Currently Browsing: Bookshop

Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni. 3 volume

Cel mai iubit dintre pământeni. 3 volume

Alexandru Ciubotariu – Istoria Benzii Desenate Româneşti

Peste o sută de ani de BD românesc sunt inventariaţi, comentaţi şi ilustraţi în albumul Istoria Benzii Desenate Româneşti, lucrare întocmită şi îngrijită de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu. După cum spun autorii, cartea s-a născut firesc, din necesitatea de a înlătura confuzia din jurul acestei forme de artă, adesea confundată cu ilustraţia de carte, caricatura, desenul animat sau filmul de animaţie. Rezultatul a peste 20 ani de documentare, dar şi al unei pasiuni neobosite pentru BD, cartea acoperă o zonă puţin explorată a artelor vizuale din România, conturând în acelaşi timp o istorie paralelă a secolului XX românesc. Împărţită în trei capitole – Vârsta de Aur (1891-1947), Socialism şi BD (1948-1989) şi Banda Desenată Contemporană (1990-2010) – cartea prezintă nu numai evoluţia fenomenului şi a tehnicii BD în România, ci şi paradoxurile acestei evoluţii: spre exemplu, banda desenată a ajuns în România pe filieră austriacă, şi nu franceză, iar supereroii din prima perioadă a BD-ului românesc nu seamănă deloc cu cei din Franţa sau SUA, fiind mai degrabă continuările în cerneală ale unor personaje populare precum Păcală. Planşe originale, pagini din reviste, decupaje din almanahuri – toate aceste materiale au fost adunate, scanate şi redate în Istoria Benzii Desenate Româneşti, alcătuind un album impresionant vizual, care ilustrează trecerea de la alb-ngru la color, rafinarea scenariilor, a detaliilor, complicarea sau simplificarea bulelor de dialog. Peste 150 de artişti sunt analizaţi şi urmăriţi în evoluţia lor în perimetrul BD-ului românesc. Pentru mulţi dintre aceştia evoluţia continuă în afara graniţelor, atât în timpul regimului comunist, cât şi după 1989. Pe lângă o mult-aşteptată aliniere la circuitul european de ţări care au o astfel de istorie (dintre vecinele mai apropiate: Ungaria, Serbia şi Polonia), albumul apărut la Vellant reprezintă dovada unei istorii de peste un secol în care „microbul” BD a supravieţuit regimurilor şi modelor. Autorii şi-au propus să aducă în lumină,...

Matthew Reilly – Planul Majestic 12

Ce i-a determinat să alcătuiască cea mai ambiţioasă listă de ţinte pentru o vânătoare de capete? Ce se va întâmpla pe 26 octombrie, când toate aceste capete vor fi căzut? Puşcaşul marin Shane Schonfield – ajuns şi el pe lista „trofeelor” de vânătoare – încearcă, aproape singur, să dea un răspuns. Să salveze ce semai poate salva… Pe urmele lui – necruţătorii vânători de recompense solitari, superantrenata grupare Skorpions, misterioşii mercenari din IG-88 şi… necruţătorul Black Knight. Acesta însă are propriul său scop… Toate serviciile secrete deţin mici părticele de adevăr, uneori doar bănuite. Dar regula de aur a serviciilor secrete din toată lumea spune: Mossadul ştie întotdeauna. Order Planul Majestic 12 Preţ @ RON29,99 Qty: Adauga in cosul de...

Hunter C.C. – Shadow Falls. Trezită în zori de zi. Vol 2

Kylie luptă în continuare să facă faţă vieţii din lumea reală, dar şi celei din lumea fiinţelor supranaturale din care nu este sigură că doreşte să facă parte. Întrebarea Ce fel de creatură sunt eu? o urmăreşte continuu şi îşi doreşte mai mult decât orice să găsească răspunsul. Înconjurată de vampiri, vârcolaci, metamorfi, zâne şi vrăjitoare, trebuie şi ea, la rândul ei, să descopere ce puteri are şi ce loc ocupă în marea familie a creaturilor din lumea fantastică. Dar, până atunci, are de înfruntat o fantomă insistentă care îi tot repetă că o persoană dragă ei îşi va pierde viaţa în curând, dar şi o creatură venită din partea întunecată a lumii supranaturale, care o urmăreşte pas cu pas. Curajoasa Kylie depăşeşte obstacole, realizează lucruri de care înainte nu era capabilă, trece prin momente palpitante şi tulburătoare, alături de adevăraţii prieteni. Şi fiindcă totul se petrece în Shadow Falls, o tabără de adolescenţi, nu poate lipsi nici povestea romantică. Cine va fi alesul? Seducătorul Derek sau vârcolacul Lucas? O carte amuzantă, emoţionantă, romantică, dar pe alocuri şi cu scene de-a dreptul înfricoşătoare, cu răsturnări de situaţii nebănuite şi cu personaje minunate care – indiferent dacă sunt vampiri sau vârcolaci, fiinţe umane ori metamorfi – ne arată că la minunata vârstă a adolescenţei totul devine posibil. ”Am râs şi am plâns atât de mult când am citit această carte… mi-a plăcut la nebunie! Citeam din ea de câte ori aveam ocazia, pentru că pur şi simplu nu-mi venea să o mai las din mână.” – URBAN FANTASY...

Radu Andriescu – Pădurea metalurgică

O ruptură totală de lirismul tradiţional (care, între noi fie vorba, se regăseşte în cele mai «moderne» manifestări poetice, chiar şi în fracturism, fie şi în manifestările hip-hop autohtone, fie şi în «băşcălie»), o abordare de tip anglo-saxon cu rădăcini vizibile în T.S. Eliot (lipsită însă de substratul metafizic/cult al poemelor acestuia şi chiar, de ce nu, de acelaşi lirism decelabil în La figlia che piange), cu totul neobişnuită pentru peisajul nostru poetic. (Bogdan-Alexandru...

Elisabeta Rizea – Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara

„Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia… Zece ani au stat în munte. După zece ani i-a prins. Şi nu avea stabil pe undeva. I-a cătat de-a rându. Avea bordeie pe toate văile şi pe toate dealurile. Când a născut pe fetiţa aia, i-a făcut copăiţă de coajă de brad şi au cusut-o, aşa, şi a dat-o cu răşină să nu curgă şi să-i facă baie. Până au făcut şi ei rost de o copaie. Şi noi le duceam când le puteam duce, când nu puteam, nu le duceam şi răbdau.“ (Elisabeta RIZEA) ELISABETA RIZEA (1912-2003) s-a născut în comuna Domneşti din judeţul Argeş. A sprijinit activ grupul de rezistenţă anticomunistă Arsenescu-Arnăuţoiu din Munţii Făgăraşului. A fost arestată şi torturată de autorităţile comuniste în 1952 şi 1961, fiind condamnată la 12 ani de închisoare. Order Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »