Currently Browsing: Laureaţi Nobel

Aleksandr Soljenitin – Iubeşte revoluţia!

Premiul Nobel pentru Literatură, 1970 “pentru forţa morală cu care a continuat tradiţiile fundamentale ale literaturii ruse” Nerjin, eroul romanului şi un alter ego idealist al autorului, este un tânăr  matematician însetat de cunoaştere şi atras de literatură şi de istorie. Puternic instalat în utopismul vârstei sale, face tot posibilul pentru a servi regimul sovietic. El, intelectualul puţin naiv, câteodată prostănac, întotdeauna curajos, înfruntă frigul, foamea, batjocura şi pedepsele nedrepte, cu speranţa că într-o zi va fi primit în rândurile artileriei. În faţa realităţii crude, pe care o dezbate alături de colegi, Nerjin închide ochii. Nimic nu este întâmplător, toată suferinţa trebuie să aibă un sens, crede el. Nici o nedreptate nu-i poate anihila avântul revoluţionar. Iubeşte revoluţia! este autoportretul unui Soljeniţîn încă exaltat şi candid, din ce în ce mai lucid, însă fidel convingerilor sale – un visător ce refuză realitatea. De acelaşi autor O zi din viaţa lui Ivan...

Aleksandr Soljenitin – Iubeşte revoluţia!

Premiul Nobel pentru Literatură, 1970 “pentru forţa morală cu care a continuat tradiţiile fundamentale ale literaturii ruse” Iubeşte revoluţia! este, înainte de toate,o operă neterminată. Cine are chef să citească un roman căruia nu-i ştim sfârşitul? Şi de ce ar fi publicată o operă abandonată de autorul său? Volumul de faţăeste un roman scris de Soljeniţîn la 23 de ani, la sfârşitul anilor ‘40, înainte de a fi trimis în lagăr, fiind o primă dovadă a geniul care va excela printr-o mânuire abilă a destinelor individuale şi colective, o impresionantă forţă poetică, simţ al detaliului, ironie subtilă. Avem, deci, un document literar de prim rang. Nerjin, eroul romanului şi un alter ego idealist al autorului, este un tânăr  matematician însetat de cunoaştere şi atras de literatură şi de istorie. Puternic instalat în utopismul vârstei sale, face tot posibilul pentru a servi regimul sovietic. El, intelectualul puţin naiv, câteodată prostănac, întotdeauna curajos, înfruntă frigul, foamea, batjocura şi pedepsele nedrepte, cu speranţa că într-o zi va fi primit în rândurile artileriei. În faţa realităţii crude, pe care o dezbate alături de colegi, Nerjin închide ochii. Nimic nu este întâmplător, toată suferinţa trebuie să aibă un sens, crede el. Nici o nedreptate nu-i poate anihila avântul revoluţionar. Iubeşte revoluţia! este autoportretul unui Soljeniţîn încă exaltat şi candid, din ce în ce mai lucid, însă fidel convingerilor sale – un visător ce refuză realitatea. Alexandr Soljeniţîn (1918–2008), condamnat la muncă silnică în 1945 pentru „activităţi contrarevoluţionare”, se face cunoscut în 1962 datorită cărţii O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. În 1968, i se publică în Occident Primul cerc şi Pavilionul Canceroşilor. Pentru Soljeniţîn, marea operă este însă restabilirea, printr-un roman istoric, a adevărului despre Revoluţia din 1918, demers notat R-17 sau Roata Roşie. În 1970, primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, iar în 1973 publică Arhipelagul...

Samuel Beckett – Proust

Premiul Nobel pentru Literatură, 1969 „pentru scrierile sale, care – în noile forme de roman sau dramă – caută o atitudine pentru sărăcia omului modern „ Greu de închipuit „întâlnire“ mai improbabilă decât aceea dintre Samuel Beckett şi Marcel Proust, dintre irlandezul închis în tăceri grele de sens şi parizianul intoxicat de verbozitatea de salon. Faptul ca ea a avut totuşi loc, faptul că în 1931, la şapte ani de la moartea lui Proust, autorul lui Molloy a dedicat acest opuscul celui ce-l zămislise pe Swann ne somează să ne revizuim criteriile de clasificare. De acelaşi autor Opere I. Integrala prozei...

Samuel Beckett – Opere IV. Cum e. Mercier şi Camier

Premiul Nobel pentru Literatură, 1969 “pentru scrierile sale, care – în noile forme de roman sau dramă – caută o atitudine pentru sărăcia omului modern “ Avînd în centru cupluri de personaje complementare care le prefigurează pe acelea din piesele sale de teatru şi folosind procedee specifice dramaturgiei, fiecare dintre cele două romane explorează o dimensiune distinctă a voiajului: timpul său spaţiul. Dacă în Cum e naratorul, care se tîrăşte prin noroi spre dublul său exis­ţential, acordă o importanţă esenţiala timpului, trezindu-ne con­ştiinţa nemărginirii, eternităţii şi inexorabilităţii sale, în Mercier şi Camier cele două personaje cutreieră un loc fără identitate, un spaţiu labirintic, pluvios şi înşelător, în căutarea unui „altundeva“ care se destramă de îndată ce este atins. Order Opere IV. Cum e. Mercier şi Camier Preţ @ RON34,95 Qty: Adauga in cosul de...

Samuel Beckett – Opere III. Molloy. Malone murind. Nenumitul

Premiul Nobel pentru Literatură, 1969 “pentru scrierile sale, care – în noile forme de roman sau dramă – caută o atitudine pentru sărăcia omului modern “ Cel de-al treilea volum din seria de autor „Samuel Beckett” cuprinde romanele din trilogia Molloy, Malone murind, Nenumitul, publicate între anii 1951 şi 1953. Creînd impresia unor cercuri concentrice, din ce în ce mai strîmte şi mai sufocante, care închid înăuntrul lor personaje adîncite într‑o căutare de sine repetitivă şi epuizantă, romanele din trilogia Molloy, Malone murind, Nenumitul stau sub semnul conştiinţei acute a faptului că fiinţarea este marea tragedie a umanităţii şi sub acela al aspiraţiei necontenite către neant. Dezbrăcate de orice convenţii ale narativului şi transpuse într‑un limbaj adesea esenţializat pînă la limită, cele trei romane se construiesc în jurul unor personaje care par să se decorporalizeze treptat. Order Opere III. Molloy. Malone murind. Nenumitul Preţ @ RON42,95 Qty: Adauga in cosul de...

Samuel Beckett – Opere II. Murphy. Watt. Vis cu femei frumoase şi nu prea

Premiul Nobel pentru Literatură, 1969 “pentru scrierile sale, care – în noile forme de roman sau dramă – caută o atitudine pentru sărăcia omului modern “ Cel de‑al doilea volum din Seria de autor „Samuel Beckett“ reuneşte trei romane din prima perioadă de creaţie a scriitorului: Murphy (1938), Watt (1953) şi Vis cu femei frumoase şi nu prea (1992). Scrise în limba engleză şi presărate cu numeroase detalii autobiografice, acestea se supun încă într‑o oarecare măsură canoanelor româneşti legate de intriga, personaje şi decor, deschizând vasta galerie de antieroi beckettieni cu trei figuri memorabile – Murphy, Watt şi Belacqua –, solipsistul indolent, cugetătorul solitar şi eternul crai. Order Opere II. Murphy. Watt. Vis cu femei frumoase şi nu prea Preţ @ RON49,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »