Currently Browsing: Cărţi-Cheie

Zig Ziglar – De la bine la excelent. Fă-ţi viaţa mai frumoasă!

În paginile cărţii de faţă, autorul are în vedere trei mari coordonate esenţiale ale succesului: pasiunea, performanţa şi scopul nostru în viaţă. Ceea ce-l distinge pe Ziglar de alţi autori de literatură motivaţională este realismul cu care tratează fiecare dintre aceste trei subiecte. Toată viaţa lui, Ziglar a încercat să-i ajute pe cei din jur să-şi împlinească visurile şi să-şi clădească o exis-tenţă cu adevărat reuşită. Prin urmare, sfaturile din această carte, purtând amprenta inconfundabilă a lui Ziglar, te vor ajuta să-ţi descoperi şi să-ţi atingi, cu pasiune şi determinare, scopul în viaţă şi să utilizezi mijloacele necesare pentru a fi performant în orice-ai face. Prin poveştile inspirate din realitate pe care le împărtăşeşte Ziglar cititorilor săi, pornind de la experienţa sa îndelungată ca autor de cărţi motivaţionale, orator şi om de afaceri de talie mondială, vei afla cum au izbutit alţi oameni să treacă peste propriile temeri şi eşecuri, ajungând să ducă o viaţă de calitate, aşa cum, de altfel, îşi doreşte şi merită fiecare persoană în parte. Acestea nu sunt simple întâmplări, ci experienţe de viaţă pline de tâlc, din care poţi afla: care sunt cei trei piloni pe care să-ţi întemeiezi o viaţă excelentă; aspecte şi situaţii care să te motiveze în permanenţă; cum să-ţi întocmeşti un plan bun prin care să-ţi împlineşti vocaţia; care sunt piedicile pe care le întâmpină, în general, oamenii buni, ţinându-i departe de nivelul optim de productivitate şi împlinire personală; cum să-ţi cultivi obiceiuri excelente care-ţi pot dezvălui, în timp, un nou orizont al succesului. Order De la bine la excelent. Fă-ţi viaţa mai frumoasă! Preţ @ RON28,00 Qty: Adauga in cosul de...

Michael Skakun – Cu tălpile pe jar

,,Până în 1945,imagine umană în Europa aproape că a fost distrusă. Copiii lui Abraham,care au căutat să înalţe viaţa sufletească şi lumea conştiinţei,au fost primele şi ultimele victime,vieţile şi destinele lor au fost atât un semn,cât şi o misiune. […] Când a venit vremea să plece din Paris,tata învăţase că trecutul este o ţară din care nimeni nu poate...

Pascal Bruckner – Paradoxul iubirii

Rămâne ca fiecare să-şi elaboreze singur aranjamentele, ştiind că nu poţi ridica la rang de soluţie ceea ce ţine de un arbitraj între dorinţa de siguranţă şi dorinţa de aventură. Pascal Bruckner Să poţi alege persoana pe care o iubeşti! Să poţi iubi pe cine vrei! Iată două forme supreme de liber­tate pe care le trăim astăzi în Occident, evidente la ora actuală, dar atât de greu de imaginat cândva. A fost nevoie de o întrea­gă revoluţie a sentimentului, a percepţiei de sine, a relaţiilor dintre părinţi şi copii pentru a putea ajunge aici. O revoluţie începută în secolul al XVIII-lea. Pe de altă parte, nişte drepturi – câş­tigate greu – care au un preţ atât de mare! Cum se poate împăca iubirea – a cărei menire este să ţină oamenii împreu­nă – cu libertatea, care tinde să îi separe? E o mare dilemă, pe care o trăim as­tăzi, întreţinută de dorinţa de a ne bucura în iubire atât de pasiune, cât şi de indepen­denţă. Cartea lui Pascal Bruckner descrie variaţiile paradoxale la care este supusă iubirea în călătoria pe care o face între erotism şi căsătorie. Putem vorbi, se pare, de progres în ceea ce priveşte condiţia femeii, condiţiile de muncă sau condiţiile de sănătate ale oamenilor. Dar nu şi atunci când vorbim despre sentimente şi pasiuni. Istoria nu a găsit soluţie la suferinţa din dragoste. Order Paradoxul iubirii Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Vladimir Sorokin – Viscolul

Cetăţeanul trăieşte în fiecare dintre noi. În epoca lui Brejnev, Andropov, Gorbaciov şi Elţîn am încercat încontinuu să suprim cetăţeanul responsabil din mine. Îmi spuneam că sunt artist, la urma urmei. Ca povestitor, am fost influenţat de undergroundul moscovit, unde nu era neobişnuit să fii apolitic. Iată una dintre anecdotele noastre preferate: În timp ce trupele germane mărşăluiau prin Paris, Picasso îşi vedea de treabă şi desena un măr. Asta era atitudinea noastră — trebuie să-ţi vezi de treabă şi să-ţi desenezi mărul indiferent de ce se petrece în jur. Am ţinut cu dinţii de acest principiu până am împlinit cincizeci de ani. Acum cetăţeanul din mine s-a trezit la viaţă. VLADIMIR SOROKIN [Vladimir Sorokin] este probabil atât cel mai apreciat, cât şi cel mai controversat autor rus contemporan, considerat de critici un „classic în viaţă“, chiar dacă temele sale […] duc tradiţia rusească a grotescului în zone în care Gogol şi nici măcar scriitorul absurd al epocii staliniste Daniil Harms nu au îndrăznit să se aventureze. DANIEL KALDER, Publishing Perspectives În opera sa, Sorokin nu doar demolează tabuurile literare şi culturale, ci şi pune sub semnul întrebării însuşi conceptul de literatură şi rolul receptării în cadrul procesului de creaţie. În toate cărţile sale de referinţă pare a-şi întreba cititorul: „Ai curaj să citeşti mai departe?“ DAVID C. GILLESPIE Order Viscolul Pret @ RON24,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dan Dimitrescu – Bridge. Vol 2

O carte de referinţă atât pentru jucătorii cu experienţă, cât şi pentru începători.  Aceasta este o carte excelentă. Este o capodoperă conţinând o comoară de informaţii ce ar trebui să fie găsită în biblioteca fiecărui jucător serios de bridge. Felicitări pentru acest efort gigantic.  – George Rosenkranz(Mexic)  Este o lucrare de referinţă pentru convenţii, care conţine, de asemenea, excelente secţiuni despre evaluarea mâinilor, fit şi reguli şi principii, printre care principiul spaţiului folositor, atingerea rapidă şi înceată a contractului şi multe altele.  – Ron Klinger(Australia) Order Bridge. Vol 2 Preţ @ RON59,99 Qty: Adauga in cosul de...

Dan Dimitrescu – Bridge. Vol 1

Concluzia este că autorii au scris o minunată carte de referinţă. – Eddie Kantar (SUA) Această carte este excelentă. Este o capodoperă conţinând o comoară de informaţii ce ar trebui să fie găsită în biblioteca fiecărui jucător serios de bridge. Felicitări pentru acest efort gigantic. – George Rosenkrantz (Mexic) Este o lucrare de referinţă pentru convenţii, care conţine, de asemenea, excelente secţiuni despre evaluarea mâinilor, fit şi misfit, reguli şi principii, printre care pri ncipiul spaţiului folositor, atingerea rapidă şi înceată a contractului şi multe altele. – Ron Klinger (Australia) Textul este ca un vis împlinit pentru maniacii bridge-ului. Această lucrare are scop enciclopedic, fiind o carte indicată pentru studiul perimetral al sistemelor şi pentru a explora tratamente utile din arsenalul licitaţiei. – Paul Linxwiller (SUA) Order Bridge Preţ @ RON49,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »