Cristian Vasile – Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului

Punctele nodale ale biografiei politice a lui Leonte Răutu (n. Lev Oigenstein, 1910-1993) au coincis cu momentele cele mai dramatice din istoria comunismului românesc. Răutu a fost exponentul unei tradiţii intolerant-dogmatice care şi-a pus pecetea asupra evoluţiei, ori mai precis spus, involuţiei culturii române, în cele peste patru decenii de dictatură comunistă. Într-un interviu acordat unui politolog elveţian (unicul de acest gen pe care a acceptat să-l dea), Răutu a declarat: „România comunistă a fost în întregime construită după modelul sovietic.” A uitat să adauge că el a fost arhitectul acestei construcţii diabolice. Prin intensitatea obsesivă a acţiunilor sale devastatoare, Răutu poate fi asemuit lui Andrei Jdanov, şeful absolut al aparatului ideologic sovietic după 1945, un adevărat dictator cultural. Răutu a fost principalul arhitect al ideologiei de partid şi al unei construcţii diabolice puse în slujba îndoctrinării şi înregimentării – e vorba de Secţia de Propagandă şi Agitaţie, denumită ulterior Direcţia de Propagandă şi Cultură. Având aceste prerogative, a patronat numeroase campanii de linşaj mediatic. În 1949, când rememora atacurile contra lui Arghezi, Leonte Răutu conchidea cu cinismul binecunoscut că intelectualii şi artiştii „care sunt şi astăzi duşmani trebuie bătuţi fără milă. Pe Tudor Arghezi, care nici acum nu s-a schimbat, l-am desfiinţat”. Leonte Răutu şi a sa Direcţie de Propagandă, sub diversele sale înfăţişări şi indiferent de etapele comunismului românesc, s-au ocupat cu combaterea activităţii intelectuale spontane, nedirijate, cu condamnarea formulei „artă pentru artă”, vădind dispreţul pentru libertatea intelectuală, libertate suprimată tocmai în numele unei noi libertăţi promise poporului. „Vladimir Tismăneanu, pe lângă faptul că a cunoscut din interiorul unei ţări comuniste ce înseamnă comunismul în diferite feluri, de la diferite paliere, a avut apoi experienţa ideală pe care a luat-o în mediul academic american pentru a putea privi acest fenomen, simultan, cu familiaritate şi distanţă. Este, pesemne, cel mai calificat intelectual din lume în clipa de faţă...

François Furet&Ernst Nolte – Fascism şi comunism

Rezultată dintr-un dialog polemic între doi istorici, unul francez, Francois Furet, celălalt german, Ernst Nolte, cartea Fascism şi comunism analizează atât originea comună a celor două tipuri de extremism şi totalitarism, cât şi interdependenţa lor în timp, în condiţiile unei „rivalităţi complementare” sau „complicităţi beligerante”. O carte edificatoare şi pasionantă despre cele două mari orori ale secolului XX care, înainte de a sfârşi lamentabil, au exercitat o anumită putere de fascinaţie asupra mulţimilor, ca şi asupra unor...

Alexis de Tocqueville – Despre democraţie în America vol. 1

După ce ai citit Spiritul legilor a lui Montesquieu, Despre democraţie în America e lectură necesară. Ce a vrut să spună Tocqueville de fapt că, deşi Europa are starea de spirit democratică, nu are cum să o poată organiza în legi şi moravuri, aşa cum şi-ar dori, deoarece aici nu exista instituţiile care sunt în America şi nici principiile democratice care au stat la baza constituţiei americane. Francois Furet consideră că Despre democraţie în America este de fapt o “meditaţie asupa nobilimii”, pentru că Tocqueville încurajează egalitatea în drepturi, iar nobilimea este acea clasă socială, care, prin dorina de a domina, nu permite dezvoltarea acestei noi...

Tom Gallagher – Furtul unei naţiuni. România de la comunism încoace

România văzută de Tom Gallagher e una fără retuşuri. În instrumentarul cercetătorului nu există nici minciuni cosmetice, nici partipriuri de conjunctură. Miza unei asemenea cărti stă tocmai în capacitatea autorului de a rămâne echidistant şi de a trata subiectul cu detaşarea specifică profesioniştilor. Tom Gallagher a vizitat România şi a ajuns s-o cunoască în amănunt. Nimic nu îi este străin, de la mazilirile pronunţate de Înalta Poartă la excursiile minereşti în centrul Bucureştiului. Furtul unei natiuni nu cuprinde reţete de insănătoşire sau sfaturi rostite din vârful buzelor. Volumul înseamnă în primul rând o cantitate enormă de informaţii sistematizate impecabil. Tom  Gallagher a cotrobăit prin arhive, a consultat colecţiile ziarelor, a petrecut sute de ore pe Internet, a discutat cu oameni din miezul evenimentelor şi a aflat tot ceea ce îl interesa. Rezultatul este, fără dubiu, impresionant. Cititorul român avea nevoie de un demers neutru şi meticulos, de un ghid prin trecutul îndepărtat sau recent, de o minienciclopedie a succeselor şi eşecurilor naţionale. Exact asta îi furnizează Furtul unei natiuni. Nu ştim câţi dintre puternicii de azi sau de ieri vor parcurge cartea şi se vor programa pentru un examen de conştiinţă. Este cert însă că publicul va avea ocazia să vadă nu doar cum ne privesc alţii, ci în special cât mai avem de mers până când vom atinge limanul...

Alain Besancon – Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism şi unicitatea „Soah”-ului

La mai putin de un an de la aparitia, in Franta, a Cărţii negre a comunismului şi intrigat de faptul că ecourile acesteia încep deja să se stingă, Alain Besancon publică acest eseu în care analizează tratamentele diferite pe care memoria istorică le aplică nazismului şi comunismului. Autorul compară „amnezia” comunismului cu „hipermnezia” nazismului, luând ca etalon crima extremă: distrugerea evreilor din Europa. „Soah”, termenul ebraic pentru „catastrofă”, preferat de evrei celui de holocaust (care înseamna jertfire), nu e lipsit de legătură cu acest tratament diferit; de aceea Besancon intreprinde o scurtă incursiune în filozofie şi teologie, încercând să stabilească în ce constă unicitatea „soah”-ului. Cartea cuprinde în Anexa discursul „Memorie şi uitare a bolşevismului”, rostit de autor la Institut de France în 1997. Un discurs şi o carte care nu şi-au pierdut deloc actualitatea, în ciuda celor aproape zece ani scurşi de la apariţia lor. de acelaşi autor: Originile intelectuale ale...

Alain Besancon – Originile intelectuale ale leninismului

Explorând sursele teoretice care au alimentat teoriile leniniste, Alain Besancon urca pana la izvoarele unor curente ale gândirii ruse prerevoluţionare, precum slavofilismul, narodnicismul sau socialismul. Minuţioasa analiză a acestora din urmă îi destăinuie autorului deformările constante suferite de ideile din gândirea occidentală odată cu preluarea lor de către teoreticienii ruşi ai curentelor sus-menţionate. Apariţia leninismului însuşi nu este, în opinia lui Besancon, decât corolarul acestui proces, favorizat de imaturitatea societăţii civile din Rusia începutului de secol XX. Din paginile cărţii se desprinde totodată un portret în acvaforte al întemeietorului primului regim totalitar din...