Regina Ana a României – Un război, un exil, o viaţă

Viaţa ultimei regine a României, transcrisă de principele Radu de Hohenzollern-Veringen, soţul fiicei sale, Margareta de România, şi prefataţă de soţul său, regele Mihai I al României, va impresiona în mod cert cititorul. Este viaţa complicată şi tragică a unei tinere fete, născută în cel mai burghez arondisment parizian, le seizième, în familia prin­­ciară de Bourbon-Parma, ca fiică a principesei Margareta a Danemarcei, educată, asemeni tuturor fetelor de familie regală, în spiritul credinţei, muncii, devotamentului şi datoriei, devenită, din chiar ceasul căsătoriei, şi rămasă, pentru o jumătate de secol, Regină în exil a unei ţări nefericite.

Principesa Margareta a României – Nunta de diamant

Povestea de dragoste a regelui şi a reginei merge mai departe decât destinul personal al unui bărbat şi al unei femei, a căror iubire se măsoară cu durata unei vieţi. Este povestea unui exil, a unei ţări, a unei părţi irosite dintr-un secol de neînţeles; este povestea unui neam lovit de alţii şi rătăcit în el însuşi. Anul acesta se împlinesc şaizeci de ani de la căsătoria lor. „Nunta de diamant”, aşa se numeşte sărbătoarea celor care stau uniţi sub semnul căsătoriei timp de şase decenii, neîntrerupt. Regele şi regina sunt oameni cărora nu le plac destăinuirile, nici cuvintele mesteşugite. Deşi devotamentul lor pentru ţară şi pentru celălalt sunt evidente, lor nu le place ca acest lucru să fie descris ori elogiat. Aşadar, să considerăm volumul de faţă o poveste cu poze, în care oamenii de astăzi să-şi scalde privirea în iubire, frumuseţe, speranţă şi mândrie. Şi un omagiu adus regelui şi reginei. Principesa Margareta a României, Principele Radu al României. De aceiaşi autori Coroana română, la 140 de...

Mircea Martin – Dicţionarul ideilor

Volumul „Dicţiunea ideilor” este o contribuţie valoroasă şi originală la analiza unui raport extrem de important în teoriile socio-umane ale cunoaşterii, anume raportul dintre natural, artificial şi autentic, aplicat asupra discursului metaliterar. Cartea se constituie ca o însumare de analize a acestui raport în opera unor teoreticieni ai fenomenului literar români şi străini: Tudor Vianu, G. Călinescu, B. Fondane, Matei Călinescu, Marcel Raymond, Roland Barthes, Carlos Bousoño, Jaap Linnvelt. Departe de a fi o simplă însumare de analize aplicate, cartea este de fapt o critică a conceptelor folosite deopotrivă de cercetarea antropologică, cea estetică şi cea pur literară şi o contribuţie esenţială la un proces de inserare în modernitate a culturii române. Contribuţiile teoreticienilor români sunt văzute în raportul lor de originalitate-sincronicitate cu cele ale cercetătorilor străini, înscriindu-se într-un proces de organicitate care implică categorii culturale largi. De acelaşi autor Singura critică Order Dicţionarul ideilor Preţ @ RON19,90 Qty: Adauga in cosul de...

Dinu Kivu – Rezistenţa prin teatru

Orice carte nouă modifică imaginea autorului, chiar dacă el este o veche cunoştinţă – cum este pentru mine Dinu Kivu. De altfel acesta este şi rolul unei cărţi: să prindă noile riduri ale autorului. Dacă un nou rid este şi o nouă idee, cartea şi-a împlinit destinul. Cred că prezenta carte are foarte multe şi benefice riduri. Această carte modifică substanţial imaginea mea, oricum aburită, despre Dinu Kivu. Îl credeam un foiletonist, un jurnalist, un scriitor mai degrabă descriptor al clipei, dar el avea o genă de universitar. Mi-a făcut o mare surpriză studiul despre realitate şi convenţie în Poetica lui Aristotel, din acest volum, de o coerenţă impecabilă. Era chiar o atitudine îndrăzneaţă în epoca de glorie a realismului socialist să încerce să demonstreze că Aristotel greşea absolutizând teoria artei ca imitaţie a realităţii. Nu spune nici că arta poate fi o deformare a realităţii până la confuzie, ci introduce, cu prudenţă, un termen din teatru, anume convenţia, care ascunde totul fără a salva nimic, pentru că, într-adevăr, arta este convenţională dar niciodată realistă. Cred că amprenta lui Dinu Kivu nu este a teoreticianului sau a istoricului, ci a polemistului temut care te copleşeşte prin argumente culturale. Aici, paginile ce se referă la vechi şi uitate spectacole sunt pline de viaţă prin spectacolul comparatist pe care îl interpretează...

Alexander Hausvater – Tovarăşul pionier

O nouă istorie a comunismului povestită pentru bolnavii mintali, scrie, după Matei Vişniec, Alexander Hausvater în drama Tovarăşul pionier, cu deosebirea că procesul de spălare a creierelor prin sovietizare este, aici, mult mai cinic, fiind aplicat asupra copiilor. Se pregăteşte un detaşament de luptă ca în Cruciada copiilor, de Lucian Blaga, dar nu eliberarea Sfântului Mormânt este scopul, ci sovietizarea prin delaţiune. Acest mod de a scrie presupune o anumită implicare subiectivă. Implicarea este a omului care nu poate uita, în schimb, detaşarea comică este, cu certitudine, a artistului. De acelaşi autor...

Alexander Hausvater – Decameronul

Cu o anexă de compoziţii muzicale ale lui Eli Rubinstein Alexander Hausvater reface modelul iniţial al poetului dramatic, autor, interpret şi regizor al propriilor texte. Evident, Decameronul este o adaptare scenică după povestirile lui Boccacio, dar una foarte ingenioasă, născocită de nevoia permanentă de implicare politică a acestui artist militant careeste Hausvater. Nu umorul combinaţiilor sexuale din epoca Renaşterii îl interesează pe autorul scenariului, ci suferinţa fără fund a omenirii căreia îi găseşte echivalenţe în imagini scenice sau literare. De acelaşi autor Ultima...