Premiul Nobel pentru Literatură, 1910 „ca omagiu pentru desăvârșita sa artă, pătrunsă de concepția idealistă, realizată pe parcursul unei lungi și importante, activități ca poet liric, scriitor dramatic, romancier și autor al unor nuvele de renume mondial„ În nuvela Călătorie în căutarea fericirii, un tânăr nobil aflat în drum spre potenţiala sa logodnică trage la un han unde cunoaşte o servitoare care se dovedeşte a avea un suflet mare, pe măsura sărăciei materiale şi a nefericirii sentimentale. Umila cameristă îi atrage atenţia tânărului, stârnindu-i apoi simpatia şi, în cele din urmă, sentimente mai reale şi mai puternice decât cele induse de convenţionala uniune cu o femeie al cărui comportament trădează vanitatea frumuseţii fizice şi a rangului. În Jorinde, o tânără şi foarte frumoasă femeie străină apare într-un oraş și îi tulbură peste măsură viaţa liniştită. Dispuşi să facă gesturi necugetate pentru a-i intra în graţii, bărbaţii se depun singuri la picioarele acestei femei, a cărei secretă datorie este răzbunarea unei nedreptăţi familiale din trecut. Doar că raţiunea inimii se dovedeşte a fi mai puternică decât voinţa şi datoria, iar blestemul sângelui vărsat lucrează pe căi nebănuite. Venită pentru răzbunare, femeia este trădată de propria inimă şi, astfel, atrage asupră-i un stigmat şi mai mare. Măgăriţa este tot o nuvelă construită în jurul unei nedreptăţi. O „familie“ alcătuită dintr-o bătrână, fiica ei „cu mintea neîntreagă“, copila din flori a acesteia şi o măgăriţă bolnavă îşi duce traiul mizer într-o pădure la marginea satului. Abandonate de comunitatea căreia îi aparţine membrul marcant care a dezonorat-o pe fata slabă de minte, bietele femei reprezintă, de fapt, amintirea şi dovada păcatelor oamenilor. Având, datorită vieţii umile pe care o trăiesc, o speranţă de mântuire pe lumea cealaltă, bătrâna se întreabă, totuşi, dacă vor mai fi împreună cu animalul, singura fiinţă curată şi credincioasă. Doar că, înfrântă de natura rea a oamenilor, bătrâna nu...
