Currently Browsing: Colecţia de Artă

Rudyard Kipling – Cartea junglei

Premiul Nobel pentru Literatură, 1907 „pentru puterea de observaţie, originalitatea imaginaţiei, virilitatea ideilor şi remarcabilul talent narativ care caracterizează creaţia acestui autor de reputaţie mondială„ Cartea junglei este o culegere de povestiri scrise În perioada În care Kipling a locuit in Vermont. Dintre acestea, celebre sunt cele trei povestiri, consacrate şi de filmul cu acelaşi nume, despre aventurile unui „pui de om” abandonat, Mowgli, crescut de lupi în jungla indiană. Povestirile cu animale ale lui Rudyard Kipling au fost adaptate cu succes şi au devenit scenarii de film şi de desene animate, îndrăgite de copii şi nu numai de ei. De acelaşi autor Căpitanii curajoşi A doua carte a...

Rudyard Kipling – Căpitanii curajoşi

Premiul Nobel pentru Literatură, 1907 „pentru puterea de observaţie, originalitatea imaginaţiei, virilitatea ideilor şi remarcabilul talent narativ care caracterizează creaţia acestui autor de reputaţie mondială„   Romanul „Căpitanii curajoşi” surprinde aventura pe mare a lui Harvey Cheyne, răsfăţatul fiu al unui american bogat. Trecând prin nenumarate întâmplări, primejdii şi ameninţări, tânărul Harvey devine un marinar de nădejde, curajos, priceput şi gata să înfrunte orice primejdie. La sfârşitul sezonului de pescuit, după câteva luni de la căderea lui de pe puntea pachebotului de lux, Harvey îşi regăseşte părinţii. Aceştia, fericiţi peste măsură să-şi revadă fiul pe care-l credeau mort, sunt, în acelaşi timp, surprinşi să descopere noul caracter al băiatului lor, căruia munca grea şi riscul vieţii pe mare îi schimbaseră complet concepţiile asupra lumii. De acelaşi autor Cartea junglei A doua carte a...

Rudyard Kipling – Se lasă noaptea

Premiul Nobel pentru Literatură, 1907 “pentru puterea de observaţie, originalitatea imaginaţiei, virilitatea ideilor şi remarcabilul talent narativ care caracterizează creaţia acestui autor de reputaţie mondială“ „Acordandu-i Premiul Nobel pentru Literatura in acest an lui Rudyard Kipling, Academia Suedeza doreste sa ofere un omagiu literaturii Angliei, atat de bogata in nume glorioase,  si celui mai de seama geniu in arta naratiunii pe care aceasta tara l-a dat in vremurile noastre.“ C.D. af Wirsén, Secretar Permanent al Academiei Suedeze, in Discursul de acordare a premiului, Stockholm, 1907 „Viata lui Dick si fatala sa calatorie finala sunt o metafora pentru disparitia curtoaziei barbatului secolului al XIX-lea in fata femeii noi, ceea ce face ca povestea sa fie mai bogata si mai interesanta decat au vazut-o multi dintre contemporani.“ The Guardian „Intors din infernul scaldat intr-o lumina sublima a Sudanului, pictorul Dick Heldar reintalneste in ceturile Londrei femeia pe care in copilarie jurase ca o va iubi toata viata. Melodrama? Poate. Dar totul este adevarat, «bazat pe o intamplare reala» – cum ar promova Hollywoodul povestea daca s-ar hotari sa o refilmeze. Kipling impleteste printre firele acestui roman o istorie personala secreta.“ Mihai...

Rudyard Kipling – A doua carte a junglei

Premiul Nobel pentru Literatură, 1907 „pentru puterea de observaţie, originalitatea imaginaţiei, virilitatea ideilor şi remarcabilul talent narativ care caracterizează creaţia acestui autor de reputaţie mondială„ „A doua carte a junglei” este o colecţie de povestiri scrise în perioada în care Kipling a locuit la Vermont. Cinci dintre ele continuă şirul aventurilor lui Mowgli din prima „Carte a junglei„, relatând în final întoarcerea lui în lumea oamenilor. Celelalte povestiri au subiecte independente şi, cu excepţia uneia dintre ele, toate se petrec în fascinanta lume a Indiei. De acelaşi autor: Cartea junglei Căpitanii...

Rudyard Kipling – Cartea junglei

Premiul Nobel pentru Literatură, 1907 “pentru puterea de observaţie, originalitatea imaginaţiei, virilitatea ideilor şi remarcabilul talent narativ care caracterizează creaţia acestui autor de reputaţie mondială“ Cartea junglei este o culegere de povestiri scrise În perioada În care Kipling a locuit in Vermont. Dintre acestea, celebre sunt cele trei povestiri, consacrate şi de filmul cu acelaşi nume, despre aventurile unui “pui de om” abandonat, Mowgli, crescut de lupi în jungla indiană. Povestirile cu animale ale lui Rudyard Kipling au fost adaptate cu succes şi au devenit scenarii de film şi de desene animate, îndrăgite de copii şi nu numai de ei. Order Cartea junglei Preţ @ RON59,90 Qty: Adauga in cosul de...

Rudyard Kipling – Cartea junglei

Premiul Nobel pentru Literatură, 1907 “pentru puterea de observaţie, originalitatea imaginaţiei, virilitatea ideilor şi remarcabilul talent narativ care caracterizează creaţia acestui autor de reputaţie mondială“ – Cine strigă? răcni Shere Khan, iar din adâncul râpei se ridică un păun splendid, care scoase un ţipăt strident. – Eu, Mowgli. Tâlhar de turme, ţi-a sosit timpul să vii la Stânca Sfatului. Akela, goneşte-i în jos! În jos, Rama, în jos! Bivolii se buluciră o clipă la intrarea râpei, dar când Akela dădu drumul din răsputeri strigătului de vânătoare, se repeziră unul după altul, ca nişte bărci negre, iar în urma lor se prăvăleau bolovanii şi se ridica nisipul răscolit în goana copitelor furioase. Odată porniţi, nu mai era chip să fie opriţi, şi, înainte de a fi ajuns la vadul râpei, Rama simţi apropierea lui Shere Khan şi mugi. – Ha-ha! spuse Mowgli, călare pe el. Acum ştii ce te aşteaptă. De acelaşi autor Cartea junglei A doua carte a...

« Older Entries Next Entries »