Currently Browsing: Biografii/Memorii

Nicolae Suţu – Memoriile Principelui Nicolae Suţu, mare logofăt al Moldovei. 1789–1871

„Într-o vreme când ignoranţa şi barbaria turcilor ajunseseră la culme, fanarioţii, ca agenţi, ca dragomani sau hospodari, îndeplineau funcţia cea mai delicată şi cea mai primejdioasă ce a existat vreodată, deoarece graţie inteligenţei lor ei ţineau în mână firele politicii unei puteri care nu putea decât pierde la fiecare conflict cu statele europene… Deşi călcau neîncetat pe un vulcan, fanarioţii au purtat vreme de două secole greutatea politicii otomane şi şi-au legat numele de splendoarea care s-a revărsat asupra Porţii… Când ora eliberării a sunat, averea şi viaţa lor au fost preţul devotamentului pentru cauza libertăţii. Printre cei stabiliţi în Principate, câţiva s-au naturalizat prin alianţe de familie şi s-au identificat cu noua lor stare. Mă număr printre ei. Intrat în slujbă îndată după punerea în aplicare a legii organice şi ocupând pe rând toate demnităţile superioare, am luat parte direct la toate reformele, la toate regulamentele introduse în administraţia ţării. Am fost în mod constant prietenul progresului şi al legalităţii. N-am contat pe recunoştinţa publică sau particulară, ceea ce mă consolează lesne de ingratitudine. În fine, după o lungă carieră, care mi-a ruinat averea şi sănătatea, am ajuns să cultiv stoicismul şi mizantropia.“ (Nicolae SUŢU) „Nicolae Suţu îşi croieşte cariera în societatea moldoveană beneficiind de protecţia rusească, de calitatea de pământean dobândită prin căsătorie, dar în primul rând graţie însuşirilor sale: hărnicia, vocaţia continuării lucrului început, arta relaţiilor cu oamenii, interesul pentru buna desfăşurare a serviciului public. Resentimentele – şi acestea sunt numeroase – le încredinţează în cea mai mare parte sertarului. Spre deosebire de străbunii săi, care luptau pentru tronurile ţărilor române până la ultima picătură de vlagă, el îşi înţelege în mod superior epoca. Prin felul în care s-a manifestat în viaţa publică românească, prin felul cum şi-a împărtăşit gândul tainic Memoriilor, Nicolae Suţu rămâne una dintre vocile de mare disponibilitate ale secolului al xix-lea. S-o...

Cazimir Ştefan – Amintiri despre Caragiale

„Literatura română nu cunoaşte autor a cărui prezenţă fizică în mijlocul contemporanilor să fi fost pătrunsă mai viu de atmosfera creaţiei sale, autor la care, între spaţiul manifestării curente şi acela al ficţiunii, să se arcuiască punţi mai numeroase. Strângerea laolaltă a celor mai însemnate mărturii despre Caragiale aşază într-o lumină puternică trăsătura lui suverană: înţelegerea vieţii ca un spectacol perpetuu, conceput, regizat şi jucat de el însuşi. Ceea ce reţin cu precădere memorialiştii sunt fragmente ale acestei reprezentaţii. Ceea ce nu omite nici unul din portrete este imaginea omului-spectacol.“ (Ştefan CAZIMIR) Ion Agârbiceanu ♦ Archibald ♦ Paul Bujor ♦ Marius Bunescu ♦ Luca I. Caragiale, ♦ Al. Davila ♦ Barbu Delavrancea ♦ Cella Delavrancea ♦ Victor Eftimiu ♦ Gala Galaction ♦ Ioan D. Gherea ♦ Octavian Goga ♦ Dimitrie Gusti ♦ G. Ibrăileanu ♦ Şt.O. Iosif ♦ Ioan I. Livescu ♦ Ecaterina Logadi ♦ C.I. Nottara ♦ Cincinat Pavelescu ♦ Horia Petra-Petrescu ♦ N. Petraşcu ♦ Radu D. Rosetti ♦ Vintilă Russu Şirianu ♦ M. Sevastos ♦ Ion Slavici ♦ D.I. Suchianu ♦ Ion Suchianu ♦ A. Toma ♦ V.A. Urechia ♦ Al. Vlahuţă ♦ Paul Zarifopol Order Amintiri despre Caragiale Preţ @ RON39,90 Qty: Adauga in cosul de...

Nadia Comăneci – Scrisori către o tânără gimnastă

De la Oneşti la Deva şi de la Fort Worth la Montreal

Corneliu Andone – Mareşali ai României

Autorii şi-au propus să adune într-un singur volum informaţii relevante despre viaţa şi cariera militară a celor care în armata noastră au deţinut cel mai înalt grad, care s-a acordat şi se acordă şi astăzi numai pentru activitate pe timp de război. Luminile şi umbrele acestor personalităţi politice şi militare care, în perioade diferite, şi-au unit destinul cu cel al instituţiei militare subliniază de fapt cât de importantă este în istoria naţiunii române instituţia care i-a asigurat perenitatea şi căreia îi dedicăm această carte: Armata Română. General-locotenent prof. univ. Teodor Frunzeti “Demnitatea, rangul şi gradul militar de mareşal sunt o realitate a istoriei universale şi naţionale, cu o vechime de aproape un mileniu, cu aspecte comune şi specifice, apărute din necesitatea de a diferenţia oamenii aflaţi în funcţii de răspundere, de a-i aduce în atenţia opiniei publice şi de a-i evidenţia prin însemnele atribuite.” (citat din carte) “Jurământul meu, ca şi jurământul ostaşilor noştri, ne leagă pe viaţă. În tot cursul istoriei noastre, Coroana şi Armata au stat alături pentru a câştiga României lucrurile care nu i se pot lua: independenţa, suveranitatea şi demnitatea. Istoria Mareşalilor României, dintre care doi sunt înaintaşii mei, este istoria celor care au pus fiinţa naţiunii mai presus de sine.” Regele Mihai Order Mareşali ai României Preţ @ RON39,99 Qty: Adauga in cosul de...

Henri Troyat – Ivan cel Groaznic

Cartea pe care venerabilul prozator francez de origine rusă, Henri Troyat – membru al Academiei franceze vreme de o jumătate de veac, din 1958 şi până la dispariţia sa în 2007 – o consacră acestui sumbru personaj este fascinantă tocmai fiindcă reuşeşte nu doar să reflecte mulţimea de aspecte cât se poate de contradictorii ale acestui complicat personaj, ci şi să-i restituie acestuia o coerenţă şi o autenticitate greu de bănuit la prima vedere. […] Regăsim astfel, dincolo de fiorul inevitabil pe care un personaj în egală măsură strălucit şi sinistru îl răspândeşte din paginile unei cărţi care poate fi citită şi ca un thriller istoric, temele unei propagande imperiale ale cărei ecouri nu s-au stins până azi. Înţelegem mai bine de ce, în plin război, Stalin a încurajat, dacă nu cumva a comandat chiar, un film despre Ivan cel Groaznic. Emblematic pentru aspiraţia, niciodată lipsită de frustrări, care împinge Rusia când să-şi afirme, când să-şi nege apartenenţa la Europa; emblematic pentru un imperialism de coloratură mistică şi savantă deopotrivă, ca şi pentru echilibrul mereu instabil dintre ispitele Orientului şi valorile occidentale, politician talentat şi călău fără scrupul, Ivan Goznîi este, cum îl arată şi porecla prefăcută în renume, un personaj istoric fascinant şi ameninţător. Henri Troyat a meritat pe deplin gratitudinea cititorilor săi pentru această restituire. – Prof. univ. dr. Zoe Petre Order Ivan cel Groaznic Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

Patrick Nolan – CIA şi asasinarea celor doi Kennedy. Cum şi de ce au conspirat agenţii SUA să-i asasineze pe JFK şi RFK

De-a lungul timpului, CIA a fost acuzată de acţiuni conspirative şi de corupţie. În întreaga lume au fost organizate lovituri de stat violente, oameni importanţi răpiţi şi mari lideri ai lumii daţi pe mâna agenţilor CIA. În anii 1960, metodele folosite pentru a-şi apăra interesele şi a se pune la adăpost, pe cheltuiala poporului american, erau la fel de dure. Autorul Patrick Nolan cercetează implicarea CIA în asasinarea preşedintelui John F. Kennedy şi a senatorului Robert F. Kennedy – motivele pentru care cei doi fraţi au fost asasinaţi şi cum agenţii serviciilor secrete au orchestrat conspiraţia cea mai josnică din istorie. Nolan aprofundează cercetările făcute de oamenii de ştiinţă din domeniul medico-legal, istorici, criminalişti care sunt de părere că au rămas întrebări fără răspuns în ceea ce priveşte asasinarea lui John F. Kennedy, în urmă cu 50 de ani, şi cea a lui Robert F. Kennedy, din 1968. Order CIA şi asasinarea celor doi Kennedy. Cum şi de ce au conspirat agenţii SUA să-i asasineze pe JFK şi RFK Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »