Ion Valjan – Cu glasul timpului

„Când ai fost fermecat de oratoria lui Tache Ionescu, ţi-ai luat doctoratul în drept la Paris, ai luat aminte la pledoariile unor Dissescu, Arion, Danielopol, Toma Stelian, Vasile Lascăr, Xenopol, Delavrancea şi eşti prieten cu Panait Cerna, fireşte că năzbâtiile copilăreşti făcute pe malurile Borcei, cu lotci scufundate, crăpceni fabuloşi, lipoveni din Comorovca şi negustori brăileni, capătă dimensiuni de destin. Iar când, dincolo de ispitele, legile şi capcanele baroului, toată viaţa ai fost un împătimit al teatrului, cunoscând primul succes de scenă în anul morţii lui Caragiale şi evocând în transă nume legendare precum Aristizza, Ciucureasca, Maria Giurgea, Petre Liciu, Toneanu, Brezeanu, Nottara, evident că întâmplările cu aceştia devin pagini de istorie, fie şi anecdotică, a genului. Amintirile lui Ion Valjan, scrise adeseori cu suculenţa evocativă din paginile unor Jurgea-Negrileşti, Maria Cantacuzino sau Petre Pandrea, sunt mărturia unui vitalism captivant prin amestecul de hedonism şi pasiune ardentă pentru vechea lume dintre Capşa, Tribunal, Teatrul Naţional, Gambrinus & Co.“ (Dan C. MIHĂILESCU) „Prin ochelarii luminaţi de o privire strălucitoare, iscodeşte dinlăuntrul negreţii mărunte a pupilei un gând preocupat de a pune pe toate lucrurile pricina unui accent de fină ilaritate. Ochelarii domnului Valjean râd în hohote şi atunci când autorul este serios.“ (Tudor ARGHEZI, Scriitorul Valjean – Un prinţ al umorului) Order Cu glasul timpului Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dionisie Dărău – Nopţi fără stele

La urma urmei, de ce nu aş deveni şi eu un martor onest, corect al atrocităţilor comuniste? Doar pentru faptul că inadmisibil de mulţi securişti conduc azi economia României. Ba mai mult, decid şi conţinutul legilor ţării. Esenţa religiei noastre este iertarea. Nu vrem moartea păcătoşilor, ci îndreptarea lor. Expiaţia. Dar ce ispăşire au făcut ei? Nici măcar unul nu a avut minima demnitate să-şi facă „mea culpa”. Să recunoască, pur şi simplu, cât de urât, de strâmb şi de inuman au înţeles să-ţi facă meseria. Cu atât mai mult cu cât aveau nobilul titlu de „ofiţer”. Dimpotrivă, au făcut totul să-şi ascundă hidoşenia sufletelor. I-au supralicitat pe „informatori”. În realitate, adevăraţii turnători au fost aceia care erau răsplătiţi cu bani. Cei ce primeau sume consistente pentru fiecare turnătorie. Cei ce au acceptat să fie complici ai unor torţionari. Să ajute nişte criminali. Ce abjecţie! Ce muncă vrednică de cel mai adânc...

Sorin Rădulescu – Revoluţia ca spectacol

Aceste pagini au fost scrise, în marea lor majoritate, chiar în timpul derulării evenimentelor din decembrie ’89, la care, cu excepţia celor petrecute în instituţia unde am lucrat (şi lucrez şi în prezent), nu am participat decât ca simplu „spectator”. Nu am luptat pe „baricadele revoluţiei”, nu am fost să apăr Radioteleviziunea română de terorişti şi, în pofida unor îndemnuri ispititoare şi cu foloase numeroase pe atunci… M-am mulţumit să urmăresc desfăşurarea progresivă, dar – mai ales – semnificaţia evenimentelor şi să le consemnez, ca atare, conştient fiind că sunt unul dintre „martorii”, poate mai atenţi decât alţii, ai unei istorii în curs a se scrie.   Am ezitat timp de aproape 23 de ani să dau publicităţii aceste pagini atât pentru că mi s-a părut, până acum, că evenimentele pe care le- am trăit şi despre care am scris nu pot interesa decât o categorie restrânsă de cititori (pe sociologi, mai cu seamă, sau pe cei care nu şi le mai amintesc ori pe aceia care nu le-au trăit – la cei tineri mă refer!), cât şi pentru faptul că aş putea dezvălui, într-un mod „impudic”, gânduri, sentimente, resentimente ori percepţii prea personale. Ori eu am oroare de aşa ceva, deoarece mi se pare o formă inacceptabilă de „exhibiţionism” indecent!...

Constantin Eretescu – Turnul de veghe. Jurnal de exil 1995-2004

Jurnalul de faţă urmează unui alt jurnal,Pensiunea Dina (1984, 1995) şi altor scrieri memorialistice. Cititorul român va găsi în el o deosebit de interesantă cronică a vieţii de zi cu zi a intelectualului român exilat, cu însingurarea şi dorul de casă pe care le implică îndepărtarea de ţară, frustrări pe care scrisul şi bucuriile intelectului nu le compensează.   O carte care trebuie citită nu numai de colegii de generaţie ai autorului, ci în special de tinerii zilelor noastre, fascinaţi de mirajul Occidentului.       Constantin Eretescu Prozator, etnograf, jurnalist, Constantin Eretescu este una dintre personalităţile exilului românesc.   A fost un dublu exilat: întâi din Basarabia natală, apoi din România, pe care a părăsit‑o în 1980, emigrând în Statele Unite.   Opera sa cuprinde romane, studii de etnografie şi articole publicate în revistele exilului românesc şi în cele din România. Printre apariţiile de seamă, strălucesc cu precădere studiile etnografice (Fata pădurii şi Omul nopţii sau Ştima apei – 2007),Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale lumii de azi (2003), Visul lui Owen (2009), sinteza istorică Folclorul literar al românilor. O privire contemporană (2004), romanele Noaptea (1988), În căutarea Alexandrei (1999), Dragă Maria (2009)....

Valentin Uritescu – Să ai grijă de cel bun din tine

Paginile de amintiri ale lui Valentin Uritescu miros a prospeţime şi candoare. Uritescu nu e cochet sau complezent cu sine şi nu-şi fardează trecutul. El nu vrea să se „vândă“ altfel decât e în realitate. Şi tocmai aici se află o bună parte din farmecul cărţii lui. Sa ai grijă de cel bun din tine nu e doar o întoarcere în timp, ci şi o declaraţie de francheţe. Faptul nu e greu de explicat. Valentin Uritescu este în primul rând actor, ceea ce înseamnă că-şi duce o parte din viaţă ieşind din pielea unui personaj pentru a intra în pielea altuia. Or, volumul acesta de confesiuni îl pune în lumină pe Valentin Uritescu aşa cum trăieşte el în afara scenei şi a ecranului. Cu bucurii şi temeri, cu nădejdi şi frustrări, cu şovăieli şi complicităţi. Actorul se dezbracă de roluri şi de personaje ca să se înfăţişeze cititorului sub raza autenticului deplin. Fără culori de camuflaj, fără alibiuri, fără justificări. Valentin Uritescu scrie aşa cum se poartă : natural, departe de arabescuri didacticiste, cu un „ce“ hâtru în vorbă şi cu un licăr în...

Anamaria Smigelschi – Gustul, mirosul şi amintirea

„Proze-liţele Anamariei Smigelschi m-au luat prin surprindere. O ştiam ca pe un plastician foarte talentat şi ca pe o femeie iradiind vitalitate şi farmec. O descopăr acum ca pe un scriitor înzestrat, ca pe un histrion hâtru, ale cărui simţuri sunt inteligente şi a cărui tristeţe e plină de umor. «Proze-liţele» (pe drept cuvânt numite aşa: nu simple proze, ci proze-obiect, proze cu miros şi gust, cu petice decolorate şi franjuri misterioase), proze-liţele sunt deopotrivă instantanee de epocă, documente de generaţie, junghiuri, oftaturi, glume şi lacrimi. Vă veţi pierde, bucuroşi, în lumea lor, vie, plină de haz, ca un dans euforic, ca o fotografie îngălbenită, ca o amintire recuperată, cu graţie, din propria ei...