Currently Browsing: Colecţia de Artă

Bogdan Petriceicu Haşdeu – Aghiuță. Foaie umoristică, satirică și critică

În istoria presei și a literaturii române, revista Aghiuță (1863-1864) reprezintă o floare rară, ce nu poate fi asemănată – din punct de vedere al calității, intensității și imprevizibilității umorului – decât cu Moftul român, din perioada directoratului lui I.L.Caragiale (1893, 1901). Order Aghiuță. Foaie umoristică, satirică și critică Preţ @ RON75,00 Qty: Adauga in cosul de...

Caragiale I. L. – Teatru

Caragiale a delimitat şi impus teritoriul dramaturgiei româneşti cu numai cinci piese, patru comedii şi o dramă, scrise pe durata a doar unsprezece ani. Timp de un secol şi peste trei decenii, cât a trecut până astăzi de la prima lectură publică a Nopţii furtunoase, cea dintâi dintre marile lui piese, perimetrul problematic, de viziune, stilistic şi tipologic al teatrului românesc, atât în registrul comediei, cât şi în cel al dramei, fie aceasta „de idei“, fantastică ori mitologizantă, a rămas cel stabilit de Caragiale. Pentru literatura dramatică românească el a avut şi are acelaşi rol ca în literatura franceză Corneille, Racine şi Molière laolaltă. I-a fixat, pentru eternitate probabil, tiparele şi întinderea, specificul şi frontierele. Order Teatru Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Silvia Irina Zimmermann – Carmen Sylva. Regina poetă

Apreciată la vremea ei pentru angajamentul şi talentul de a media între culturi, Regina Elisabeta a României (1843-1916) este considerată până în zilele noastre drept una dintre cele mai importante mediatoare ale literaturii şi culturii româneşti în spaţiul de limbă germană de la sfârşitul secolului al XIX-lea.   Prin apariţia sa neconvenţională ca scriitoare, sub pseudonimul literar Carmen Sylva, angajată în propăşirea dinastiei române, prima regină a României, Elisabeta, a demonstrat în faţa publicului semnificaţia modernă a „profesiei“ de soţie de monarh, un exemplu pe care succesoarea sa, Regina Maria a României îl va desăvârşi.   „Regina şi eu urmăm două căi diferite, dar idealul nostru este acelaşi.“ Regele Carol I al României   „În ciuda atitudinii mele critice din tinereţe, astăzi îmi dau seama că am învăţat multe de la regina poetă. A fost un strălucitor model de amabilitate, de maniere perfecte şi de generozitate. (…) A fost o mare personalitate, şi odată cu ea o întreagă epocă s-a sfârşit. A fost o figură unică – Carmen Sylva: regina poetă.“ Regina Maria a României   Silvia Irina Zimmermann (născută în 1970 la Sibiu) a studiat la universităţile din Sibiu şi Marburg şi este doctor în literatură germană cu o teză despre opera literară a Carmen Sylvei. A publicat mai multe cărţi despre regina poetă şi este iniţiatoare şi membră fondatoare a Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied. Order Carmen Sylva. Regina poetă Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

Marilena Ilieșiu – Povestea poveștii în filmul românesc (1912-2012)

Într-o fascinantă incursiune în cinematografia românească, Marilena Ilieșiu examinează modul în care sunt spuse poveștile în filmele din diferite epoci, începând cu cea „primitivă” și până în prezent. Order Povestea poveștii în filmul românesc (1912-2012) Preţ @ RON27,95 Qty: Adauga in cosul de...

Vasile Florea – Istoria Artei Românești

Apărută în condiții grafice de excepție și fiind extrem de bine documentată, lucrarea se adresează tuturor iubitorilor de artă atât profesioniștilor în materie, cât și publicului larg. Bogat ilustrat, volumul oferă o imagine de ansamblu, sugestivă și cuprinzătore, a evoluției fenomenului complex al artei de pe teritoriul...

Radu Săgeată – Statele lumii contemporane

59.90 – 45.00 Lei Prima parte a lucrării este consacrată unor aspecte teoretico-metodologice care privesc statul ca sistem geografic şi social-politic, alcătuit din teritoriu şi populaţie, capitală ca nucleu politic al statului şi graniţele ca organism periferic al acestuia, tipurile de state şi caracteristicile lor. Lucrarea se continuă cu o radiografie a tuturor entităţilor statale din lume la începutul celui de-al doilea deceniu al mileniului trei, folosind indicatori semnificativi, compatibili, din cele mai recente surse statistice ONU, corelate cu lucrări similare, de prestigiu, din literatura internaţională de profil. Centrul de greutate îl reprezintă monografiile regionale, alcătuite la nivelul fiecărui stat şi structurate în patru secţiuni: date generale, cadrul natural, repere istorice şi repere socioeconomice. Fiecare dintre cele 193 de state este precedat, în policromie, de câte o sc Order Statele lumii contemporane Preţ redus @ RON45,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »