O carte despre sfinţii noştri uitaţi în gropile comune

„Cartea despre demintate” nu are autor, dar are personaje de legendă. Volumul oferit cu atâta delicatese de un seamăn de-al nostru conţine file de poveste din viaţa haiducilor pe care nu i-am învăţat în şcoală. Rezistenţa din munţi contra ocupantului sovietic are memorie, dar nu-i dă nimeni vizibilitate. Şi aici gratitudinea anonimului e comparabilă cu cea a apostolilor care au dus mai departe crezul. Dacă sfinţii bisericilor din satele româneşti au figuri cunoscute, pictorii rămân mereu anonimi. Poate blogherul meloman, exasperat de surzenia contemporanilor săi, a compus această Simfonie a V-a pe un C minor al tristeţii şi melancoliei, doar pentru a se întreba asemenea marelui urmaş al lui Mozart, de ce?…de ce?…de ce? Trei bătăi dure pentru exasperantul mi bemol al şoaptelor ce ar trebui să se transforme, ca-n Verdi, în tunet. Poate fi descărcată aici! Suntem un popor nefericit, nu pentru că ne-au plecat copiii spre o lume mai bună, ci pentru că nu ne-am descoperit încă martirii, zidiţi la temelia autostrăzilor sau uitaţi în gropile comune. Grecii trăiesc din mituri pentru că la un anumit timp cineva a ştiut să mărturisească. Şi evangheliile au fost scrise după 160 de ani. Noi încă nu ştim să ne recuperăm memoria recentă. De ce? Tentaculele bestiarului comunist ne-a extirpat acest al şaselea simţ, cel al demintăţii sau nu ne-am eliberat încă din tentaculele caracatiţei Securităţii? „Cartea despre demintate” este antidotul. E vitamina necesară recuperării organismului nostru social, îmbolnăvit de un mediocru virus ce nu se mai lasă dus din mentalul colectiv: frica. Autorul anonim, la fel ca orice bun creştin, oferă soluţia, fără a cere nimic la schimb: Recuperarea Memoriei, ca o terapie. Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul e condamnat la neputinţă, la veşnică robie. De aceea recomand această partitură întremătoare pentru cei care se mai întreabă cine suntem. E trist că semeni de-ai noştri îşi caută modele...

Doina Lemny – Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană

Nu doar stele precum Loie Fuller, Isadora Duncan sau Martha Graham au revoluţionat codurile dansului, îngrădit timp îndelungat în structuri rigide. Contribuţia acestora a fost adesea susţinută şi de alte talente al căror nume a rămas din păcate în umbră. Este şi cazul Lizicăi Codreanu. Într-o carieră „fulgerătoare” de dansatoare, artista a avut timp să colaboreze cu cei mai mari artişti ai secolului XX: Sonia Delaunay, Fernand Léger, Darius Milhaud, Marcel Mihalovici… Improvizaţiile sale pe marginea compoziţiilor Gymnopediilor lui Erik Satie, fotografiate de Constantin Brâncuşi în atelierul său, contribuţiile sale în cadrul seratei dadaiste Coeur à Barbe (1923) şi în cadrul filmului Le Petit Parigot (1926), în mod special, sunt momente cu adevărat remarcabile. Mai mult, în acord cu viziunea sa asupra corpului, Lizica şi-a pus în valoare cunoştinţele despre practicile tămăduitoare ale vracilor români şi cele de yoga pentru a deschide unul dintre primele cabinete de hatha yoga din Paris. Doina Lemny (cercetător la Muzeul naţional de artă modernă, Centrul Pompidou, Paris), autoare a mai multor lucrări despre Constantin Brâncuşi, Henri Gaudier-Brzeska şi Antoine Pevsner, trasează în paginile acestei cărţi fascinante parcursul atipic al Lizicăi Codreanu, pornind de la documente de arhivă, în mare parte inedite. Order Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană Preţ @ RON27,90 Qty: Adauga in cosul de...

Herta Müller: „Guvernarea USL, o piesă cu pungaşi”

Scriitoarea Herta Müller, laureată a premiului Nobel, critică dur, într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel, guvernarea USL, pe care o definește drept „o piesă cu pungași”. Ea nu este o apropiată a intelectualilor lui Băsescu. Cum l-a umilit Herta Müller pe Gabriel Liiceanu în public „Este fără rușine ceea ce face la București așa-numitul regim social-democrat. De fapt, sunt rămășițele partidului comunist, care vrea să-i protejeze pe cleptocrații din rândurile sale”, spune Herta Müller. Ea afirmă că statul de drept a fost golit de conținut, instituțiile importante sunt umplute cu „soldați de partid”, iar timpul este dat înapoi. Ea consideră că „tentativa de manipulare a listelor electorale și amenințările la adresa judecătorilor de la Curtea Constituțională sunt doar vârful icebergului în această piesă cu pungași („Schurkenstuck”). „Pe ăștia îi doare în cot de țară” („Denen ist das Land scheissegal”), apreciază Herta. Ea nu-l uită nici pe premierul Ponta, amintind că acesta și-a plagiat mari părți din doctorat, că s-a „împodobit” cu un titlu universitar care nu există  și apreciind că a fost „socializat” de regimul Ceaușescu. Herta Müller mai crede că, pentru regimul de la București, ceea ce s-a întâmplat în Ungaria a fost o lecție, învățând de acolo cum se anulează o democrație. Scriitoarea germană, născută în 1953 la Nițchidorf, în regiunea Timișoara, a primit premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009. În 1987 a fost nevoită să emigreze în Germania, după ce ani întregi a fost urmărită de securitate și, după 1982, i s-a interzis chiar să mai publice. Citiţi mai mult: Herta Muller, în Der Spiegel: „Așa-numitul regim social-democrat” de la București este fără rușine > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Herta-Muller-Aa-numitul-regim-social-democrat-de-la-Bucureti-este-fr-ruine-998586.html#ixzz2E1lf4QC6...

Cynthia Phillips – 101 lucruri inedite despre Da Vinci

Știm cu toții că Leonardo Da Vinci a pictat Mona Lisa, că a făcut schița aceea faimoasă cu bărbatul în interiorul cercului și că a avut ceva de-a face și cu mediatizatul cod al lui Da Vinci. Dar cum rămâne cu omul din spatele mitului? 101 lucruri inedite despre Da Vinci propune o perspectivă originală, amuzantă asupra...

Peste 100.000 de vizitatori la Gaudeamus

Autorii români încep să vândă din ce în ce mai bine La închiderea Târgului Gaudeamus, care a avut loc duminică seară, au fost anunţate editurile câştigătoare ale trofeelor evenimentului şi cea mai râvnită carte, decisă prin votul publicului. Pe locul I în topul editurilor s-a clasat Humanitas, urmată de RAO şi Nemira, iar cartea cea mai apreciată a fost „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste„, de Andrei Pleşu. La încheierea celei de a 19-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, a fost acordat şi Premiul Educaţia Academiei de Studii Economice din Bucureşti. La secţiunea presă, au fost premiate cotidianul Jurnalul Naţional şi posturile Europa FM şi TVR1. La agenţii de presă, Agerpres a fost câştigătoare, pe baza monitorizării realizate de Agenţia de Presă RADOR. Articole pe aceeaşi temă 25.11.2012 La GAUDEAMUS: „Un coup de foudre litteraire” Cărţi, care mai de care mai frumoase Editurile nominalizate pentru Premiul de Excelenţă au fost: Eikon, Tracus Arte, Noi Media Print, Editura Trei, Cartier, iar cea din urmă a fost aleasă de juriu. „Premiul, în valoare de 10.000 de lei, este oferit de Radio România şi constă în finanţarea parţială sau totală a unui proiect editorial cu alonjă europeană „, se arată în comunicatul organizatorilor târgului. Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian” a fost acordat lui Bruno Mazzoni, pentru contribuţia de excepţie la cunoaşterea literaturii române în spaţiul european şi pentru traducerea în limba italiană a unor importanţi scriitori români, şi lui Dinu Luca, pentru traducerea în limba română a romanului „Obosit de viaţă, obosit de moarte”, de Mo Yan, laureatul Premiului Nobel din acest an, volum apărut la Editura Humanitas Fiction. Miss Lectura a Târgului Gaudeamus a fost desemnată Alina Mihai, studentă la UNATC. Peste 100.000 de vizitatori În cele cinci zile, de miercuri până duminică, la târg au venit 112.000 de vizitatori, peste 370 de expozanţi şi au avut...

Rene Duda – Tinereţea lui Anatol Bogdan

„Oare cât vor mai dăinui“, se întreba adesea Anatol bântuit de triste presimţiri, întorcându-se sleit şi descurajat din plimbările sale crepusculare de la periferia oraşului, care-i amintea uneori de târgul său natal, „oare cât vor mai dăinui oazele acestea spre care să-ţi întorci pentru câteva clipe privirea şi gândurile obosite de marile şi solicitantele ritmuri ale trăirilor prezente?“ În acele zile grele, de crunte şi inexplicabile deziluzii, Anatol începea să înţeleagă în sfârşit că, încet-încet, pe nesimţite, hoţeşte, copilăria se îndepărtează de el, n-o mai poate reţine, devine o străină, şi că nu mai era el, cel pe care îl cunoştea şi îl înţelegea atât de bine. Şi Anatol desluşea, cu o dureroasă strângere de inimă, că acum copilăria trecuse pentru totdeauna, că intrase într-o lume străină, pe care nu o înţelegea,  nu o agrea şi de care se temea.   Iaşi, anii ’50. Un tânăr student la medicină, bântuit de vagi tristeţi ancestrale încearcă să descifreze cât mai multe din tainele vechiului oraş. Popular printre colegi el petrece alături de aceştia zile pline de exuberanţă, de vesele şi îndelungate libaţii, în timp ce multe alte ispite încearcă să-i stea în...