Currently Browsing: Bookshop

Aldous Huxley – Dans grotesc

Dans grotesc, cel de-al doilea roman scris de Huxley, este o satiră la adresa cercurilor intelectuale londoneze de după Primul Război Mondial. Sătul de cariera de pedagog de școală, unde are senzația că își îndobitocește elevii cu fraze sforăitoare, și entuziasmat de proiectul pantalonilor săi pneumatici, tânărul Theodore Gumbril pleacă să-și caute norocul în capitală. Dar Londra postbelică pare să fi devenit o lume lipsită de valori, cuprinsă de o adevărată febră a hedonismului și populată de personaje grotești – pictori ratați, poetastri înflăcărați, critici pompoși, savanți mediocri și muze nazuroase. Order Dans grotesc Preţ @ RON28,95 Qty: Adauga in cosul de...

Ioan Măric – Lada de zestre

Ce altceva poate fi lumea din pânzele mele, atât de lăudate de privitori şi de criticii de artă, care mi-au conferit nu puţine premii în ţară şi străinătate, decât o întâlnire cu neprihănirea copilăriei din sufletul nostru, cu surâsul limpede şi senin, fidel unui umor ce loveşte dar nu răneşte, căci mai degrabă el celebrează puterea noastră de a ne veseli, de a ne bucura în faţa personajelor pitoreşti şi a poveştilor sprinţare ale satului meu, ale satului românesc de ieri, din lumea lui Creangă, ale satului de astăzi, poate mai sărac în obiceiuri şi snoave, ale satului cel prezent mereu în sufletul nostru, spre a dăinui şi a-şi apropia meritul...

Thom Singer – Networking de la A la Z

Construirea unei reţele de contacte de afaceri poate fi la fel de simplă ca învăţarea alfabetului. Lucrurile mici pe care le faci contează foarte mult atunci când vine vorba de networking. Atitudinea, Brandul şi Creativitatea reprezintă doar începutul. Fie că eşti expert sau novice în networking, lucrarea de faţă te va determina să analizezi felul în care interacţionezi cu clienţii actuali şi potenţiali şi cu alte persoane aparţinând comunităţii tale de afaceri.   Din această carte vei învăţa că dezvoltarea unei reţele necesită concentrare şi hotărâre, creativitatea contează foarte mult şi consecvenţa este extrem de importantă, fiind cea care determină stabilirea de viitoare contracte.   Networking de la A la Z este făcută pentru a fi citită rapid, într-o cafenea sau în timpul unei călătorii cu avionul. Împărtăşeşte-o cu colegii de serviciu şi cu asociaţii cu care lucrezi pentru a-i inspira şi pe alţii să-şi dezvolte relaţiile de afaceri. Ce mai aştepţi?...

Gheorghe Vîrtosu – O inimă de broscuţă. Vol 2

Trăim într-o societate modernă, tehnologizată la maximum. Avem acces rapid la informaţii în diferite forme. Nici nu ne mai putem imagina viaţa altfel! Dar ne îndepărtăm tot mai mult de spiritualitate… Apărută la Editura Adenium, O inimă de broscuţă vrea să ne amintească (într-o formă originală), că în multe din colţurile pământului, religia şi-a pus amprenta în mod hotărâtor asupra istoriei şi civilizaţiei. Confruntările ideilor personajelor, originalitatea acestora, momentele lor de meditaţie, confesiunile pe care şi le fac sunt tot atâtea ipostaze în care cititorii se pot regăsi cu uşurinţă. Pe măsură ce vom înainta în acest foileton, prefaţat de scriitorul ieşean Liviu Antonesei, poveştile eroilor vor deveni din ce în ce mai complexe, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că O inimă de broscuţăpoate fi considerată o carte de învăţătură, un mic tratat (de altfel) de filosofie, o POVESTE PENTRU TOATE VÂRSTELE. Încadrată în curentul realismului magic, O inimă de broscuţă se bucură de o calitate grafică deosebită, fiind tipărită în Italia.   Order O inimă de broscuţă. Vol 2 Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Gheorghe Vîrtosu – O inimă de broscuţă. Vol 1

Trăim într-o societate modernă, tehnologizată la maximum. Avem acces rapid la informaţii în diferite forme. Nici nu ne mai putem imagina viaţa altfel! Dar ne îndepărtăm tot mai mult de spiritualitate… Apărută la Editura Adenium, O inimă de broscuţă vrea să ne amintească (într-o formă originală), că în multe din colţurile pământului, religia şi-a pus amprenta în mod hotărâtor asupra istoriei şi civilizaţiei. Confruntările ideilor personajelor, originalitatea acestora, momentele lor de meditaţie, confesiunile pe care şi le fac sunt tot atâtea ipostaze în care cititorii se pot regăsi cu uşurinţă. Pe măsură ce vom înainta în acest foileton, prefaţat de scriitorul ieşean Liviu Antonesei, poveştile eroilor vor deveni din ce în ce mai complexe, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că O inimă de broscuţăpoate fi considerată o carte de învăţătură, un mic tratat (de altfel) de filosofie, o POVESTE PENTRU TOATE VÂRSTELE. Încadrată în curentul realismului magic, O inimă de broscuţă se bucură de o calitate grafică deosebită, fiind tipărită în Italia.   Order O inimă de broscuţă. Vol 1 Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Ion Murariu – Istoria ținutului Herța până în anul 1940

Spre a remedia această lacună importantă și a preveni orice interpretare eronată, falsă, ori simplele presupuneri și speculații ale nespecialiștilor, nu atât din țară, cât mai ales de peste hotare, dorind să ofere cititorului posibilitatea de a cunoaște realitatea istorică a trecutului în toată veridicitatea sa, istoricul Ioan Murariu – care ne-a obișnuit în ultimele decenii cu studii și lucrări de o înaltă probitate și responsabilitate în cercetarea și relevarea adevărului, cu meticulozitatea și rigurozitatea științifică ce i-au devenit caracteristice – explorează și sintetizează elementele definitorii ale evoluției Ținutului Herța, din Antichitate și până în 1940, anul ocupării și anexării sale abuzive de către trupele sovietice. În acest scop, autorul utilizează critic o bogată literatură de specialitate, românească și străină – colecții de documente, catagrafii, cronici, recensăminte, mărturii de epocă, dar mai ales documente de arhivă – ordonându-și rezultatele cercetării sale într-o densă și complexă lucrare monografică ce vizează întreaga istorie a vieții materiale și spirituale a locuitorilor herțeni, istorie ce se integrează Moldovei, în mod organic, în întregul Ev Mediu, apoi, în epoca modernă, statului român unitar. Reconstituirea obiectivă, „sine ira et studio”, a trecutului istoric se face printr-o competentă și elevată cercetare și selectare a faptelor, proceselor, evenimentelor istorice reprezentative, cu caracter economic, social-politic, demografic, cultural, religios, din care, fără ca autorul să angajeze niciun fel de polemică, reiese în mod convingător, indubitabil, apartenența qvasi-totală a Ținutului Herța la civilizația și spiritualitatea românească, prin conținutul etnic, lingvistic, confesional al populației, prin întreaga sa evoluție istorică. Textul propriu-zis al lucrării este exprimat într-un limbaj științific, sobru, limpede, firesc, antrenant și, totodată, fiecare pagină este însoțită de un aparat critic, bine dozat și solid argumentat, cu izvoare și lucrări de specialitate, oferindu-i, astfel, cititorului posibilitatea să verifice el însuși cele scrise. Ceea ce sporește considerabil valoarea lucrării – constituind, în același timp, cea mai veritabilă concluzie asupra caracterului românesc al...

« Older Entries Next Entries »