Currently Browsing: Bookshop

John Carlin – Rafa

„Finala Wimbledon din 2008 dintre Rafa Nadal şi Roger Federer a fost partida cea mai lungă din istoria de 131 de ani a acestei competiţii şi, pentru mulţi, cea mai frumoasă partidă de tenis jucată vreodată. John McEnroe, care se afla pe Terenul Central în calitate de comentator pentru televiziunea americană, a declarat că este cel mai bun joc pe care l-a văzut vreodată. Bjorn Borg, aflat şi el în arenă ca spectator, omul care l-a învins pe McEnroe în cel mai aprig duel de până la Nadal şi Federer pe care şi-l putea aminti cineva la Wimbledon, a declarat şi el că fusese martorul celei mai măreţe partide din istorie. Unii ziarişti sportivi au spus că a fost pur şi simplu cea mai frumoasă încleştare din întreaga lume a sportului.” John Carlin Order Rafa Preţ @ RON45,00 Qty: Adauga in cosul de...

Horia A. – Vlase, magnific 7

“Lumea handbalului românesc îl cunoaşte pe excelentul technician Oprea Vlase doar prin intermediul rezultatelor sale! Omul acesta a deschis- cu ajutorul minţii sale iscoditoare, al unei puteri de muncă uluitoare – porţile afirmării handbalului românesc în lume.” De acelaşi autor Gruia, mister handbal Order Vlase, magnific 7 Preţ @ RON40,00 Qty: Adauga in cosul de...

Octavian Pantiș – Musai List

Ne trăim viața în intervale de timp bine definite: secunde, minute, zile, ani. Fiecare clipă trecută aduce cu sine provocarea celei care urmează, iar rolul nostru este de a decide cum alegem să petrecem timpul pe care-l avem la dispoziție. Octavian Pantiș, unul dintre cei mai apreciați traineri din România și specialist cu o experiență de peste 15 ani în Time Management, ne pune pe gânduri cu privire la modul în care ne administrăm atât timpul de la birou, cât și cel pe care-l petrecem alături de cei dragi sau angrenați în activități care ne fac plăcere. Mai mult decât atât, ni se oferă instrumente și sfaturi practice pentru a deveni mai eficienți și mai productivi la locul de muncă, precum și sugestii pentru a petrece timp de calitate pe plan personal. Scrisă într-un stil alert și extrem de concis, Musai List este cartea care ne va învăța pe fiecare dintre noi cum să obținem mai mult din cea mai importantă resursă pe care o avem la dispoziție – timpul, cum să muncim mai inteligent și mai cu folos și, nu în ultimul rând, cum să trăim o viață relaxată și plină de bucurii. „Am scris această carte pentru a-ți oferi idei, sugestii, exemple și întrebări pe baza cărora să poți decide mai bine cum să folosești această prețioasă resursă care este timpul.” Octavian...

Mishima Yukio – Îngerul decăzut

Suntem la începutul anilor ’70. Avocatul Honda, ajuns la vârsta de optzeci de ani şi posesor al unei averi considerabile, întâlneşte un tânăr de şaisprezece ani, orfan, şi îl adoptă, având motive să creadă că este a treia reincarnare a prietenului său din perioada adolescenţei, Kiyoaki, a cărui poveste de dragoste narată în Zăpada de primăvară a avut un sfârşit tragic. Kiyoaki, Isao, înfocatul patriot din Cai în galop, şi Ying Chan, frumoasa prinţesă thailandeză din Templul Zorilor, s-au stins fiecare la vârsta de douăzeci de ani. Oare cu Tōru se va întâmpla la fel? Este el, de fapt, Kiyoaki? Bătrânul avocat nu este departe de propriu-i sfârşit, dar nu-i rămâne decât să aş-tepte pentru a afla deznodământul. Însă Honda nu este pregătit pentru ceea ce îi va dezvălui Satoko, iubita din tinereţe a lui Kiyoaki, acum stareţă a mânăstirii budiste unde se refugiase după teribila dezamăgire. Order Îngerul decăzut Preţ @ RON32,00 Qty: Adauga in cosul de...

Tolkien J.R.R. – Stăpânul Inelelor. Întoarcerea Regelui

Bătălia finală împotriva lui Sauron, Seniorul Întunecimii. Dar Frodo şi Sam sunt singuri în Mordor, încercând să răzbească până la Hăul Destinului pentru a distruge Inelul Suprem. Lupta lor pare fără sorţi de izbândă, însă micuţii hobbiţi sunt mai puternici decât ar fi crezut oricine. Din păcate, triumful binelui nu este absolut. Hobbiţii se vor întoarce în Comitat, dar cel de-al Treilea Ev al Pământului de Mijloc ia sfârşit. Începe Evul Puterii Omului şi nu se ştie dacă oamenii vor avea înţelepciunea şi curajul să-şi distrugă propriul Inel al Puterii sau dacă vor fi ei cei distruşi. Order Stăpânul Inelelor. Întoarcerea Regelui Preţ @ RON55,99 Qty: Adauga in cosul de...

Muriel Spark – Serafimul şi Zambezi. Integrala prozei scurte

De la Serafimul şi Zambezi (1951) până la Fugă de Crăciun (2000), povestirile lui Spark acoperă cinci decenii în care autoarea a trecut cu uşurinţă de la poveşti cu stafii la fantezii suprarealiste, de la thrillere psihologice la SF. Volumul de faţă este mărturia extraordinarului său talent, îmbinând umorul mereu actual al autoarei cu o viziune unică asupra naturii umane şi o economie de stil dusă la...

« Older Entries Next Entries »