Currently Browsing: Bookshop

Angel Gutierrez Tapia – 616. Totul e infern

În Totul e infern, cazurile misterioase şi inexplicabile – sau cu greu explicabile -, prezente în această carte, au o bază reală. Pasajele citate din Biblie, precum şi interpretările biblice şi alte texte referitoare la Diavol, există; după cum sunt exacte şi fragmentele din textele apocrife, condamnate de Biserică. Numărul 616 este atribuit, iniţial, în Apocalipsa Sfântului Ioan, Fiarei, adică lui Lucifer încarnat. Acest număr a fost înlocuit mai târziu de către primii creştini, care au introdus numărul 666. Acest număr este legat de temutul împărat roman Nero, crud persecutor al creştinilor. Conform Bibliei, Lucifer a fost cel mai pur dintre îngeri, înainte de a-şi schimba bunătatea în răutate, din dorinţa sa de a fi egalul lui Dumnezeu. Pentru teologi, este o mare taină de ce permite Dumnezeu influenţa răului în lume. Ei cred că este vorba despre un plan superior pe care omul nu îl poate înţelege. Dintre numeroasele taine evanghelice, cea mai mare este în continuare fraza rostita de Iisus înainte de a-şi da suflarea, pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”, fraza ce apare în Evangheliile lui Matei si Marcu. Compania lui Iisus este ordinul religios creştin cel mai progresist şi cu cel mai mare număr de membri din lume. De la fondarea, de către spaniolul Ignatiu de Loyola, a acestui ordin, iezuiţii s-au dedicat studiului ştiinţific, investigării evenimentelor paranormale şi ezotericului, în căutarea ADEVĂRULUi. Concluzia îngrijorătoare la care ajung autorii David Zurdo Saiz şi Angel Gutierrez Tapia, în lumina faptelor şi a neindoielnicei fermităţi a logicii, ar putea fi...

Mihai Albu – Afacerea Meditaţia Transcendentală

Ce a fost această Meditaţie Transcendentală? Un pretext pentru timorarea intelectualilor? O demonstraţie de forţă a Securităţii? Un avertisment pentru cei ispitiţi de gândul frondei? Doina Jela, Cătălin Strat şi Mihai Albu readuc în actualitate episodul şi răspund multor întrebări pe care evenimentul cu pricina le-a trezit în mintea...

Richard Keating – Secretele fotografiei digitale pentru începători

În ziua de azi, fotografii amatori care utilizează aparate digitale au o sarcină mult mai uşoară decât premergătorii lor care foloseau aparatele clasice cu film. Aparatele digitale sunt mult mai uşor de utilizat, rezultatul este mult mai reuşit decât în cazul aparatelor analogice, fotografierea se învaţă mult mai rapid iar tehnica este mai accesibilă, mai atractivă. Totuşi, tehnica nu înseamnă totul deoarece aparatul digital – oricât de profesional ar fi – nu gândeşte în locul nostru. În general, marea majoritate a fotografilor începători comit cam aceleaşi greşeli banale care pot ruina cele mai frumoase clipe, pe când marea parte a acestor erori se pot corecta cu puţină atenţie şi câteva cunoştinţe minime. Cartea de faţă va explora tocmai acest mic teritoriu esenţial oferind cititorilor sfaturi practice şi actuale (din...

Ştefan Mircea Iencean – Actualităţi în tumorile intracraniene

CUPRINS PREFAŢA / 5 Capitolul I.CLASIFICAREA TUMORILOR INTRACRANIENE  / 13 Prof. dr. A.V. Ciurea, Dr. St. M. Iencean, Prof. dr. I. Poeata 1. Definitie / 13 2. Etiologie / 13 3. Incidenta / 15 4. Clasificarea tumorilor intracraniene / 17 5. Caracteristici imunohistochimice şi genetice ale tumorilor intracraniene / 22 Capitolul II. MORFOPATOLOGIA TUMORILOR INTRACRANIENE  / 31 Prof. dr. A.V. Ciurea, Dr. M. Mitrică, Dr. A. Şt. Iencean 1. Tumorile gliale intracraniene / 31 2. Tumorile plexurilor coroide / 37 3. Tumorile neuronale si neurogliale  / 37 4. Tumori ale regiunii pineale / 38 5. Tumorile embrionare / 38 6. Tumorile nervilor cranieni şi periferici / 40 7. Meningioamele / 40 8. Tumorile cu celule germinale / 42 Capitolul III. PATOLOGIE MOLECULARA SI GENETICA IN TUMORILE CEREBRALE PRIMARE / 44 Dr. F. M. Brehar, Prof. Dr. A.V. Ciurea 1. Introducere    / 44 2. Ciclul celular şi apoptoza / 45 3. Rolul receptorilor tirozinkinazici în controlul proliferării celulare / 52 3.1. Receptorii tirozinkinazici / 53 3.1.1. Proteina Ras / 55 3.1.2. Fosfolipaza C-g (PL C-g) / 57 3.1.3. Fosfatidilinozitol 3-kinaza (PI 3-kinase) / 58 4.    Patologia moleculară a astrocitoamelor / 60 4.1. Perturbarea ciclului celular şi a apoptozei  / 60 4.2. Alterarea funcţiei receptorilor tirozinkinazici / 61 4.3. Alterarea căii de semnalizare a proteinei Ras / 62 4.4. Alterarea căii de semnalizare a Fosfolipazei C-g (PL C-g) / 62 4.5. Alterarea căii de semnalizare a fosfatidilinozitol 3-kinazei (PI 3-kinase) / 63 4.6. Mutatiile genetice frecvente în astrocitoame  / 63 4.6.1. Astrocitomul pilocitic / 64 4.6.2. Xantoastrocitomul pleiomorf / 65 4.6.3. Astrocitoamele difuze, infiltrative gradul II / 65 4.6.4. Oligodendroglioamele / 65 4.6.5. Astrocitoamele grad III, anaplazice / 66 4.6.6. Glioblastomul multiform / 66 5. Rolul celulelor stem tumorale în oncogeneza glioblastomului / 67 6. Mutatiile genetice frecvente in tumorile neuroectodermale primitive (Primitive neuroectodermal tumors – PNETs) / 70 6.1. Retinoblastomul...

Sorin Cheval – Geografie generală. Caietul elevului pentru clasa a V-a

Geografie generală. Caietul elevului pentru clasa a...

Kristin Cast – Obsesia

Blocați în tunelurile din Tulsa, Zoey și prietenii ei trebuie să gândească o cale de a ține piept unor forțe malefice care amenință să-i nimicească pe toți. Îngerul căzut Kalona, consortul Marii Preotese, își folosește puterile pentru a-i strânge sub vraja sa pe novicii și pe profesorii din Casa Nopții. Un secret vechi de secole ar putea distruge influența lui nefastă, dar oare Zoey se simte pregătită să facă față adevărurilor care ar putea ieși la iveală? Order Obsesia Preţ @ RON39,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »