Currently Browsing: Bookshop

Ken Follett – Zbor periculos

Este iunie 1941 şi războiul nu merge deloc bine pentru Anglia, care aruncă în luptă val după val de bombardiere peste Canalul Mânecii, doar ca să fie doborâte de Luftwaffe. Cerurile – şi războiul, de altfel – par să îi aparţină lui Hitler. Însă pe o mică insulă daneză din Marea Nordului, Harald Olufsen, un tânăr de 18 ani cu talent ingineresc, descoperă o instalaţie secretă germană, aşa cum nu a mai văzut niciodată. Harald ştie că trebuie să împărtăşească descoperirea cuiva – tot ce trebuie să facă este să îşi dea seama cui. Cum Anglia pregăteşte cel mai mare atac aerian plănuit vreodată, descoperirea lui Harald ar putea întoarce soarta războiului. Dar Harald are la dispoziţie doar un vechi biplan – Viespea -, abandonat într-o biserică în ruine, un avion atât de uzat încât pare puţin probabil să se poată ridica de la sol. Urmărit de duşman, vânat de colaboraţionişti, fără să aibă practic nici o pregătire, cu o rezervă limitată de combustibil şi fără să fie sigur că poate supravieţui zborului de aproape o mie de kilometri, Harald poartă cu sine cea mai mare şi poate singura speranţă de a evita un dezastru. Order Zbor periculos Preţ @ RON27,99 Qty: Adauga in cosul de...

Tania Zamorsky – Odiseea

După ce s-a numărat printre învingători în războiul troian, marele erou Ulise îşi începe călătoria spre casă, Itaca. Drumul va dura nu mai puţin de zece ani. Fiind blestemat de zei, care stăpâneau pe atunci pământul, Ulise trece printr-o mulţime de aventuri: se luptă cu Ciclopul mâncător de oameni; biruie vraja fermecătoarei Circe; călătoreşte în lumea întunecată a lui Hades; supravieţuişte după ce ascultă cântecul vrăjit al sirenelor; scapă din ghearele furiosului zeu al mării, Poseidon. Urmăriţi cum se luptă eroul nostru pentru a-şi regăsi familia şi mai ales cum va reuşi să depă­şească toate obstacolele ivite în cale. Order Odiseea Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Adams Richard – Watership Down

Într-o zonă liniştită din Anglia rurală, unde-şi au sălaşul mai multe familii de iepuri, se arată la un moment dat semnele ameninţătoare ale apropierii oamenilor. Ce şanse vor avea un iepuraş vizionar şi fratele său, dăruit cu toate virtuţile unei căpetenii, să-şi salveze prietenii şi să-şi poarte ceata înspre locuri neumblate de oameni ca să-şi întemeieze noul sălaş? Şi ce sacrificii vor trebui să facă pentru a şi-l ocroti? Începe o călătorie cum nu le-a mai fost dat sã facã vreodată iepurilor, o adevărată odisee, cu pericole şi ispite la tot pasul, cu îndoieli şi temeri, cu intrigi şi caractere puternice. Destinaţia: Watership Down, locul ideal, ferit de primejdii, unde iepurii îşi pot duce traiul fără griji. O poveste care afascinat generaţii întregi de copii şi nu numai. Order Watership Down Preţ @ RON57,00 Qty: Adauga in cosul de...

Alexander Belohlavek – Protecţia investiţiilor străine directe în Uniunea Europeană

Prezenta lucrare este o continuare a monografiei aceluiaşi autor: „Protecţia investiţiilor străine directe în Uniunea Europeană”, care a fost publicată până în prezent în limbile poloneză, rusă şi română. Protecţia investiţiilor este un concept cu impact atât asupra investitorilor individuali, cât şi asupra întregii societăţi contemporane, importanţa lui crescând exponenţial de la un an la altul. Domeniul energiei împreună cu industria automobilelor şi sectorul bancar reprezintă domenii fundamentale ale economiei unui stat. Energetica cuprinde nu numai producerea energiei electrice sau a altor tipuri de energie, ci şi exploatarea şi prelucrarea materiilor prime energetice, transportul şi folosirea energiei. Lucrarea de faţă analizează protecţia investiţiilor străine din domeniul energiei în sensul ei cel mai larg. O atenţie deosebită este acordată Tratatului Cartei Energiei care constituie cel mai important instrument internaţional de protecţie a investiţiilor din acest domeniu. Lucrarea conţine de asemenea şi o traducere a unor prevederi selectate din Tratatul Cartei Energiei şi un rezumat al dispoziţiilor din domeniul energiei din Republica Cehă şi din Uniunea Europeană. Order Protecţia investiţiilor străine directe în Uniunea Europeană Preţ @ RON199,00 Qty: Adauga in cosul de...

Salom Alehem – Poveste de dragoste

Stempeniu este un lăutar vestit, după care suspină toate fetele din ţinutul Ucrainei. Nu există nuntă de oameni înstăriţi la care el să nu fie chemat să-şi vrăjească semenii cu vioara lui fermecată. Când frumoasa Rohele îi fură inima, începe adevăratul „roman” – povestea de dragoste în care n-a crezut niciodată, dar în care se vede prins în cele din urmă cu toate sensibilităţile şi nostalgiile sale de artist. Prin poveste, melodiile lui Stempeniu ajung în toate inimile care păstrează amintirea primului fior al dragostei. Order Poveste de dragoste Preţ @ RON14,90 Qty: Adauga in cosul de...

Rachel Caine – Stingerea. Vampirii din Morganville 7

Maleficul Bishop nu mai stăpâneşte peste oraşul Morganville. Ca urmare, vampirii localnici au făcut concesii importante populaţiei umane. Cu nou-regăsitele lor libertăţi, Claire Danvers şi prietenii ei aproape că încep să se simtă în largul lor… Claire chiar poate să se concentreze asupra studiilor, iar prietena ei, Eve, este primită în compania teatrală locală. Numai că, atunci când una dintre colegele ei de scenă dispare, după ce începuse să lucreze la un documentar de scurt-metraj, Eve se gândeşte la ce-i mai rău. Claire şi Eve descoperă curând că proiectul acestui film, al cărui subiect îl reprezintă chiar vampirii, este mai amplu şi mai primejdios decât ar fi bănuit cineva. Order Stingerea. Vampirii din Morganville 7 Preţ @ RON36,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »