Premiul Nobel pentru Literatură, 1970
“pentru forţa morală cu care a continuat tradiţiile fundamentale ale literaturii ruse”
Iubeşte revoluţia! este, înainte de toate,o operă neterminată. Cine are chef să citească un roman căruia nu-i ştim sfârşitul? Şi de ce ar fi publicată o operă abandonată de autorul său? Volumul de faţăeste un roman scris de Soljeniţîn la 23 de ani, la sfârşitul anilor ‘40, înainte de a fi trimis în lagăr, fiind o primă dovadă a geniul care va excela printr-o mânuire abilă a destinelor individuale şi colective, o impresionantă forţă poetică, simţ al detaliului, ironie subtilă.
Avem, deci, un document literar de prim rang.
Nerjin, eroul romanului şi un alter ego idealist al autorului, este un tânăr matematician însetat de cunoaştere şi atras de literatură şi de istorie. Puternic instalat în utopismul vârstei sale, face tot posibilul pentru a servi regimul sovietic. El, intelectualul puţin naiv, câteodată prostănac, întotdeauna curajos, înfruntă frigul, foamea, batjocura şi pedepsele nedrepte, cu speranţa că într-o zi va fi primit în rândurile artileriei. În faţa realităţii crude, pe care o dezbate alături de colegi, Nerjin închide ochii. Nimic nu este întâmplător, toată suferinţa trebuie să aibă un sens, crede el. Nici o nedreptate nu-i poate anihila avântul revoluţionar.
Iubeşte revoluţia! este autoportretul unui Soljeniţîn încă exaltat şi candid, din ce în ce mai lucid, însă fidel convingerilor sale – un visător ce refuză realitatea.
Alexandr Soljeniţîn (1918–2008), condamnat la muncă silnică în 1945 pentru „activităţi contrarevoluţionare”, se face cunoscut în 1962 datorită cărţii O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. În 1968, i se publică în Occident Primul cerc şi Pavilionul Canceroşilor. Pentru Soljeniţîn, marea operă este însă restabilirea, printr-un roman istoric, a adevărului despre Revoluţia din 1918, demers notat R-17 sau Roata Roşie. În 1970, primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, iar în 1973 publică Arhipelagul Gulag.
Leave a Reply