Currently Browsing: Cărţi-Cheie

Pascal Bruckner – Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?

Nu poţi intra în contact cu literatura lui Pascal Bruckner fără a deveni imediat conştient de interesul acestuia în explorarea zonelor întunecate ale psihologiei umane, ale sexualităţii paroxistice şi maladive, ale depresiei şi psihozei. Romanele lui Bruckner îşi prind protagoniştii, ca într-o plasă, într-o structură de reprezentare simbolică, în care arareori personajele se pot mişca în voia lor, iar tema este, de multe ori, conflictul dintre iubirea ca expresie a valorii umane şi egoismul dorinţei de posesiune, exprimată crud şi...

Douglas Stone – Comunicarea defectuoasă. Abordarea eficientă a discuţiilor

Indiferent de domeniul în care lucrăm, cu toţii trebuie să ştim să comunicăm eficient. Această carte ne deschide ochii asupra lucrurilor ce ne îngreunează uneori comunicarea şi ne fac să fim reticenţi la a purta discuţii sau incapabili în a le gestiona cum se cuvine. Comunicarea defectuoasă se referă la orice problemă despre care nu vrem să discutăm, de la a cere o mărire de salariu până la a-ţi atenţiona vecinul să-şi potolească într-un fel câinele ce latră întruna. Oamenii se feresc, în general, de aceste discuţii de teama consecinţelor. Iar când îşi fac curaj şi încep totuşi conversaţia, interlocutorii simt şi gândesc mai mult decât lasă să se vadă. Fiecare interacţiune verbală defectuoasă este alcătuită, de fapt, din trei discuţii: una centrată pe întrebarea „ce s-a întâmplat?“, alta pe sentimente şi o a treia axată pe identitate. Prima discuţie are în centru dezacordul părţilor cu privire la cele întâmplate între ei şi problema vinovatului. A doua discuţie se referă la sentimentele pe care le au interlocutorii şi la autenticitatea lor. Iar a treia discuţie este una interioară, pe care o purtăm în sinea noastră, încercând să înţelegem cum ne transformăm şi cum ne purtăm în situaţia dată. Pentru o bună înţelegere şi o comunicare eficientă, trebuie să recunoaştem cele trei planuri ale unei conversaţii, să evităm greşelile comune şi să transformăm discuţia problematică într-una cu rol de informare. Câteva dintre greşelile pe care le facem des sunt: să considerăm că numai punctul nostru de vedere este corect şi că interlocutorul se înşală amarnic, să ne imaginăm că ştim care sunt intenţiile celuilalt şi, fireşte, să dăm vina pe el, refuzând să înţelegem că avem şi noi partea noastră de vină. Pentru soluţionarea acestor situaţii, autorii ne propun să încercăm să aflăm ce gândeşte interlocutorul, să-l întrebăm punctual care sunt intenţiile lui, respectiv să cartografiem contribuţia fiecăruia la problema...

Emil Cioran – Ispita de a exista

„Trebuie să învăţăm să gândim împotriva îndoielilor şi certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotştiutoare, trebuie, mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte incompatibilă cu hoitul, să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva există… Nimicul era desigur mai comod. Ce greu e să te mistui în Fiinţă!“ Order Ispita de a exista Preţ @ RON27,00 Qty: Adauga in cosul de...

Doina Manolea – Influenţa distală

Perseverând veţi ajunge la rezultate care vă vor mulţumi sufleteşte dar şi trupeşte. Starea dumneavoastră de sănătate se va îmbunătăţi vizibil şi veţi beneficia în final de sănătate foarte bună. Numai după îndeplinirea acestui deziderat puteţi acţiona asupra altor persoane care sunt în suferinţă. De aceiaşi autori Percepţii...

Robin Sharma – Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul

Protagonistul este Julian Mantle, avocat de mare succes cu un program înnebunitor şi un set ruşinos de priorităţi spirituale. Desigur, a fost nevoie de o criză (un atac de cord) pentru ca Mantle să ia o pauză. Şi pauza a făcut  vînzându-şi brusc toate bunurile mult-iubite pentru a călători prin India în căutarea unei existenţe care să aibă un sens. De acelaşi autor Învăţături spirituale pentru familia ta de la Călugărul care şi-a vândut...

Napoleon Hill – Secretul libertăţii. Diavolul păcălit

Un volum  ţinut secret din 1938 până în zilele noastre. În 1938, imediat după publicarea bestsellerului De la idee la bani, Napoleon Hill face o mare destăinuire, spunând că a reuşit să-l convingă pe Diavol să-şi dezvăluie lucrarea. Manuscrisul rezultat de aici, Secretul libertăţii, s-a dovedit atât de controversat, încât a fost tăinuit mai bine de 70 de ani. Sharon Lechter a reuşit însă, cu puţin timp în urmă, să aducă această carte importantă în atenţia noastră, a tuturor, adnotând-o pe înţelesul cititorului contemporan. Făcând uz de bine-cunoscuta sa capacitate de a revela adevărata natură a omului, Hill întreprinde multiple cercetări şi identifică cele mai mari obstacole pe care le putem întâmpina în timp: frica, furia, invidia, obiceiul de a tărăgăna lucrurile şi altele de acelaşi gen. Aceste piedici, spune autorul, coincid cu mijloacele prin care-şi săvârşeşte Diavolul lucrarea, aşa că, dacă vrem să cunoaştem împlinirea în viaţă, trebuie să învăţăm să le depăşim. Fascinantă, provocatoare şi bogată în dezvăluiri, cartea Secretul libertăţii vă arată cum să vă croiţi calea spre izbăvire, spre o existenţă armonioasă şi împlinită, într-o lume în care teama şi nesiguranţa pândesc mintea omului la orice...

« Older Entries Next Entries »