – Dieta Montignac pentru femei

Graţie dietei sale de succes, Michel Montignac s-a impus ca iniţiator al unei noi abordări în domeniul regimurilor de slăbit: pentru a scăpa de kilogramele nedorite, nu trebuie să ne supunem organismul unor cure drastice şi deloc eficiente à la longue, ci să ne reconsiderăm în mod fundamental obiceiurile alimentare. Lucrarea de faţă se adresează îndeosebi femeilor, care sunt, de ce să nu o recunoaştem, şi cele mai preocupate de aspectul lor fizic. Astfel, cele două faze ale regimului Montignac (Faza I, centrată pe pierderea intensivă a kilogramelor în plus, şi Faza a II-a, de menţinere a greutăţii) sunt adaptate în funcţie de categoria de vârstă a femeii, de la adolescenţă, trecând prin perioada de maternitate, menopauză şi până la vârsta a treia, deoarece nevoile nutritive ale organismului se schimbă  dramatic de la o etapă existenţială la alta. Scopul metodei Montignac nu se limitează însă la simpla scădere în greutate, ci ia în considerare şi aspectul deosebit de important al prevenirii anumitor probleme de sănătate: boli cardiace, gastrice, endocrine, carenţele de vitamine şi minerale, afecţiuni psihice din categoria tulburărilor alimentare (anorexia şi bulimia) etc. Adaptată perfect nevoilor nutritive ale organismului feminin, lucrarea de faţă este însă centrată pe acelaşi principiu fundamental care a făcut din dieta Montignac unul dintre cele mai renumite şi eficiente regimuri de slăbit, şi anume că nu ne îngrăşăm pentru că mâncăm mult, ci pentru că facem alegeri alimentare greşite. De acelaşi autor Mănânc sănătos şi rămân tânăr Order Dieta Montignac pentru femei Preţ @ RON17,90 Qty: Adauga in cosul de...

Vladimir Vasicikin – Masajul de întinerire

Procedeele descrise în prezenţa lucrare au scop profilactic, tonifică organismul, stimulează funcţionalitatea organelor interne şi, nu în ultimul rând, stabilizează psihicul şi înlătură efectele stresului. De acelaşi autor Masajul...

Vei Sin Wu – Masajul chinezesc Tuina

Masajul oriental Tuina datează din antichitate. Este o metodă de tratament eficientă, folosită în medicina chineză. Nu există pe lume medicament care să acţioneze mai benefic decât atingerea iscusită a mâinilor...

Patrick Holford – Alergii alimentare. Prevenire, depistare, tratare

Astăzi, într-o lume invadată de produse alimentare de tot felul, mai mult sau mai puţin naturale, una din două persoane suferă de o alergie alimentară. Cei care se simt rău ignoră adesea adevăratele cauze, pentru că alergiile de acest tip rămân de cele mai multe ori ascunse. Printre simptomele cele mai frecvente se numără: dureri abdominale, luare în  greutate, balonare, diaree sau constipaţie, urticarie, astm, insuficienţă respiratorie, rinită alergică, oboseală cronică, depresie şi dureri de cap. Alergii alimentare vă arată care sunt diferenţele între o alergie și intoleranțele sau sensibilităţile alimentare. În plus, pentru că majoritatea alergiilor alimentare pot fi tratate, sunt prezentaţi principalii 20 de alergeni alimentari şi modalităţile prin care le putem contracara efectele. Patrick Holford, unul dintre cei mai apreciaţi nutriţionişti din Marea Britanie, a fondat în 1984 Institute for Optimum Nutrition din Londra. Cărţile lui s-au vândut în peste un milion de exemplare, în 30 de ţări. La Editura Litera a mai apărut Detoxifierea ficatului în 9 zile după metoda revoluţionară Holford. Dr. James Braly este o autoritate medicală în domeniul nutriţiei, autor al cărţilor Dr. Braly´s Food Allergy & Nutrition Revolution şi Dangerous Grains. De Patrick Holford Reţeta sănătăţii perfecte. Schimbă-ţi viaţa în 6...

Ioan Surdu – Abecedarul ortogramelor

Setul conţine 15 planşe în format A4, color, carton 300gm. De acelaşi autor Alfabetul Order Abecedarul ortogramelor Preţ @ RON34,87 Qty: Adauga in cosul de...

Norbert Sillamy – Dicţionar de psihologie

Dicţionarul de psihologie al lui Norbert Sillamy, membru al Societăţii Franceze de Psihologie, cuprinde 1 100 de articole care oferă cititorului o informaţie concisă şi exactă din domeniul psihologiei. O parte importantă a dicţionarului apărut sub egida prestigioasei Edituri Larousse este consacrată pedagogiei şi educaţiei, deoarece mulţi părinţi, profesori şi educatori sunt confruntaţi cu termeni tehnici sau cu sigle cărora nu le cunosc sensul exact. Psihanaliza, biotipologia, caracterologia sunt şi ele dezvoltate, spre a-i permite cititorului o informaţie concisă, însă exactă, asupra acestor discipline adesea pe nedrept ignorate. În afară de aceasta, orice cititor va găsi în dicţionar informaţii privind neuropsihiatria, etiologia sau statistica. Cu acordul editorului francez, în versiunea românească au fost introduse 23 de articole consacrate unora dintre cele mai reprezentative personalităţi ale psihologiei şi neuropsihologiei...

« Older Entries Next Entries »