Jacqueline Pascarl – Cândva am fost prinţesă. Coşmarul unei mame

În Melbourne, în primăvara anului 1980, Jacqueline Pascarl, pe atunci o tânără încrezătoare, dar şi credulă, de doar 17 ani, făcea cunoştinţă cu Bahrin, un tânăr student la Arhitectură. Se îndrăgostesc, îşi fac planuri de căsătorie şi pleacă în ţara lui Bahrin, Terengganu, un sultanat al Malaysiei, bogat în petrol. Acolo, vor fi pregătiţi pentru o viaţă regală, el fiind un prinţ malaysian, iar ea devenind prinţesa Yasmin. Dar, imediat după căsătorie, lucrurile se schimbă în rău. În această poveste dramatică, Jacqueline Pascarl ne descrie cum soţul ei s-a transformat peste noapte într-un tiran, cum palatul în care locuia i-a devenit închisoare, până când, la 22 de ani a reuşit să se întoarcă împreună cu cei doi copii mici ai ei în Australia. Acolo, s-a luptat să obţină singură custodia copiilor. Dar, şapte ani mai târziu, prinţul se răzbună şi îi răpeşte pe copii. Drama personală de până atunci se transformă într-o ştire de răsunet internaţional, cu consecinţe...

Justina Irimia – Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor

„E o şansă ca cineva care are inteligenţă, spirit de observaţie, bucuria descoperirii şi verva povestirii să te ia ca însoţitor într-o călătorie pe care n-ai făcut-o şi pe care, poate, n-ai s-o faci niciodată. Acesta e cazul Justinei Irimia şi al cărţii ei pline de parfumurile stranietăţii. Căci Buenos Aires este capitala unui soi de exil al Europei pe continentul Americii Latine. Şi cum numai un mare exilat îşi scrutează neobosit condiţia în speranţa că va înţelege, odată şi odată, ce e cu el, cartea Ultimul tango la Buenos Aires vă invită să faceţi aventura unei lumi narcisiace, care-şi trăieşte patetic dislocările, o lume care, cum spune autoarea, «se adoră şi se critică permanent».“ (Gabriel...

Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu – Scrisori către Monica

„Să ne întoarcem în anul 1947, pe 8 septembrie, în Gara de Nord. Fiica, frumoasă şi emoţionată, pleca din Bucureşti pe scara unuia dintre ultimele trenuri (la propriu şi la figurat) către lumea liberă, cu doi trandafiri roşii în mână, iar mama rămânea – după cum i-o va spune în scrisorile de mai târziu – «cu spinii lor înfipţi în inimă». Monica Lovinescu credea că pleacă pentru doi-trei ani. Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu avea presentimentul că despărţirea va fi pentru totdeauna. A ştiut din primul moment că plecarea Monicăi o lăsa singură pentru tot restul vieţii, a presimţit că moartea îi va fi umilitoare şi tristă, i-a scris fiicei ei, în metafore care, din păcate, vor corespunde întocmai realităţii, despre «sârma ghimpată» care o va încercui, despre sfârşitul vieţii ei «fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt» şi despre «gândul cumplit că fiinţe dezgustătoare şi-ar bate joc de trupul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase şi că voi îndura, şi dincolo de viaţă, cele mai adânci tristeţi, cele mai grele insulte». Precum personajele din tragedia antică, şi-a presimţit permanent destinul, cu un fel de luciditate mai presus de logică.“ (Astrid CAMBOSE) „Sunt fericită că pot să-ţi scriu; e un lucru minunat să pot să-mi deschid inima, să-mi dau iluzia că vorbesc zilnic cu tine, să-ţi spun că am impresia că însăşi despărţirea fortifică dragostea noastră şi că, dacă vreodată vom fi silite de viaţă să încetăm corespondenţa noastră, în fiecare seară noi două ne vom căuta peste depărtare şi vom vorbi peste oameni şi împrejurări. Amândouă vom spune mereu: «acum se gândeşte la mine» şi niciodată nu vom greşi; poate ne vom striga desnădăjduite nu de îndoiala reciprocă, ci de tragismul împrejurărilor care ne-ar despărţi. […] Voi căuta să-ţi scriu în fiecare seară, cât voi putea, până când voi putea şi după ce nu voi mai putea. Şi...

Radu Rosetti – Din copilărie. Amintiri

„Amândoi părinţii mei aveau o memorie admirabilă şi erau nişte povestitori neîntrecuţi. În lungile seri de iarnă ne ţineau pe noi, copiii, pe profesori, pe guvernante şi pe musafirii zilei ceasuri întregi sub farmecul povestirilor lor, făcând să treacă pe dinaintea ochilor noşti icoanele unui trecut la care luaseră parte sau auziseră amărunte din gura bătrânilor lor. Ce păcat că, mai pe urmă, când îmi dam sama de preţul acelor povestiri şi îmi aduceam aminte încă bine de ele, nu le-am notat, lăsând să se piardă o mulţime de amărunte nepreţuite pentru istoria noastră politică, socială şi economică în veacul trecut!“ Şi în al doilea volum al amintirilor sale, Radu Rosetti, elogiază, cu pietate filială, harul de povestitori al părinţilor săi. Pe sine se ignoră, dar, dacă astăzi putem reconstitui copilăria unui fiu de boier moldovean, împrejurările în care a fost crescut educat şi instruit, dedesubturile luptei pentru unirea principatelor, culisele domniei lui Al. I. Cuza, o putem face pentru că de fapt Radu Rosetti, scriind, s-a îngrijit să nu piardă vreun „amărunt” semnificativ nici despre vremurile care i-au fost povestite, nici despre vremurile pe care le-a trăit el însuşi. Order Din copilărie. Amintiri Preţ @ RON26,00 Qty: Adauga in cosul de...

Aurora Liiceanu – Cuvinte încrucişate

Pornind de la afirmaţia lui Nabokov conform căreia „singura fericire în această lume este să observi, să te examinezi atent pe tine însuţi sau pe alţii”, cartea Aurorei Liiceanu reprezintă o fascinantă analiză a psihicului uman. Dacă prima parte dezvăluie schimbările dramatice pe care „amanuntul biografic” le poate declanşa în viaţa noastră, analizează atitudinea femeii faţă de război, trasează paralele între destinele unor oameni care au trăit în epoci diferite sau prezintă biografiile unor personaje excepţionale ca Marie Leon Bonaparte, partea a doua conţine povestiri despre trădarea sau răzbunarea în dragoste, dar şi despre relaţiile între persoane care se deosebesc ca temperament, statut social sau etnie. Order Cuvinte încrucişate Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Dinu Pillat – Spectacolul rezonanţei. Eseuri, evocări, sinteze

Al treilea volum al seriei de autor Dinu Pillat, Spectacolul rezonanţei (titlu ales de Monica Pillat pentru a evidenţia diversele nuanţe ale criticii de receptare, specifice viziunii autorului), are ca punct de plecare ediţia lui George Muntean, Dinu Pillat. Itinerarii istorico-literare, 1978. Cartea cuprinde studiile critice din perioada 1942–1974, distribuite tematic în secţiunile: Scriitorul ca personaj, Principiul reverberaţiei şi Lecturi. Addenda include pagini din corespondenţa lui Dinu Pillat cu câţiva intelectuali de renume precum Cezar Petrescu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Dumitru Micu, Ov.S. Crohmălniceanu etc. „Demersul lui Dinu Pillat […] este invers celui călinescian, cu care are totuşi comună poziţia iniţială în faţa materialului adunat: la G. Călinescu imaginaţia merge în fascicole dilatante, expansive, în vreme ce la Dinu Pillat imaginaţia acţionează în fascicole concentrate, ca un «laser». De aceea şi textele respective sunt de o foarte strânsă economie, însumând, surprinzător, un extrem de redus număr de pagini. […] Imaginaţia nu este numai, cum îndeobşte se crede, darul fabulaţiei; ea este în primul rând şi în mod esenţial întemeiată pe simţul realului, e însuşirea de a instaura imagini irevocabile, ceea ce Dinu Pillat, cu metoda sa «behavioristă», a realizat magistral în arta sa de biograf şi portretist.“ (Alexandru PALEOLOGU, 1976) „Ca şi Ion Pillat, poetul zonelor medii ale sensibilităţii, Dinu Pillat este criticul prob, care nu urmăreşte seducerea cititorilor prin jocurile de artificii ale inteligenţei. Amândoi, la lectură, îţi lasă un sentiment de securitate şi de încredere. Acele «côteaux modérés» pe care Sainte-Beuve şi le asuma, în critica lui, sunt şi perspectivele poetice ale tatălui, şi acelea critice ale fiului.“ (Şerban CIOCULESCU, 1978) „El nu abordează o singură temă sau sferă de preocupări, ci preferă subiectul global, pagina concentrată, unde trebuie spus tot despre tot. Selecţia sa e riguroasă şi tot ceea ce ţine de sfera detaliului, eliminat. Non multum, sed multa este dictonul lui, după cum ar putea...