Currently Browsing: Educatie

Gabriela Staicu – Ecologie şi protecţia mediului. Manual pentru clasa a XI-a

Manualul prezintă, pe parcursul celor cinci capitole, atât cunoştinţe privind ecosistemele, cât şi date, informaţii şi reglementări privind activităţile umane care deteriorează mediul. Având în vedere că protecţia mediului reprezintă un domeniu foarte practic ce necesită multiple cunoştinţe, am realizat o îmbinare între partea teoretică fundamentală ce aparţine ecologiei şi partea aplicativă care aparţine ingineriei mediului. Reglementările ce urmăresc menţinerea calităţii factorilor de mediu sunt discutate ca fiind elemente principale de protecţia mediului. Trecerea în revistă a structurii şi funcţiilor ecosistemului şi caracterizarea principalelor tipuri de ecosisteme din România constituie baza de înţelegere a felului în care trebuie aplicate măsurile de protecţie. Sunt discutate efectele unor activităţi ca gospodărirea apelor şi îmbunătăţirile funciare asupra mediului şi influenţa agenţilor poluanţi asupra ecosistemelor naturale. În capitolul 4 sunt prezentate principalele metode utilizate pentru determinarea cantităţilor de poluanţi din mediu. În ultimul capitol se fac referiri la modul în care se pot controla poluanţii aerului, apei şi solului, precum şi la modul în care este controlat circuitul deşeurilor. Tratarea subiectelor fiecărui capitol oferă cadrul necesar pentru interpretarea corectă a mediului ca un complex de sisteme ecologice, precum şi pentru înţelegerea oportunităţii măsurilor de...

Claudia Țaina – Drept şi legislaţie CL a X-a

Filiera tehnologică, profilul servicii. Manual aprobat prin Ordinul nr. 3921 din...

Aurelian Chivu – Desen tehnic CL. IX

Având la bază curriculumul școlar pentru clasa a IX-a, profilul  tehnic,  lucrarea  încearcă  finalizarea  unei îmbinări  armonioase  între  desenul  tehnic  clasic (mecanic) și direcțiile de modernizare a predării acestuia. În  acest  sens,  autorii  au  acordat  o  importanță  deosebită conținutului  „desene  schematice“,  care  vizează  competența cunoașterii și folosirii de simboluri în special în domenii tehnice noi, pentru  realizarea  de  scheme  specifice,  situație  în  care calculatorul a devenit un instrument de desen uzual și eficient. De  altfel,  acest  conținut  a  fost  inserat  de  autori  în  lucrare înaintea „schiței și desenului la scară“. Din parcurgerea lucrării, se poate observa, de asemenea, că aceasta a fost structurată în sensul asigurării unei ponderi sporite activităților de învățare, prin desenele propuse pentru citire și interpretare,  precum  și  prin  volumul  substanțial  de  aplicații, gradate ca dificultate de realizare și accesibile majorității elevilor, care însoțește fiecare capitol. S-a urmărit, de asemenea, evaluarea curentă a elevilor prin prevederea de teste recapitulative la aproape toate capitolele. Alcătuirea  acestor  teste  a  fost  realizată  prin  combinarea  de chestionare, itemi cu alegere multiplă și rezolvarea de probleme, ponderea acestora diferind în funcție de specificul capitolului. În finalul lucrării sunt prezentate câteva teste aplicative care permit o evaluare finală a cunoștințelor și deprinderilor de lucru ale elevilor. Autorii  au  fost  preocupați  de  informarea  elevilor  privind prevederile unor standarde de bază ale desenului tehnic și de prezentarea clară a alcătuirii capitolelor, structura acestora fiind inserată la început de capitol. Mulțumind pentru observațiile și sugestiile primite, autorii sunt receptivi  la  toate  propunerile  care  pot  facilita  obținerea competențelor...

Gheorghiţă Pascu – Noţiuni fundamentale de economie. Ghid practic pentru elevi

Lucrarea colegelor Gheorghiţa Pascu şi Ortansa Moise, scrisă în spiritul unui învăţământ formativ şi interdisciplinar, asigură elevilor parcurgerea eficientă şi modernă a programei şcolare în vigoare prin stimularea activităţilor de gândire, imaginaţie şi creaţie ale acestora. În acelaşi timp, cartea este o dovadă a faptului că, acolo unde se pune problema de a îmbunătăţi, de a perfecţiona, de a aduce ceva nou, matematica apare ca o necesitate, rezolvarea de probleme fiind o activitate intelectuală de mare tradiţie în şcoala românească şi o sursă preţioasă de satisfacţii mintale, precum şi un mijloc de educaţie cu valenţe multiple. Acest lucru urmăreşte lucrarea de faţă şi de aceea o recomand elevilor în vederea pregătirii pentru examene şi...

Wally Olins – Manual de branding

Rezultat al experienţei acumulate de Olins şi de colegii săi de la Saffron, cartea mizează pe dimensiunea practică a activităţii de branding: prezintă idei şi metodologii care provin din practica lor curentă şi are, în acelasi timp, un scop practic, explicând pe inţelesul oricui ce este şi cum funcţionează brandingul. Este adresată în primul rând celor care vor să construiască un brand, dar nu ştiu de unde să inceapă şi cum să pună în practică teoriile legate de branding. Dar nu numai antreprenorii sunt vizaţi aici. Manualul furnizează o sursă de inspiraţie studenţilor la economie, design, comunicare şi tuturor celor interesaţi de branding şi de mecanismele sale mai puţin vizibile publicului. Este un ghid de tipul do-it-yourself, care îl ajută pe cititor, fie el manager sau student, să înţeleagă rolulul fiecărei acţiuni de branding în cadrul mai larg al construcţiei unui...

Editura Litera – Ghid de cultură generală

Ghid de cultură generală este o carte fascinantă, care vă va deschide drumul spre minunata lume a cunoașterii, prin întrebări și răspunsuri interesante. Vă puteți testa cunoștințele, descoperind în același timp lucruri noi. Așadar, acceptați provocarea și răspundeți la întrebări. De la editorii Enciclopedia Britannica, din 1768, una dintre cele mai de încredere surse de informații din toata lumea. Aproape 1000 de întrebări din cele mai diferite domenii: artă, cultură, geografie, istorie, literatură, mitologie, știință, sport și laureați ai Premiului Nobel. Răspunsurile sunt susținute de explicații concise și bine documentate, care vă vor stimula imaginația și curiozitatea. Rubrica Știați că… vă oferă informații inedite, făcându-vă să descoperiți noi perspective asupra lumii Order Ghid de cultură generală Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »