Cum poţi interpreta versurile: “Dumnezeu/ şi-o /ia /la /palmă/ privindu-ne” altfel decât o blasfemie? Şi prin „Călăul harnic”, Alexandru Petria provoacă cititorul şi incită critica să caute motivaţia artistului şi el un creator nedus la biserică. Limbajul poetului retras în munte e dur precum dangătul de clopot dintr-un sat pustiu, unde iubirile „se dilată spectaculos în amănunte” şi se consumă până ce “oboseala rupe ritmul rugăciunii din doi”. În noul volum de poeme marca Petria, senzualitatea abundă şi îneacă moralistul singuratic din scrierile sale politice. Chiar şi printre “cafele cu gust de carne”, poetul nu-şi uită obsesia: râde de politrucul care aduce lumina de la Ierusalim. „Femeia e învierea ta la purtător”. Dar şi iubirea e “un călău harnic cu securea tocită”. Zău chiar aşa? Cunoscutul sexolog David Deida consideră că prin sexualitate îl poţi descoperi pe Dumnezeu. Jurnalistul Stéphane Barsacq scoate un titlu trăznit pentru a-l descrie pe Cioran: “Ejaculări mistice”. Şi aşa mi-am adus aminte de celebra lucrare a lui Erik Erikson “Tânărul Luther – un studiu psihanalitic”, prin care explică cum Martin Luther a scris cele 95 de teze pe poarta bisericii din Wittenberg după 13 poluţii nocturne. Celebrul psiholog american demonstra că revoluţionarul religiei nu era decât un maniac depresiv, caz patologic şi azi. Vrea Petria să-l descopere pe Atotputernic prin voluptatea cărnii? “Sigur ne vom smotoci, frumoaso,/ cu iisus alături, / 69 şi alte trebuşoare./ pentru ca mai apoi să proclame că “poezia e ca banda de prins muşte/ la femeile de treabă-/ lăsaţi-le/ să vină la mine,/ sunt un bun creştin”. Să fie doar o iubire cu trupul de cuvinte? Păi, Alexandru eu zic să te hotărăşti....
