Hippolyte Taine – Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici
Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici este un text scurt, cinic şi plin de umor, pe care Hippolyte Taine l-a scris – parcă între paranteze, pentru a destinde şi a amuza cititorul – în ediţia a doua a lucrării Voyage aux Pyrénées. Considerat un text rar, adesea citat, dar de negăsit, acest volum este un mic clasic al literaturii despre pisici.
Să învăţăm aşadar din experienţa de viaţă a unei pisici care atinge un nivel sublim de înţelepciune: „Pământul e un ou spart, iar lumea, o imensă omletă.”
Sku: VIATA547SHQJSC
De la găina care naşte pui vii, Ion Cristoiu a evoluat la adevărata literatură. Dacă în anii când conducea “Bulina roşie”, astfel de informaţii făceau tiraj (la acea vreme paginile celorlalte cotidiane erau profund politizate n.a), noua sa carte este un maraton de povestiri satirice. Parcă a vrut să cuprindă într-un singur volum tot tembelismul Securităţii, toată prostia românească şi mai ales sărăcia spirituală a satului românesc.
„Nu cred în viaţa de apoi, dar mi-am luat un schimb de haine.“ La fel ca în Anarhie pură, Woody Allen se dovedeşte şi în acest volum un campion al persiflării. Tonul intens parodic din povestirile lui întemeiază o viziune menită să amuze, dar şi să contrarieze. Amintirile scornite ale întâlnirilor lui Allen cu Ernest Hemingway şi Gertrude Stein, jurnalul unui revoluţionar mexican agasat de un coleg de luptă care cântă întruna Cielito Lindo la chitară, înţelegerea voit greşită a sistemelor filozofice ale lumii, şahul prin corespondenţă practicat de două personaje măcinate de frustrări -toate acestea sunt exerciţii de alerteţe epică şi totodată dovezi ale unui ochi neliniştit, iscoditor. Apărarea invocă nebunia adună patruzeci şi şase de povestiri din volumele de proză scurtă ale regizorului şi prilejuieşte întâlnirea cu un spirit ludic a cărui principală plăcere pare a fi trimiterea de bobârnace peste nasul celor care iau totul mult prea în serios.
Patru prieteni apropiaţi, George, Harris, Montmorency şi autorul, aflaţi în camera acestuia, stau de vorbă despre starea lor jalnică de sănătate. Harris se plânge de nişte ameţeli ciudate, care de cele mai multe ori îl fac să nu mai fie conştient de ceea ce face. George este într-o situaţie similară, iar autorul are convingerea că suferă de ficat. Concluzia aceasta a desprins-o după ce a citit într-o reclamă de pilule hepatice care sunt simptomele pe care le acuză bolnavii de ficat şi şi-a dat seama că el avea toate simptomele respective. De altfel, ori de câte ori se uita pe o astfel de reclamă, ajungea inevitabil la concluzia că suferă de boala împotriva căruia lupta medicamentul din respectiva machetă publicitară.
Când capul unei familii din Peterborough îşi pierde pofta de viaţă şi devine obsedat de un cancer imaginar, toată lumea s-ar aştepta ca întreaga atenţie a celor din jur să se concentreze asupra sa. Dat fiind că soţia lui se află în plină redescoperire a propriei sexualităţi, fiul tocmai s-a despărţit de iubitul său, iar fiica e pe cale să se mărite a doua oară cu cine nu trebuie, situaţia devine însă tragi-comică.
E greu să sileşti o maimuţă bătrână să facă o strâmbătură nouă.“ „Cei care-i refuză laptele pisicii trebuie sa-i dea smântână şoarecelui.“ „Gluma trebuie să aibă dinţi de oaie, nu colţi de câine.“ „Nu-ţi zăvorî uşa cu un morcov fiert.“ „Dacă ai un tată medic, trimite-l acasă la duşman.“ „Cine se gâdilă singur poate râde când are chef.“ Om cu un palmares impunător în materie de texte comice, Stephen Arnott culege de data asta pepite de înţelepciune din toata lumea şi le adună în volum. Elementul lor comun e umorul care luminează pe dinăuntru fiecare frază. Cine deschide această carte constată din nou că nu există monopol pe ascuţimea minţii. Proverbele adunate de Arnott ne fac să privim cu alţi ochi filonul popular din Malaysia şi Slovacia, din Noua Zeelandă şi Sri Lanka, din Jamaica şi China. Din toate aceste locuri ţâşnesc vorbe de efect, pe care eşti tentat să ţi le notezi, spre a le folosi la momentul cuvenit, întru epatarea şi fermecarea celor din jur.
Douăsprezece povestiri, una pentru fiecare lună, douăsprezece instantanee cu un subiect unic: relaţia dintre “ea” şi “el”. Fragmente de viaţă prinse în prezent, care lasă trecutul şi viitorul în seama imaginaţiei cititorului. Douăsprezece femei diferite, dar care au în comun dragostea pentru viaţă, o ironie şi o autoironie sănătoase, condensate în “etichetele” cu care se încheie fiecare povestire. În fond, dragostea e ca şi vinul: ne face să râdem, ne face să plângem, ne face să ne simţim rău sau ne face euforici. În orice caz, merită să fie trăită. Cu generozitate. ”Vinul mi-a plăcut dintotdeauna. Savoarea, culoarea, aroma şi chiar şi acea senzaţie de ameţeală care ascute simţurile şi fluidizează gândurile. Vinul îmi permite să ajung într-o clipă la miezul problemei şi lasă emoţiile să curgă fără obstacole sau interferenţe. Nu citesc niciodată eticheta de pe spatele sticlei înainte de a bea. De obicei, gust, apreciez, trăiesc şi apoi mă informez. Uneori exagerez şi mă trezesc cu senzaţia unui cui înfipt în tâmplă, alteori râd, alteori plâng. Pentru lungi perioade, renunţ la el.”
„Ţin să le comunic stimaţilor cititori că nu mi se pare deloc normal ca oamenii să ne dispreţuiască pe noi, pisicile. O fi vreun obicei al profesorilor, care nu pricep mare lucru, dar se poartă de parcă ar fi stăpânii lumii […]. Om fi noi pisici, dar nu putem fi date aşa de uşor la o parte.“ Natsume Soseki, Eu, motanul
De treisprezece ani, în vreme ce Anglia devine un loc din ce în ce mai trist, Prinţul Charles îşi duce viaţa liniştit într-o locuinţă socială de pe Domeniul Florilor (devenit acum Zona de Excludere “Florilor”), împreună cu dragostea vieţii lui, Camilla. Aici se dedică pasiunilor sale, grădinăritul şi creşterea găinilor, în timp ce Camilla îşi petrece zilele făcând cât mai puţin cu putinţă, alături de vecinii lor certaţi cu legea. Dar în curând viaţa li se va schimba, căci două bătălii aprige se dezlănţuie, una pentru Coroană, alta pentru drepturile populaţiei canine din regat, condusă de însuşi Harris, năbădăiosul corgi al Reginei.
Lucrarea are nu numai darul să deconecteze, pentru că vorbele de duh, spontanele linii piezişe ale dialogurilor tranşează mai totdeauna marile şi micile întâmplări ale vieţii în favoarea omului de spirit. ‘Umorul’, afirmă autoarea, ‘este un remediu salutar în momentele în care individul nu participă activ la viaţă. Mai toţi oamenii de geniu’ – ne reaminteşte Adriana Lăzărescu în cuvântul introductiv –, ‘din pricina înaltelor lor preocupări, au avut slăbiciunea de a fi distraţi în viaţa zilnică; comportarea lor, în familie sau în societate, s-a abătut neîndoios de la regulile generale, stârnind, nu de puţine ori, râsul celor din jur, nu zeflemitor, ci binevoitor, nu maliţios, ci inocent’ – Lucian Avramescu
Să fii zeu grec nu mai e ce-a fost odată. Da, într-adevăr, cei 12 zei din Olimp trăiesc şi în secolul nostru, dar în sărăcie şi niţeluş cam îngrămădiţi într-o casă din Londra, locuinţă de care nu sunt prea mulţumiţi. S-au mutat în acestă casă “nouă” încă din 1665, când ciuma doborâse preţurile de pe piaţa imobiliară. Facem cunoştinţă cu Appolo care e cuplat cu Afrodita, potrivit principiului că mai bine face sex cu Afrodita decât deloc, şi cum nici una dintre celelalte zeiţe nu voia să se culce cu el… Afrodita lucrează la linia erotică, iar Hefi (Hefaistos), zeul fierarilor şi soţul Afroditei, e atât de slut pe cât e ea de frumoasă. Tratat cu dispreţ de restul familiei, totuşi el e cel care face toate renovările şi reparaţiile din casă. Ares, zeul războiului: fratele vitreg al lui Appolo, cu care împarte camera, şi, spre ciuda sa, e amantul favorit al Afroditei. Dionisos e managerul unui bar, în vreme ce Ceres e… grădinar. Artemis încearcă din răsputeri să menţină pacea în sânul “familiei”, dar cum zeii îşi pierd puterile, se ivesc tot felul de necazuri… amuzante, dar numai pentru cititori! Căci Parliament Hill e atât de departe de Olimpul mult iubit!!
NUVELIST,
sînt incompetent în alimentarea locomotivelor;
sînt incompetent în eternitatea fotosintezei;
sînt incompetent în speologie;
sînt incompetent în cultivarea bujorilor;
sînt incompetent în a înţelege o bujie;
sînt incompe
