Premiul Nobel pentru Literatură, 2009 „Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“ Leagănul respiraţiei a avut o altă destinaţie. Scrierea Hertei Müller nu era programată să fie prima carte a unui laureat Nobel, nici să fie în ton cu opera care a consacrat-o. Trebuia să fie un volum de mărturii, dar moartea prematură ai eroului Oskar Pastior, poetul supravieţuitor al lagărului sovietic, a făcut ca ea să nu mai fie semnată în doi. A fost predată editurii germane înainte de a primi Premiul Nobel. „În 2001, am început să-mi notez discuţiile mele cu foşti deportaţi din satul meu”, aminteşte unui reporter german.”Ştiam că Oskar Pastior fusese şi el deportat, şi i-am spus c-aş dori să scriu despre asta. A vrut să mă ajute cu amintirile lui. Ne-am întâlnit regulat, el povestea şi eu notam. Curând însă a apărut şi dorinţa să scriem împreună cartea.“ În 2004, ea şi cu Oskar Pastior, împreună cu Ernest Wichner, au plecat într-o călătorie documentară în Ucraina, în locurile unde existaseră cîndva lagărele staliniste. Într-un alt interviu, Herta Müller vorbeşţe despre „fericirea tristă“ a lui Pastior la revederea lagărului unde muncise şi flămânzise timp de patru ani, mereu la limita dintre viaţă şi moarte. „Pentru călătorie îşi cumpărase o salopetă. De ce oare? Doar nu trebuie să mai munceşti acolo – i-am spus, şi-am râs amândoi. Acolo, în lagăr, s-a purtat ca unul întors acasă. Lagărul era tinereţea lui.“ În 2006, Oskar Pastior a murit. „După moartea sa, am fost ca paralizată… Abia după un an m-am decis cu greu să mă despart de «noi» şi să scriu singură un roman. Dar n-aş fi putut-o face fără detaliile lui Oskar Pastior din viaţa cotidiană de lagăr.“ Dacă în trecut Herta Müller a prelucrat experienţe personale şi elemente...