În sistemul în care lucrăm şi mai ales în ştiinţele pozitive, nu poate fi vorba de omul abstract şi de limbajul lui pur studiat în el însuşi, ci de omul concret şi divers, cu toate imperfecţiunile legate de natura lui materială. Studiul formelor pure, al simbolurilor desprinse de concret, cum procedează logica şi matematica, permite construcţii coerente, necontradictoni, dar inoperante dacă nu le raportăm la lumea materială. Ele capătă un rost numai prin conţinuturile acestea. Kant numeşte ontologism, stilul gândirii-medievale şi platonismul din care acesta decurge. „Este deducerea realităţii din concepte pure”. Se pot obţine rezultate pozitive din cercetarea faptelor. Este triumful nominalismului, al experienţei, produs al „foamei de concret”. Omul material nu poate construi o lume dedusă. Filosofia este totuşi chemată să nu pună limite speculaţiei. Concretismul fereşte omul de ştiinţa de divagaţii, cu toate că este imperfect. S-a crezut că omul concret şi divers şi lumea concretă şi diversă sunt obiecte ale artei, care reprezintă „jocul aparenţelor” (Charles Maurras), dar tot el susţine că Dante face excepţie, fiind un artist gânditor. Şi ştiinţa se mişcă în lumea aparentă. Omul concret este limitat. Construcţiile lui sunt imperfecte din mai multe motive: perdeaua senzorială interpusă între gândirea lui şi lucruri, opacitatea şi indiferenţa lucrurilor, ca şi a naturii oarbe care le cuprinde, mediul ostil, mediul favorabil, toate contradicţiile şi calamităţile naturii şi incapacitatea lui de a constmi o lume dedusă, îi lipseşte intuiţia pură, tund stăpânit de cea sensibilă, „empirică, legată de simţuri”, cum îi spune Kant. Intuţia pură a spaţiului şi timpului, la acesta, este ipotetică. Dacă omul ar avea intuiţie pură, ar cunoaşte absolutul sau s-ar mişca în lumea esenţelor ca zeii. Nemijlocirea lui poartă imperfecţiunile simţurilor, cum arată Descartes în „Discours de la methode, pour bien conduire la rai son et chercher la verite dans Ies sciences”. Modelele oferite de Hume şi Kant ţin spiritul ştiinţific...
