De Ovidiu Dima Povestea Ultimului patriarh este narată de fiica lui Mimoun Driouch – patriarhul din titlu – de la naşterea lui până la admiterea ei la universitate. Mimoun crede cu tărie că viaţa în patria părinţilor săi nu e pentru el, aşa că asistăm la exodul familiei lui din peisajul rural al Marocului în Catalonia urbană. Natura violentă şi paranoia lui Mimoun generează furie şi frustrare, pe care acesta le varsă în repetate rânduri asupra soţiei şi copiilor. Nu ăsta era destinul lui – această propoziţie se repetă aproape ca o mantră în cazul lui Mimoun, care crede cu tărie în menirea sa măreaţă. Cu toate acestea, odată cu trecerea anilor, ideea începe să-şi piardă conţinutul – Mimoun nu reuşeşte să depăşească limitele rolului pe care sistemul patriarhal i-l impune, însă fiica lui, da. El Hachmi analizează rolul femeilor în cadrul culturii de tip patriarhal, abordând, totodată, probleme contemporane, cum ar fi imigraţia şi integrarea, dar şi identitatea fracturată a individului care îşi are originile în două culturi total diferite. Romanul este deopotrivă saga unei familii marocane şi povestea unei fete care luptă să-şi găsească identitatea şi să scape de sub dominaţia unui tată despotic. Najat El Hachmi construieşte două personaje de o forţă incredibilă, Mimoun şi fiica sa, care ne călăuzesc în două lumi aparent ireconciliabile şi care vor rămâne mult timp în amintirea şi în inima cititorilor. Ultimul patriarh a primit Premiul Ramon Llull în 2008 şi Premiul Ulysse pentru roman de debut în 2009, fiind tradus în engleză, franceză, italiană, portugheză, turcă şi arabă. Despre autoare Najat El Hachmi s-a născut în Maroc şi, la opt ani, a emigrat, împreună cu familia, în Catalonia. A studiat literatura arabă la Universitatea din Barcelona. Scrie de la vârsta de doisprezece ani – la început un hobby, scrisul s-a transformat treptat într-o modalitate de a canaliza această anxietate...
