Currently Browsing: Dezvoltare personală

Alon Gratch – Dacă bărbaţii ar vorbi… 7 chei pentru înţelegerea psihologiei masculine

Dacă nu ştiaţi, războiul dintre sexe s-a încheiat indecis. Beligeranţii au constatat că s-au înfruntat pentru o miză falsă – supremaţia – şi că singura relaţie adecvată dintre bărbat şi femeie este complementaritatea, adică acceptarea, cunoaşterea şi armonizarea diferenţelor. Cartea de faţă, scrisă de un reputat psiholog din New York, propune o radiografie a sufletului masculin, bazată pe numeroase cazuri de psihoterapie, care descoperă şapte trăsături fundamentale: ruşinea (băieţii nu plâng), indiferenţa emoţională (nu ştiu ceea ce simt), insecuritatea (mă oboseşte să fiu primul), autoimplicarea (priveşte-mă, ascultă-mă, atinge-mă), agresivitatea (îţi arăt eu cine e şeful), autodistructivitatea (sunt un ratat), nerăbdarea sexuală (vreau sex acum). Pentru cine este interesat de psihologia bărbatului, în primul rând femeile, dar nu numai, Dacă bărbaţii ar vorbi… reprezintă un ajutor practic indispensabil. Opinii şi discuţii pe site-ul www.IfMenCouldTalk.com De acelaşi autor Dacă dragostea ar putea gândi. Cum să-ţi foloseşti mintea pentru a-ţi ghida inima Order Dacă bărbaţii ar vorbi... 7 chei pentru înţelegerea psihologiei masculine Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Gerard Apfeldorfer – Arta de a cultiva relaţii durabile

„În calitate de psihiatru, văd zi de zi persoane încurcate în stângăcii relaţionale care duc la eşec. De ce unora le este atât de greu să se angajeze într-o relaţie amoroasă? De ce alţii nu reuşesc să-şi facă prieteni? De ce atâtea dificultăţi — şi chiar conflicte — la muncă? Şi, mai ales, cum să scăpăm de ele? Cum să trăim durabil şi în armonie cu ceilalţi, în cuplu, în familie sau la slujbă? Avem tot felul de idei greşite despre relaţiile umane. De exemplu: cu cât dai mai mult, cu atât primeşti mai mult — când de fapt lucrurile stau exact invers. Sau: dialogul e de ajuns pentru a rezolva toate conflictele. Sau: trebuie să spui întotdeauna totul… Destule alte credinţe eronate ne fac incapabili să seducem şi ne duc la o singurătate neplăcută. Povestind întâmplări adevărate, aş vrea să scot la lumină fundamentele elementare ale relaţiei umane pentru a defini, pentru fiecare, utilizarea adecvată a acesteia zi de zi.” Medic psihiatru şi psihoterapeut, Gérard Apfeldorfer este membru al Asociaţiei Franceze de terapie comportamentală şi cognitivă şi cronicar la Psychologie magazine. Este autorul cărţilor Maigrir c’est dans la tête şi Maigrir c’est fou! apărute la editura Odile...

Bogdan Boghiţoi – Mintea familiară

Mintea familiară reprezintă o evaluare filosofică a credibilităţii ştiinţifice a psihologiei de simţ comun. Astfel, pornind de la literatura filosofică de ultimă oră, lucrarea urmăreşte să răspundă la o întrebare fundamentală: îşi au locul în cadrul ştiinţei practicile explicative şi predictive obişnuite, care fac apel la stări mentale precum intenţia sau opinia? Se pot ele integra, de pildă, într-o psihologie matură? Sau dimpotrivă, acest mod de a explica şi anticipa comportamentul celuilalt este incompatibil cu orice teorie care se doreşte cu adevărat ştiinţifică? Este un subiect de evident interes pentru oricine este preocupat de filosofia minţii sau cea a psihologiei. Şi întrucât astfel de modalităţi explicative şi predictive figurează într-o multitudine de construcţii teoretice, pornind de la cele din istorie, continuând cu cele din sociologie şi sfârşind cu cele economice, lucrarea va fi de maxim interes pentru oricine este preocupat de fundamentele ştiinţelor omului. Order Mintea familiară Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Wolfgang Kleespies – Arta de a te pregăti pentru vârsta a treia

Cine vrea să îmbătrânească? Nimeni. Din păcate, tinereţea fără bătrâneţe se obţine doar în basme. În realitate, începem să îmbătrânim de când ne naştem. Însă doar apropierea de vârsta a treia ne creează cu adevărat probleme. Schimbarea noastră capătă tot mai mult aspectele pierderii. Autorii cărţii de faţă îşi propun şi reuşesc să ne prezinte reversul pozitiv al îmbătrânirii. Fără să minimalizeze dificultăţile legate de vârsta a treia, ei ne atrag atenţia asupra unor aspecte pozitive neaşteptate: nu toţi îmbătrânim la fel, ci fiecare după cum a trăit; contrar opiniei foarte răspândite în România, sexualitatea nu dispare o dată cu menopauza sau andropauza, ci continuă să ne însoţească viaţa şi în anii târzii, chiar dacă, uneori, în forme modificate; progresele biologiei ne dau astăzi posibilitatea să combatem urmele lăsate pe trupul nostru de trecerea timpului, dar ne expun totodată riscului de a nega îmbătrânirea. Scrisă clar şi plăcut, cartea te ajută să depăşeşti cu succes criza produsă de înaintarea în...

Ernest Bernea – Sociologie şi etnografie românească. Ordinea spirituală

Sociologie şi etnografie românească. Ordinea spirituală continuă seria de studii etnografice scrise de Ernest Bernea, cele mai multe în urma unor repetate cercetări de teren desfăşurate începând din anii ’30 ai secolului trecut, cu echipele Institutului Social Român al lui Dimitrie Gusti. Sunt reunite analize nuanţate dedicate „obiceiurilor agrare”, unor obiceiuri sociale, întemeiate pe mărturii directe, obţinute de la subiecţi – ştiutori de carte sau nu –, ştiutori recunoscuţi în comunitatea satului românesc tradiţional ai desfăşurării ritualurilor ce compun sau însoţesc anul agrar („Plugarul”, „Drăgaica”), ai ritualurilor magice („jocul căluşarilor”) sau a celor ce reglementează normele de convieţuire familială sau obşteşti („năşia”, „vecinătatea” sau „ceata de feciori”). Capitolul Credinţe şi obiceiuri magice este însoţit de un amplu material documentar, compus din descântece „de deochi”, „de dragoste”, „de însurătoare”, de...

Peter Collett – Cartea gesturilor europene

Ştiaţi că în secolul al XII-lea oamenii nu se spălau decât parţial, apa fiind considerată nocivă pentru organism? Că un italian, atunci când îşi prinde lobul urechii între degete, comunică o înclinaţie homosexuală? Că expresia „fuck” ce apare tot timpul în vorbirea americanilor, are o etimologie învăluită în mister sau că unica metodă de a te apăra de deochi este să porţi în buzunar o bucată de lemn sau o piatră? Cum să te comporţi la semafor sau cum să stai la coadă, de ce numai englezii râd la propriile lor bancuri sau de ce italienii nu sunt niciodată punctuali, ce trăsături de caracter deconspiră chipul uman, poţi afla toate acestea din Cartea gesturilor europene, un ghid la îndemâna oricărui globe-trotter, un îndreptar noncomformist şi amuzant, ilustrat cu episoade inedite din experienţa proprie autorului, de călător prin ţările europene! Peter Collett este autorul bestseller-ului Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile lor. Profesor şi membru al Departamentului de Psihologie Experimentală din cadrul Universităţii Oxford, psiholog al emisiunii Big Brother, Peter Collett abordează teme care ţin deopotrivă de domeniul psihologiei sociale, studiului personalităţii individuale sau limbajului trupului. De acelaşi autor Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile lor Order Cartea gesturilor europene Pre redus @ RON20,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »