Currently Browsing: Bookshop

Rainer Zerbst – Gaudi

Gaudi. Opera completă a marelui Antonio Gaudi. Oricine vizitează Barcelona va întâlni capodoperele lui Gaudi, arhitectul care atrage în Spania iubitori de artă din întreaga lume. Aici, în capitala Cataloniei, a proiectat faimosul arhitect cele mai multe clădiri, incluzând vile pentru burghezii înstăriţi, somptuosul Parc Guell şi cunoscuta biserică Sagrada Familia, la care se lucrează de peste 100 de ani fără să fie încă terminată. Viaţa lui Antonio Gaudi a fost plină de contradicţii. Cartea oferă un studiu aprofundat al întregii sale cariere, prezentând lucrările sale complete prin texte şi...

Răzvan Petrescu – Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini

Deşi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin răspunsurile sale Răzvan Petrescu dovedeşte mai degrabă o poftă nestăpânită de a face proză. Întrebarea e prilej de exerciţiu de stil, realitatea şi ficţiunea îşi dau mâna, iar stilul foarte personal al autorului răzbate de la fiecare colţ de frază. Jocurile de cuvinte abundă, după cum extrem de numeroase sunt paralelele cu muzica şi compoziţia. Ironia caustică şi cinismul (bine temperat) fac casă bună cu referinţele savante. O carte numai bună să-ţi stârnească pofta de a citi, de a asculta muzică de cea mai bună calitate, şi ocazie ideală de a arunca o ocheadă în sufletul şi mintea unuia dintre cei mai importanţi autori de proză scurtă români ai zilelor noastre. Order Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini Preţ @ RON30,00 Qty: Adauga in cosul de...

Bogdan Hrib – Ultima fotografie

Ce faci atunci când, peste câteva săptămâni, împlineşti 50 de ani, nu mai ai nimic de pierdut şi nu mai crezi în nimic? O călătorie lungă pe o luxoasă navă de croazieră, înconjurat de necunoscuţi, poate fi o soluţie? Alexandru Zaharia, fost fotoreporter şi fost proprietar de agenţie de publicitate, crede că da. Crede că se poate pierde printre cei 2.000 de pasageri, că îşi poate căuta salvarea în anonimat şi în singurătate… Greşeşte. Diana lucrează pe vas şi i-a fost colegă în clasa a doua primară. Năvăleşte în viaţa lui cu toate amintirile ei, cu toate înfrângerile şi cu toate frustrările. Ca într-un remake al celor 1001 de nopţi, cei doi încearcă să scape de amintirile dureroase. Dar amintirile lor sunt puternice şi pot fi fatale. Zi după zi, poveştile celor doi nu duc spre o iubire salvatoare, ci doar spre o nouă exacerbare a lipsei de motivaţie, de speranţă, duc spre deznădejde… Order Ultima fotografie Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Sherrie Schneider – Regulile seducţiei

Regulile ar trebui să devină o lectură obligatorie pentru toate fetele care urmează să împlinească 16 ani. › Cartea aceasta dă rezultate… E în răspăr cu comportamentul femi¬nin portretizat în cultura populară, dar adevărul este că nici un bărbat nu-şi doreşte o femeie uşor de obţinut. › Femeilor nu le plac regulile, însă, dacă nu vrei să-ţi pierzi vremea cu bărbaţi al căror unic interes este să te aducă în patul lor, ai nevoie de această carte! › Îmi plac toate cărţile cu Reguli ale acestor autoare. Sunt unice, şi cred că cele două doamne au spart tiparele genului. › Regulile m-au încurajat să devin o persoană sigură pe ea, activă, feri¬cită, cultivată, care nu se mulţumeşte să stea lângă telefon, aşteptându-l să sune. Nimeni nu preţuieşte ceva dobândit prea uşor, asta e tot. › Stă în firea lucrurilor… aşa sunt făcuţi bărbaţii şi femeile. La început n-am fost deloc sigură că trebuie să le folosesc. Sunt o tipă care a reuşit în viaţă, instruită şi dedicată carierei, însă Regulile au dat re¬zultat în cazul meu şi am avut maximum de succes la întâlniri când le-am folosit. › Da, Regulile sunt ultrademodate şi sunt extrem de iritante şi depri¬mante pentru orice om cu o viziune feministă ori postmodernă, dar am descoperit că au o oarece dimensiune eliberatoare. ªi o să încerc câteva, aşa, ca să-mi fac cheful. › A fost o bucurie să citesc această carte. Mi-a plăcut pentru că le învaţă concret pe fete cum să aibă o relaţie fără să se transforme în lipitorile prietenilor lor… › Am răsfoit cartea din plictiseală… şi am fost uluit. Ce m-a şocat este precizia cu care defineşte o serie de lucruri de bază privind întâlnirile şi bărbaţii. › Excelentă carte. Mi-am dorit s-o fi citit acum 25-30 de ani. Order Regulile seducţiei Preţ @ RON23,00 Qty: Adauga in cosul de...

Kennet Fischer – Singurele 3 întrebări care contează

88.90 – 55.00 Lei „Singurele 3 întrebări care contează” se structurează în jurul ideii lui Kenneth Fisher conform căreia succesul unui investitor constă în aplicarea unui algoritm alcătuit din trei intrebări. Ken Fisher pune sub semnul îndoielii toată acea înţelepciune tradiţională care ţine de investiţii şi demontează teorii bine înrădăcinate în conştiinţa colectivă prin dovezi şi date statistice relevante. În mediul economic competitiv din zilele noastre, cea mai bună cale pentru a atinge succesul în investiţii este să ştii anumite lucruri pe care alţii nu le ştiu. Mulţi dintre noi, specialişti sau amatori deopotrivă, suntem de părere că nu putem face acest lucru, aşa că facem pariuri cu piaţa bazaâdu-ne în continuare pe înţelepciunea tradiţională. În lucrarea de faţă, Ken Fisher aruncă în aer toate miturile convenţionale legate de piaţă, pe care sunt bazate cele mai multe decizii legate de investiţii, şi ne dezvăluie o metodologie precisă prin care poţi ajunge să ştii ceea ce alţii nu ştiu. Metodologia, care l-a ajutat pe Fisher să atingă un succes extraordinar de-a lungul carierei sale în sfera financiară, constă în formularea a trei întrebări simple. Prima te va ajuta să vezi lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. Cea de-a doua te va învăţa să vezi lucrurile care celorlalţi investitori le scapă. în final, cea de-a treia întrebare te va ajuta să înţelegi relaţia pe care o ai practic cu piaţa. De acelaşi autor 100 de personalităţi care au definit...

Valerio Massimo Manfredi – Numele meu este nimeni. Jurământul. Vol 1

Pe îndepărtata insulă Itaca, băiatul Odiseu ascultă poveştile regelui Laertes despre expediţia argonauţilor, despre uriaşul Hercule, despre lupte şi aventuri în lumi misterioase, guvernate de zei, iar în tot acest timp visează cu ochii deschişi spre mare. Mulţi ani mai târziu, fiii argonauţilor năvălesc în Sparta, pregătiţi să câştige cu sabia mâna Elenei, femeia de o frumuseţe nebună. Odiseu, războinicul care nu crede în puterea sabiei, ci în forţa cuvântului, le propune pretendenților un pact; dar ceea ce îi împacă momentan pe ahei va declanşa nişte grozăvii de neînchipuit pentru muritori. „O poveste captivantă, o biografie imaginară a celui care a fost şi va rămâne unul dintre cele mai puternice simboluri ale naturii umane.“ Il Messaggero „Cu o măiestrie rar întâlnită, Manfredi ne aduce în mijlocul eroilor homerici, printre oameni vii.“ Panorama Order Numele meu este nimeni. Jurământul. Vol 1 Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »