Toivi Theodor – De la Est la Vest. Memorii

Rândurile care urmează relatează evenimente petrecute într-un spaţiu geografic şi temporal larg, care sper să trezească interesul cititorilor. Privilegiile generate de arta proiectării sistemelor hidraulice m-au purtat adeseori în exteriorul meridianelor româneşti sau...

Cu Andrei Pleşu, de la Zen, la fericirea de a face pipi după trei ore de abstinenţă

Pentru a nu-şi consuma în singurătate împlinirea trupească şi sufletească, Andrei Pleşu a simţit nevoia să-şi împărtăşească fericirea, nu printre rafturi cu volumul lui Bertrand Russell, ci într-o conferinţă organizată, taman de ziua internaţională a fericirii, 4 aprilie, de către revista „Cariere„.  S-a declarat nefericit. Şi dornic de solitudine. Semn de bătrâneţe, mi-am zis. Sala „Constanţa” a hotelului Marriott, plină ochi. Scaune suplimentare şi mulţi tineri. 90 de Euro, taxa de participare, se pare că n-a fost o piedică în …calea fericirii de-a te întâlni cu un „boier al minţii.” Am numărat câteva zeci de corporatişti, printre participanţi.Şi mulţi căutători de „networking.” Detaşat,  eliberat de complexele zilei, dilematicul gânditor a cucerit rapid sala. S-a pronunţat, încă de la început, contra clişeelor de tipul „gândirea pozitivă.” Ce-i asta? „Un mare scriitor maghiar, a explicat domnia sa, Peter Esterhazy, a spus: «Gândirea pozitivă e opusul gândirii». „Nu poţi să fii un mecanism care livrează non-stop zâmbete. Nu poţi să întâmpini totul într-o stare orgasmică, fără întrerupere. Viaţa e mai compexă. Ideea să nu ai resentimente, să nu te enervezi… Asta e o gândire angelică.”  Trăim în standarde de serie, nu în standarde individuale, ne-a reamintit vorbitorul. Una dintre piedicile de astăzi în calea fericirii, enunţate de domnul Andrei Pleşu, suprinzător, a dat de gândit celor din sală: „Cum să fii fericit, când ştii că tot ce faci, tot ce speri, se va termina? Finalul, moartea… e final. În mod normal ar trebui să fim tot timpul… înnouraţi, mâhniţi, loviţi de perspectiva fatală. E un miracol că putem trăi, că putem mânca, putem să ne bucurăm, că putem râde, putem iubi… ştiind că toate astea se termină! ” Concluzia a venit imediat în mintea celor prezenţi: da, ştim, dar… căutăm să nu ştim şi în egală măsură, căutăm să fim fericiţi. Interesantă a fost rememorarea celebrei ipoteze lansate de Freud: „subconştientul uman...

Misterioasa ascensiune şi moarte a lui Soliman Magnificul

Timp de 46 de ani, între 1520-1566, Europa a privit cu groază cum Imperiul Otoman, condus de Suleyman I (pentru occidentali – Magnificul, pentru turci – Legiuitorul), înregistra victorie după victorie, ajungând pentru prima dată sub zidurile Vienei în 1529. Ajuns la bătrâneţe, sultanul a pornit o ultimă mare campanie pentru a-l supune pe Maximilian de Habsburg, care pretindea Ungaria otomană. Carte: Viața lui Soliman Magnificul În căutarea gloriei din tinereţe În iarna anului 1566 în Imperiul Otoman s-a dat ordin de mobilizare a trupelor pentru campania din vară, care avea drept ţintă Viena. Sultanul în vârstă de 71 de ani urma să conducă personal marea oaste, însoţit de marele vizir Sokollu Mehmet Paşa. Bătrâneţea lăsase urme adânci pe corpul lui Suleyman: picioarele umflate de gută, trupul îndoit, faţa palidă pe care şi-o ascundea cu ruj (se parea că suferea şi de cancer intestinal). Medicul său personal, evreul Moise Hamon, i-a administrat o perioadă opiu pentru a-i reduce durerile, însă colegii săi musulmani au interzis acest tratament din motive religioase. Nici sufletul sultanului nu era odihnit după moartea iubitei sale soţii Roxelana în 1558. Intrigile l-au făcut să-i ucidă pe marele vizir şi prietenul său din copilărie, Pargali Ibrahim Paşa (1536), pe fii săi Mustafa (1553) şi Bayezid (1561). Mai mult, în 1565 flota otomană s-a întors înfrântă din faţa Maltei de către Cavalerii Ioaniţi, din mâinile cărora cucerea cu 43 de ani înainte Rodosul. Drumul şi asediul Szigetvarului În aceste condiţii, Suleyman pleacă din Istanbul în fruntea armatei la 1 mai 1566. Falnicul armăsar pe care l-a călărit la ieşirea din capitală a fost repede înlocuit cu o caleaşcă şi apoi cu o litieră. Când traversa localităţi mai importante sau doar pentru a infirma bârfele, îşi relua locul în şa. Lângă Belgrad, şezând pe tronul său de aur, l-a primit pe Ioan Sigismund Zapolya, regele Ungariei şi adversarul lui...

Lena Constante – Evadarea tăcută

„Vreau să vorbesc de starea de detenţie, ca atare. Cu perfecta cunoaştere a faptelor. Viaţa de toate zilele într-o celulă. Cred că am trăit o experienţă unică. O femeie, singură, de-a lungul multor ani. Ani făcuţi din ore, din minute, din secunde. Secundele acestea aş vrea să le povestesc, aceste 3600 de secunde dintr-o oră, aceste 86400 de secunde dintr-o zi, care se târşâie încet, de-a lungul trupului, şerpi băloşi urcându-ţi-se în spirale de la picioare până la gât, fără răgaz, fără milă, de dimineaţa până seara şi în nopţile de insomnie, prea dese, continuând să te înlănţuiască fără odihnă şi fără oprire, la nesfârşit. Pentru că vreau să vorbesc şi de demnitatea umană. Şi de acele femei, mai târziu tovarăşele mele de penitenciar, care, împotriva a tot şi a tuturor, au rămas fiinţe profund umane. Şi ca să afirm o speranţă. Speranţa că într-o zi îndepărtată omul va învinge firea. Nu schimbând cursul apelor, deşerturile sau cucerind cosmosul, ci schimbându-se pe sine însuşi. Schimbându-şi inima şi mintea.“ (Lena Constante) „Sunt pagini extraordinare, scrise de Lena Constante, pictoriţă şi scenografă româncă închisă în spaţiul unei celule de cinci metri pătraţi, unde timpul picură cu o încetineală care poate ucide sufletul şi mintea. În cartea Lenei Constante, apreciabile sunt unicitatea mărturiei şi austeritatea în chip straniu poetică a stilului. Şi, după ce am isprăvit lectura, continuăm să auzim vocea acestei femei care a reuşit să evadeze în liniştea propriei minţi: ce răzbunare splendidă asupra călăilor...

Elena Maria Cernăianu – Eu nu ascult de nimeni!

Cireșul meu a-nflorit în noaptea asta…. Mă uit la flori, mă uit la cer sub clar de lună și las să ne-ntâlnească gândul în voia lui deplină, prin aripile tale culese în lumină…. Order Eu nu ascult de nimeni! Preţ @ RON72,47 Qty: Adauga in cosul de...

Elena Lupescu – Memoriile Elenei Lupescu. „M-au denumit jidoavca cu părul roșu”

Memoriile Elenei Lupescu. „M-au denumit jidoavca cu părul...