Currently Browsing: Bookshop

Fisher Helen – De ce el? De ce ea?

Suntem un cocktail de hormoni. Peste acesta se depun achiziţiile datorate educaţiei şi culturii în care creştem, experienţele de viaţă, căutările personale, setul de valori adoptate, atâtea şi atâtea variabile care compun universul unic al fiecărui individ. Rămâne însă definitorie pentru personalitatea unui om acea „compoziţie chimică” înnăscută, proprie fiecăruia în parte şi bazată pe un număr de patru sisteme: dopamina, testosteronul, serotonina şi estrogenul. În funcţie de aceşti hormoni se diferenţiază patru mari tipuri de personalitate, Exploratorul, Conducătorul, Constructorul şi Negociatorul, uşor de identificat în urma completării chestionarului propus de Helen Fisher în cartea de faţă. Ce anume influenţează alegerea unui anumit partener de viaţă şi de ce unele relaţii pur şi simplu nu funcţionează? Răspunsurile aflate în urma studiului realizat de autoare şi-au găsit confirmarea în cei peste opt milioane de oameni din cele patruzeci de ţări unde a fost pus în aplicare, prin intermediul unor site-uri de servicii matrimoniale. Concluzia: ca să-ţi găseşti dragostea adevărată, este esenţial să te cunoşti pe tine însuţi şi să trăieşti în acord cu propria-ţi identitate. „Nu-i de mirare că există atâţia oameni de ştiinţă, dar şi profani care consideră că «extremele se atrag». La fel, mulţi susţin ideea potrivit căreia «cine se-aseamănă se-adună». Ambele tipare există – şi totul depinde de tipul de personalitate principal al fiecăruia. Era ca şi cum m-aş fi strecurat în bucătăria mamei natură şi aş fi dat peste reţetele ei despre dragoste.“ (Dr. Helen Fisher) Order De ce el? De ce ea? Preţ @ RON37,00 Qty: Adauga in cosul de...

Carlo Goldoni – Teatro III/Teatru III

În secolul al XVIII-lea, perioadele şi modalităţile de a călători coincid cu răspândirea modelor şi maniilor colective. Dacă la nivelul aristocraţiei şi al marii burghezii aflăm moda celebrului «grand tour» , adică acel gen de «turism cultural» şi monden care îi aducea pe nordicii Europei în cele mai vii oraşe ale însoritei Italii, iar pe italieni îi mâna în marile capitale de peste Alpi, Paris, Londra, Viena, la nivelul burghezului mediu – la care se situează societatea trilogiei de faţă –, moda se adapta posibilităţilor financiare şi gustului local. De mai bine de un secol, societatea veneţiană descoperise gustul vacanţelor la ţară, unde, în frumosul peisaj al regiunii Veneto, îşi construise odinioară superbele sale vile nobiliare arhitectul Palladio şi unde, în vremea lui Goldoni, înflorise moda micilor vile, a caselor de vacanţă ; cum le-am numi azi ;, în care mica burghezie îşi permitea şi ea luxul trândăviei, al întâlnirilor mondene şi al conversaţiei. Iar acest răgaz vacanţier devenise o marcă socială, care garanta o anumită percepţie publică. Iar percepţia publică, «reputaţia», este valoarea maximă a societăţii veneţiene din vremea lui Goldoni şi principala obsesie a personajelor sale. Order Teatro III/Teatru III Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Gabriel Liiceanu – Dragul meu turnător

„Mie mi se pare că nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusă pe masa de disecţie a Securităţii n-ar trebui să tacă. Fiecare bucăţică din această experienţă sata-nică, oricât de măruntă ar fi ea, ar trebui adusă în conştiinţa celorlalţi, împreună cu cei care, pierzându-şi calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putinţă.“ (Gabriel LIICEANU) de acelaşi autor: Jurnalul de la Păltiniş (broşată) Order Dragul meu turnător Preţ @ RON47,00 Qty: Adauga in cosul de...

Joseph Loscalzo – Harrison. Medicină Cardiovasculară

Medicina cardiovasculară este o specialitate vastă şi într-o continuă dezvoltare, care cuprinde un număr de domenii specifice precum bolile coronariene, bolile congenitale ale inimii, bolile aparatului valvular al inimii, imagistica segmentelor cardiovasculare, electrofiziologia şi cardiologia intervenţională. Multe dintre aceste domenii necesită o tehnologie nouă care facilitează diagnosticul şi terapia. Natura ultraspecializată a acestor domenii în cadrul cardiologiei şi specializarea continuă a cardiologilor sunt argumente care susţin importanţa unei înţelegeri cât mai vaste a medicinei cardiovasculare de către medicul internist pentru a ajuta pacientul pe parcursul bolii şi pentru a putea face faţă situaţiilor apărute în cursul tratamentului. Harrison – Medicină Cardiovasculară a fost creată având în vedere importanţa medicinei cardiovasculare în cadrul medicinei interne, dar şi rapiditatea cu care avansează bazele ştiinţifice ale acesteia. Scopul principal este oferirea unei priviri succinte asupra domeniului medicinei cardiovasculare. Lucrarea cuprinde: – 44 de capitole în care sunt descrise bolile cardiace congenitale, valvulopatiile, bolile coronariene, tulburările de ritm cardiac, transplantul de cord, endocarditele, pericarditele, şocul cardiogenic, boala vasculară hipertensivă, bolile aortei, hipertensiunea pulmonară etc., la care au contribuit experţi de renume mondial în domeniu; – 5 capitole complete din renumitul DVD Harrison; – 4 atlase care cuprind electrocardiografia, imagistica non-invazivă cardiacă, revascularizarea percutanată şi aritmiile cardiace; – o anexă utilă cu valori de laborator de importanţă clinică; – 112 de întrebări şi răspunsuri pentru autoevaluare. Lucrarea este concepută nu numai pentru medicii în curs de formare, ci şi pentru clinicieni, alţi profesionişti în îngrijirea medicală şi pentru studenţii în medicină care caută să-şi îmbogăţească şi să-şi actualizeze cunoştinţele în acest domeniu ce se schimbă...

Marius Stoian – Proiectul România

„Personal, l-am văzut pe Marius Stoian în special în acţiune concretă, în eficienţa relaţionării cu personalităţi din mediile culturale, sociale şi politice. Această lucrare de eseuri ne arată o „mişcare” a sa, la fel de dinamică şi substanţială, în spaţiul ideilor. Cu această carte, „Proiectul România”, Marius Stoian se arată a fi şi un profesionist al reflecţiei.” Acad. Thierry de Montbrial, preşedintele Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, membru Steering Comitee Bilderberg  „Ca veteran al think-tankurilor internaţionale, pot confirma că se resimte acut necesitatea formării şi promovării unei noi generaţii de analişti cu anvergură strategică. Trimiterea oarecum forţată la reuniunile de elită a unor reprezentanţi români doar în baza funcţiei pe care, pentru moment, o ocupă trezeşte nedumerire de cum deschid gura. Ne trebuie oameni care să fie invitaţi pentru capacitatea lor dovedită de a participa util la marile dezbateri. Clubul România este unul dintre puţinele locuri unde se poate produce decantarea firească a talentelor naţionale.” Sergiu Celac, Ambasador Order Proiectul România Preţ @ RON29,99 Qty: Adauga in cosul de...

Daniela Neagoş – Genetica umană. Suport de curs

Într-o lume în continuă schimbare, genetica, asemănată unei plăci turnante în cadrul ştiinţelor biologice, cunoaşte o popularizare în continuă creştere. Descoperirile din domeniul geneticii moleculare şi ale ingineriei genetice sunt utilizate în elucidarea unor probleme de interes major. Concepută într-un format care o face comprehensibilă, lucrarea se adresează în primul rând studenţilor la medicină, care se pot familiariza uşor cu ea datorită explicaţiilor simple şi clare, precum şi bogatei iconografii ce însoţeşte textul, dar şi medicilor rezidenţi, biologilor, biochimiştilor şi tuturor celor care doresc să se informeze asupra aspectelor importante ale geneticii umane şi să-şi însuşească abecedarul genetic. Order Genetica umană. Suport de curs Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »