Currently Browsing: Bookshop

Rick Riordan – Percy Jackson şi Olimpienii. Marea monştrilor

Pentru prima dată, Percy Jackson se bucură de o viaţă normală şi liniştită. Totul se schimbă însă în ultima zi de şcoală, când un joc de dodgeball aparent banal se transformă într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte cu o echipă de canibali gigantici. Pentru a-şi salva viaţa, Percy porneşte spre Tabăra Semizeilor, dar descoperă că ameninţarea planează şi asupra taberei. Pinul care proteja „cetatea“ a fost otrăvit, iar hotarele magice au început să-şi piardă puterea de apărare în faţa monştrilor pregătiți să distrugă tot. Îngrijorat de schimbările petrecute în tabără şi bântuit de vise alarmante cu prietenul său dispărut Grover, Percy pleacă împreună cu Annabeth în căutarea leacului salvator. Însă pentru asta eroii vor trebui să înfrunte pericolele înfricoşătoare ascunse în Marea Monştrilor. Order Percy Jackson şi Olimpienii. Marea monştrilor Preţ @ RON29,90 Qty: Adauga in cosul de...

Alena Ježková – 77 de legende pragheze

Praga. Un oraş cu o tradiţie milenară. Un oraş unde istoria pândeşte la fiecare colţ de stradă. Caldarâmul de sub tălpile tale, zidurile locuinţelor, bisericile şi palatele pe lângă care treci, pieţele şi ungherele cele mai ascunse sunt toate îmbibate de un trecut fascinant, pe care poate că nici nu l-ai bănui. Praga abundă de poveşti, legende istorice şi mituri, ­unele consemnate de cronicari străvechi, altele strânse recent laolaltă de filologi entuziaşti. 77 de legende pragheze este o carte adresată tuturor celor care vizitează Praga şi cărora le face plăcere să asculte povestiri încărcate de mister. Majoritatea legendelor fac referire la clădiri şi locuri care încă există şi care pot fi găsite cu uşurinţă pe hărţile detaliate şi clare incluse în paginile acestui volum.   77 de legende pragheze este mult mai mult decât o lectură interesantă şi captivantă, fiind genul de carte care îţi poate da ghes să descoperi tu însuţi monumentele şi obiectivele turistice romantice şi uimitoare din...

Michelangelo Buonarroti – Scrisori

Astfel, epistolarul îl dezvăluie pe autorul său mai mult ca om al raţiunii practice şi mai puţin ca om al ideilor – ceea ce a fost, în ultimă instanţă, Michelangelo şi ceea ce poezia sa dovedește într-o măsură incomparabil mai mare. Relevante pentru reconstituirea profilului moral şi afectiv al artistului, document infailibil datorită spontaneităţii şi redactării în afara oricărui gând de publicare, scrisorile aduc bogate informaţii privind arta sa, istoria elaborării majorităţii operelor sale. Mai mult decât atât, ele reprezintă o posibilitate ideală de a îndepărta erorile sau prezentările unilaterale ale figurii lui Michelangelo, dimensiunea de jurnal aducând la lumină un psiholog şi un bun cunoscător de oameni, o conştiinţă gravă şi un caracter. C.D. Zeletin Order Scrisori Preţ @ RON29,90 Qty: Adauga in cosul de...

Zeletin C.D. – Zdrențe în paradis

Capodopera lui Charles Baudelaire, Florile Răului, în versiunea poetului C.D. Zeletin, se parcurge, de la un capăt la altul, cu o mare încântare estetică. Ea constituie – după părerea mea – o remarcabilă biruinţă a expresivităţii româneşti, atunci când e chemată să încorporeze culturii noastre poetice o seamă de realizări de prim rang ale poeziei universale. – Ştefan Aug....

Alice Munro – Dragă viaţă

Premiul Nobel pentru Literatură, 2013 “un maestru al prozei scurte contemporane” „Gândul că aş fi putut-o sugruma pe sora mea mai mică, adormită în patul de sub mine şi pe care o iubeam mai mult decât orice altceva pe lume. Nu o nebunie sălbatică, ci una aproape în joacă. O sugestie leneşă, somnoroasă, maliţioasă, care părea să aştepte acolo de multă vreme.” Acolo, adică în pivniţa întunecoasă a fiinţei. Gânduri ceţoase, impulsuri obscure, vinovăţii fără vină, acuzaţii difuze. Inexplicabilul sau inavuabilul resimţite ca reacţie firească. Benign demonism infantil, dincolo de logică şi de orice explicaţie. Şi totul în caruselul Relaţiei, cadrul obsedant al acestor istorii de viaţă amară, pestriţă, derizorie. Relaţii între părinţi şi copii, surori şi fraţi, bunici şi nepoţi, unchi, mătuşi, vecini. Cu avorturi, adultere, accidente, sinucideri, apendicite, bovarism, sex aiurea, decizii pripite de nuntă şi despărţire. Gelozie între surori, ura fetiţei faţă de predicile mamei, Parkinson şi Alzheimer, Toronto şi Vancouver, baluri provinciale, paralizii, primele fantazări erotice ale vârstei nubile, rochia mamei, azilul, recuperări sentimentale după jumătate de veac, „apologia vieţii neinhibate”, dar şi rigorile inflexibile ale unui mediu intens irizat religios. Pe scurt, viaţă. Mai precis: draga noastră viaţă. Cea pe care adesea uităm s-o trăim, necum s-o mai şi gândim. Order Dragă viaţă Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

Thomas Bernhard – Extincţie

Iconoclast de mare clasă, uneori la limita blasfemiei, Bernhard a fost toată viaţa în centrul unor scandaluri de proporţii, provocându-le cu o satisfacţie neobosită atât pe scena literară, cât şi pe cea a teatrului. Pricepându-se ca nimeni altul să polarizeze opiniile, a fost urât şi, mai nou, adulat de compatrioţii săi austrieci, deşi a interzis prin testament publicarea oricărei cărţi, producţii teatrale ori lecturi în Austria timp de 70 de ani. „Maniac al dezastrului“, „nemilos şi irezistibil“, „trivial şi sublim“, un artist al exagerării afişând un gust evident pentru hiperbolă, Bernhard este creatorul unui stil unic, obsedant, cu fraze lungi, muzicale, cu repetiţii interminabile care bântuie cititorul. Extincţie este ultimul său roman, un soi de testament plin de o forţă devastatoare şi, pe alocuri, comică. Multe voci îl consideră cea mai bună operă a sa. Order Extincţie Preţ @ RON19,50 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »