Premiul Nobel pentru Literatură, 2009 „Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi“ Cartea apărută recent la Editura Humanitas este o alegorie cu stil despre supravieţuirea într-o lume a perversiunilor, în care până şi vulpea era vânător. Animalele, plantele, bălegarul şi cenuşiul fabricilor, cu abatoare în jur, nu sunt decât o radiografie a societăţii în care omul nu era decât o unealtă socială, în schimbul slujirii nimicului preamărit cu pompă.”Încă de pe atunci vulpea era vânătorul” se poziţionează ca un denunţ literar care despică diavolul născut şi crescut de un sistem totalitar. Ca şi “Animalul inimii” este o carte despre frenezia şi iureşul şoaptelor care în scrierea profund interiorizată devin urlete peste bezna totalitară. Nici Adina, nici Paul, nici Clara nu sunt personaje de poveste. Doar vieţuitoare printre furnici şi muşte, peste balega ce tronează imperial cât statura ochiului stăpânului care străluceşte. „Şi flegma străluceşte,” ne spune autoarea direct şi fără alambicuri stilistice. Herta Müller nu are poveşti în care binele să învingă răul. În cărţile sale, “din aburul fricii, paşii devin verticali”, păduchii de frunze compun onduleul părului prezidenţial, sertarele sunt căptuşite cu urechi, abatoarele răsfiră miros de piele arsă şi totul pare un pasaj din cartea morţii. Nici un licăr de speranţă, pentru că “în spatele capului trec pantofii, în ceafă răsună paşii.” Întreaga carte este o succesiune de metafore ce se ridică la înălţimea Nobelului. Volumul are un şir obsedant de întrebări, fără răspuns. În loc să lămurească, adâncesc depresia. Actorii acestei lumi se impart în două. Dar şi unii şi alţii trebuie să poarte măşti. Herta Müller a fost şi rămâne de partea “capetelor care se leagănă în ritmul cântecului şi se deosebesc de cele care veghează.” Peste alte meridiane, iubitorul de Virginia Woolf poate regăsi o trăire similară,...